Grație invitației făcută de APTI – Asociația pentru Tehnologie și Internet am putut participa la Conferința Communia de la Torino dedicată evoluției universităților în mediul electronic. Există o asociere a instituțiilor de învățământ superior cu rolul de manageri ai cunoașterii. Problemele apar atunci când se pune problema cărei cunoașteri i se suprapun universitățile ca manageri și creatori? Au existat diverse păreri care au pornit de la rolul universităților ca și creatori de informație și până la aceea de gestionari a conținutului generat de parteneri. Și într-adevăr universitățile dețin un rol principal în contextul diverselor proiecte menite a construi colecții digitale de la OER-uri (Open Educational Resources) și până la depozite digitale menite a prezerva rezultatele de cercetare.
Infrastructura informațională a fost unul din punctele de interes a conferinței și unul de atracție pentru mine ca specialist. Temele abordate în cadrul dezbaterilor secțiunii au avut în multe puncte atingere cu necesitatea de a găsi o soluție pentru problema drepturilor de autor pentru operele care intră în circuitele publicistice. Mai ales atunci când se pune problema articolelor ca rezultat al cercetărilor întreprinse în universități. Concluziile, care vor fi reflectate și în viitoarele recomandări ale proiectului conduc către un model armonizat în Europa pentru drepturile de autor, care să dea mai multă libertate de decizie acestuia în ceea ce privește modelul de valorificare a operei sale.
În contextul unei adevărate explozii de contribuții a căror licențe de exploatare sunt din ce în ce mai permisive cu necesitățile utilizatorului de a se informa și reutiliza resursele electronice, se pune problema felului cum acestea se raportează la actualele sisteme de evaluare și valorizare. În acest cadru de discuție s-a pus și problema accesului deschis ca oportunitate de publicare și rapidă afirmare a cercetătorilor.S-a exprimat și necesitatea asigurării unui canal continuu de discuție între forurile de gestiune colectivă a drepturilor de autor și părțile interesate de o deschidere a resurselor, fie acestea colecții de date, fie publicații științifice relevante pentru realizarea unui continuum științific.
Bineînțeles, în centrul acestor preocupări a fost pusă universitatea în triplul său rol de creator de informație, gestionar al acesteia și editor. Soluții fixe nu există iar această realitate nu se va schimba pentru simplu fapt că diversitatea situațiilor nu conduce decât la adoptare unor soluții locale de care beneficiază studenții, profesorii și cercetătorii unei instituții sau după caz un areal geografic delimitat de specificitatea unei culturi sau discipline. Această poziție a condus dezbaterea și către evidențierea unei realități prezentate chiar și în plenul conferinței: concurența dintre universități și cum aceasta îngrădește larga difuzare a cunoașterii. Acest aspect spinos nu a primit răspunsuri, ci s-a îmbogățit cu mai multe direcții de reflecție. Concurența pentru asigurarea resurselor financiare care să asigure existența instituțiilor în sine nu ar trebui să conducă la enclavizare în ceea ce privește schimbul de cunoaștere.
S-a pus și problema modului în care cunoașterea este distribuită între profesori și studenți. Concluziile au fost că ar trebui să existe spații de colaborare mijlocite de mediul electronic, unde să fie urmărită eficiența comunicării iar rezultatul direct să fie elaborarea de resurse educaționale mai valoroase la nivel de domeniu și chiar stimularea interdisciplinarității ușurată prin canale colaborative mediate electronic. Au existat opinii care mergeau până la elaborarea unor strategii care să asigure o complementaritate a disciplinelor.
Multe dintre aceste puncte de vedere se vor regăsi în recomandările pe care proiectul Communia le va face în raportul final.
Totuși, impresia generală este aceea de stăruință în dorința de a deschide și mai mult canalele de colaborare în cadrul universitar. Sunt multe probleme care stau în calea unei deschideri cu efecte benefice pentru circulația cunoașterii, dar poate că una dintre primele și cea mai presantă este aceea de a sigura un sistem al competiției științifice fără limitarea accesului la resursele de informare primare.