Tipărire
Părinte: Evenimente
Categorie: Interne
Accesări: 3911

In perioada 2-4 decembrie 2012, s-a desfasurat la Alba Iulia cea de a VI-a editie a Conferintei Nationale Cartea Româneasca Veche - recuperarea unei identitati culturale, organizata de Universitatea „1 decembrie 1918", Facultatea de istorie si filologie – Departamentul de istorie, arheologie si muzeologie, in colaborare cu Biblioteca Judeteana "Astra" din Sibiu si Biblioteca Academiei Romane – Filiala Cluj- Napoca. Manifestarea a fost organizata in cadrul proiectului PN-II-ID-PCE-2011-3-314 CNCS-UEFISCDI.

{xtypo_alert}Programul poate fi accesat de AICI{/xtypo_alert}


Evenimentul a reunit aproximativ 50 de specialisti in istoria cartii: profesori, bibliotecari, muzeografi, arhivisti, studenti si doctoranzi - deopotriva filologi, istori si teologi, din tara, din Ucraina, Ungaria si Slovacia.


Conferinta a inceput cu lansarea citorva carti realizate in intervalul scurs de la editia precedenta a Conferintei si pina acum, autori fiind atit membrii colectivului de lucru al proiectului amintit mai sus, cit si de alti cercetatori cu care Universitatea "1 decembrie 1918" colaboreaza, si anume : Mihai Alin Gherman: Evanghelia invatatoare (Govora, 1643) – editie critica; Anca Elisabeta Tatay: Gravura de la Buda; Otilia Urs: Catalogul cartii romanesti vechi din Biblioteca Academiei Romane – filiala Cluj-Napoca si, sub coordonarea dnei prof. univ. dr. Eva Marza (sufletul manifestarii, de fapt), Repertoriul tipografilor ... din Tarile Romane (1508 – 1830); Nicolae si Liliana Popa – Vasile Aaron. A fost prezentat, de asemenea, numarul special al revistei „Transilvania" dedicat lucrarilor editiei din anul 2011 a conferintei „Bibliologie si Patrimoniu cultural".


A urmat apoi vernisarea expozitiei „Museum" 1912-2012, la Biblioteca Batthyaneum, sub ingrijirea doamnei Doina Hendre Biro. Expozitia a reinviat muzeul pe care l-a avut Biblioteca Batthyaneum incepind din anul 1912 si reproduce fidel vechile colectii, pe baza catalogului expozitiei originale, regasit recent de colegii de la Batthyaneum. La vernisaj a participat si doamna Elena Tirziman, directorul Bibliotecii Nationale, care a precizat faptul ca expozitia s-a facut cu mijloacele financiare ale Bibliotecii Nationale, Batthyaneum-ul fiind, asa cum se stie, filiala a acesteia. Directorul Tirziman a spus si ca 2012 a fost un an foarte bun pentru Biblioteca Nationala: s-au mutat in sediul nou, au desfasurat multe activitati care le-au permis sa se autofinanteze etc.


Luni dupa amiaza, pina seara tirziu si marti pina prinz s-au desfasurat lucrarile propriu-zise ale conferintei, in trei sectiuni desfasurate in frumoasele incaperi ale Palatului Apor (sediul central al Univ. „1 decembrie 1918") si ale Bibliotecii Batthyaneum (vezi programul aici).
In ce ma priveste, am vorbit despre Relatiile dreptului bisericesc cu istoria cartii romanesti vechi, un subiect care face parte dintr-o preocupare mai amplă, nematerializată încă într-un studiu tipărit.
Una peste alta, mi-a placut foarte mult: am senzatia ca in orasele mai mici oamenii sint mai prietenosi (profesional vorbind), comunicativi si dornici de colaborare. Specialistii Universitatii albaiuliene au constituit un centru valoros de studiere a cartii vechi, profesorii de acolo isi indruma si sustin doctoranzii in activitatea de cercetare si de publicare, colaboreaza la nivel zonal (Sibiu, Tg Mures, Cluj, Medias, dar si Cernauti, Chisinau, romanii din Ungaria ori Slovacia) si cu toate institutiile implicate din zona cartii: muzee, arhive, biblioteci de toate tipurile. M-am intors de acolo cu citeva carti ce mi-au fost daruite mie plus doua sa le duc la Biblioteca Centrala Universitara din Iasi (misiune indeplinita deja).

Am intilnit oameni pe care ii stiam, unii cu care am facut schimb de carti, am vorbit la telefon si pe mail fara sa ne cunoastem pina acum, precum si altii ale caror carti le stiam si care, la rindul lor, cunosteau cartile mele asa incit ne-am imprietenit imediat. Am stabilit citeva colaborari noi pe directia descifrarii insemnarilor de carte si a inscriptiilor de pe cruci si troite in chirilica si slavona - in anumite institutii nemaiexistind cunoscatori de paleografie - ori a identificarii unor filigrane.

Puse cap la cap am mers 24 de ore inainte si inapoi, de mi-a trecut os prin os, dar a meritat si ma bucur ca am putut merge. O gura de oxigen, pur si simplu. Inchei cu o urare primita de la un participant la Conferinta: "sa traiti asa cum o sa votati" :))