Tipărire
Părinte: Apeluri
Categorie: S.O.S
Accesări: 3287

Sindicatul Naţional al Arhivelor „Fiat Justitia", luând notă de votul favorabil dat în şedinţa din 8 noiembrie 2011, de către Camera Deputaţilor pentru modificarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, doreşte să aducă la cunoştinţa Preşedenţiei României şi a Curţii Constituţionale prezentul protest prin care analizează implicaţiile aprobării acestei legi.

În fapt, Camera Deputaţilor a adoptat două articole (vizând modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996), care sunt nu numai împotriva instituţiei ce protejează patrimoniul arhivistic naţional, dar, prin formularea lor, produc confuzie asupra conţinutului întregii legi a Arhivelor Naţionale.

Astfel, art. 19 a fost modificat, aşa încât a primit următorul cuprins: „Documentele care fac parte din Fondul Arhivistic National al Romaniei odată intrate, potrivit legii, în depozitele Arhivelor Nationale şi/sau ale direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale, nu mai pot fi retrase din administrarea acestora, cu excepţia celor predate în custodie sau preluate în mod abuziv", iar după art. 19, s-a introdus un nou articol, 191, cu următorul conţinut: „Cererea de revendicare se va depune la Arhivele Naţionale sau la direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale. Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile. Hotărârea poate fi atacată, după caz, în termen de 15 zile de la comunicare la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi avea sediul arhiva".

Mai întâi, completarea „sau preluate în mod abuziv" este vagă, căci nu defineşte ce înţelege legiuitorul prin „abuziv". Se creează, astfel, un precedent periculos, căci documentele vor putea fi revendicate de persoane fizice preocupate de un câştig material imediat şi sigur. Astfel, prin restituirea acestor documente, Arhivele vor pierde cele mai valoroase şi vechi documente, care vor dispărea în anticariate şi colecţii private, scoase fiind definitiv din circuitul ştiinţific. În acelaşi timp, este anormal ca documentele să fie restituite fără nici o garanţie asupra condiţiilor de conservare a lor şi de continuare a posibilităţii cercetării lor în folosul ştiinţei.

Totodată, se limitează drastic accesul cetăţenilor la informaţiile ştiinţifice şi practice pe care aceste documente le conţin şi la care sunt îndreptăţiţi conform Legii Arhivelor Naţionale. Trebuie menţionat faptul că fondurile nu au fost preluate abuziv, ci în urma prevederilor tuturor legilor succesive elaborate în perioada 1925-1996, privind organizarea Arhivelor Naţionale. De-a lungul unei istorii de 180 de ani, misiunea Arhivelor a fost şi este să preia documentele cu valoare istorică de la cei care le creează şi le păstrează. Aşadar, scopul tuturor acestor preluări era legat exclusiv de protejarea unitară şi de oferirea documentelor de patrimoniu existente pe teritoriul României în folosul cetăţenilor. Spre exemplu, arhiva Mitropoliei Moldovei a fost preluată de către Arhivele Statului în anul 1941, pentru a fi protejată în condiţii de război. Apoi, în anul 1948, Biserica greco-catolică a fost desfiinţată, iar dacă Arhivele Statului nu le-ar fi preluat actele în regim de urgenţă, acestea se pierdeau definitiv. Semnificativ în acest sens este şi faptul că nici o instituţie eclesiastică de pe teritoriul României, indiferent dacă este vorba de cultul reformat, ortodox sau catolic, nu deţine toate registrele parohiale de stare civilă din momentul în care acestea au devenit obligatorii. De asemernea, pe teritoriul fostului Regat al României, nici o biserică (ortodoxă, romano-catolică, protestantă sau neoprotestantă) nu are documente vechi, cu excepţia celor preluate de către Arhivele Naţionale. Astfel, nici o parohie care îşi are existenţa neîntreruptă din Evul Mediu până în prezent, nu are documente medievale şi doar câteva dintre aceste biserici au documente din epoca modernă, iar salvarea lor de la distrugere s-a realizat numai fiindcă au fost predate la Arhivele Statului. Prin urmare, arhiviştii au găsit şi preluat astfel de documente de prin poduri şi pivniţe, salvându-le de la distrugere, le-au inventariat, le-au păstrat şi le-au pus la dispoziţia tuturor celor interesaţi. Ca atare, este imoral şi nedrept ca instituţia Arhivelor Naţionale să fie acuzată de abuzuri în ceea ce priveşte preluările. Precizăm faptul că documentele preluate de către organele de securitate şi de miliţie în perioada comunistă nu au ajuns niciodată la Arhivele Naţionale ale României, ci la Oficiul Patrimoniului Naţional.

De asemenea, documentele Fondului Arhivistic Naţional nu pot fi restituite, căci este un fapt contrar prevederilor art. 1, 3, 5, 13,14, 20, 21, 29 şi 30 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16 din 2 aprilie 1996. Astfel, constituie izvoare istorice şi alcătuiesc Fondul Arhivistic Naţional al României documentele create de-a lungul timpului de către organele de stat, organizaţiilepublice sau private economice, sociale, culturale, militare şi religioase, precum şi de către persoanele fizice. Acestor documente statul le asigură protecţie specială, în condiţiile prezentei legi, iar administrarea, supravegherea şi protecţia specială a Fondului Arhivistic Naţional al României se realizează doar de către Arhivele Naţionale. De fapt, potrivit legii amintite, creatorii şi deţinătorii privaţi de documente nu pot asigura protecţia specială a documentelor care fac parte din FAN decât în timp de război sau de calamităţi naturale, însă şi atunci numai cu asistenţa de specialitate a Arhivelor Naţionale.

Mai mult, nici o preluare de documente nu poate fi catalogată drept abuzivă, căci acestea s-au făcut conform prevederilor legislaţiei arhivistice din România începând cu anul 1925 şi până în prezent. Astfel, potrivit art. 5, lit. c) şi art. 13 din Legea nr. 16/1996, între atribuţiile Arhivelor Naţionale în administrarea şi protecţia specială a Fondului Arhivistic Naţional al României se regăseşte şi aceea de a prelua „de la creatorii şi deţinătorii de arhivă documentele care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României, în condiţiile şi la termenele prevăzute în prezenta lege", adică „documentele fotografice, precum şi peliculele cinematografice, după 20 de ani de la crearea lor; documentele scrise, cu excepţia actelor de stare civilă şi a documentelor tehnice, după 30 de ani de la crearea lor; documentele tehnice, după 50 de ani de la crearea lor; actele de stare civilă, după 100 de ani de la intocmirea lor; matricele sigilare confecţionate din metal, având înscrise toate însemnele legale şi denumirea completă a unităţii, după scoaterea lor din uz". Aceste prevederi sunt similare cu prevederile Legii pentru Organizarea Arhivelor Statului din anul 1925 (art. 2 şi 6) şi cu cele ale legislaţiei arhivistice ulterioare. Prin urmare, este incorect să se susţină că prevederi aproape identice din întreaga legislaţie arhivistică a României sunt abuzive doar în perioada regimului comunist, căci ele reiterau articolele de lege similare din legea Arhivelor Statului din 1925, modificată prin Legea 64 din 5 aprilie 1932.

Apoi, potrivit art. 14 din Legea nr. 16/1996, Arhivele Naţionale pot aproba creatorilor şi deţinătorilor de arhivă deţinerea unor documente care fac parte din Fondul Arhivistic National al României şi după expirarea termenului de depunere numai dacă sunt necesare in desfaşurarea activităţii lor. Or, nici un document de la Arhivele Naţionale nu este esenţial în buna desfăşurare a activităţii curente a instituţiei care l-a creat, ci doar pentru buna desfăşurare a activităţii de cercetare ştiinţifică şi pentru rezolvarea unor lucrări administrative, informări, acţiuni educative, elaborarea de publicaţii şi eliberarea de copii, extrase şi certificate dacă aceste documente se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant (art. 20 şi 21), atribute exclusive ale Arhivelor Naţionale.

Dintre instituţiile împuternicite să-şi păstreze documentele care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României se numără doar Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, alte organe cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, precum şi Academia Română (art. 14, al. 2). În sfârşit, art. 29, lit. e) şi art. 30 sancţionează cu amendă nepredarea la Arhivele Naţionale a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României de către creatorii şi deţinatorii de documente, la expirarea termenelor prevazute la art. 13.

Prin urmare, potrivit Legii Arhivelor Naţionale, nici o altă instituţie publică ori privată sau persoană fizică nu are dreptul de a păstra documentele amintite, deoarece nu pot asigura condiţii optime de păstrare, prelucrare şi acces. De la această situaţie nici Bisericile nu fac excepţie. Totodată, documentele create de acestea nu sunt bunuri patrimoniale, producătoare de capital, ci sunt bunuri culturale, de patrimoniu, aşa încât potrivit art. 1, al. 2) din aceeaşi lege statul este obligat să le asigure protecţia specială.

Apoi, Camera Deputaţilor a votat în necunoştinţă de cauză, căci în România nu mai sunt direcţii judeţene, ci doar servicii şi birouri ale Arhivelor Naţionale. Această scăpare legislativă dovedeşte atât necunoaşterea, cât şi reaua credinţă a celor care au votat legea. Iniţiatorii acestor modificări n-au avut nici măcar preocuparea să actualizeze denumirile reale ale filialelor Arhivelor Naţionale, ceea ce contituie o dovadă elocventă că nu sunt interesaţi de specificul şi rolul celei mai vechi instituţii a statului român modern. Situaţia este cu atât mai surprinzătoare cu cât deputaţii ar fi trebuit să conştientizeze rolul Arhivelor Naţionale, căci (nu demult), pe baza documentelor pe care acestea le deţin (în special fondul Comisia Europeană a Dunării), statul român a câştigat la Haga diferendul cu Ucraina pentru delimitarea platformei continentale a Mării Negre.

Aşadar, în ciuda acestor apendice legislative, documentele nu se pot restitui organismelor private, deoarece completările făcute la iniţiativa UDMR sunt contrare întregii legi a Arhivelor Naţionale din anul 1996.

De asemenea, în nici o ţară europeană civilizată nu s-a solicitat şi, implicit, nu s-a iniţiat un proces de distrugere a Arhivelor Naţionale. Prin urmare, această restituire nu urmează nici un model european, ci doar ambiţiile electorale ale unor lideri politici iresponsabili. A se vedea în acest sens, faptul că arhivele multor biserici din Transilvania, Banat şi Bucovina, indiferent dacă sunt ortodoxe, greco-catolice, romano-catolice sau protestante, au fost luate cu forţa de către autorităţile de la Viena şi se găsesc în prezent în Arhivele Statului din Austria. Nici un cult nu le poate redobândi, însă le poate cerceta şi obţine copii în condiţii mult mai restrictive decât este cazul arhivelor româneşti.

Astfel, prin adoptarea acestei măsuri, sunt zdruncinate nu numai temeliile Arhivelor Naţionale, cea mai veche instituţie a statului roman modern, cu o activitate neîntreruptă de 180 de ani, ci şi suveranitatea şi integritatea statului român.

Ţinând cont de argumentele exprimate mai sus, Sindicatul Naţional al Arhivelor „Fiat Justitia" roagă Preşedinţia României şi Curtea Constituţională a României, prin această scrisoare deschisă, să nu promulge/valideze modificările Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996.

Semneaza Preşedinte al Sindicatului Naţional al Arhivelor „Fiat Justitia",Dr. Arcadie M. Bodale