Din anul 2006 am început să mă ocup de bibliotecile publice din Bihor în cadrul biroului metodic.Tangenţial mai participasem la întâlniri cu bibliotecarii din judeţ dar nu aveam o imagine clară a ceea ce se întâmplă în teritoriu.
Planul de lucru implica desfăşurarea trimestrială a unor întâlniri profesionale în centre zonale, care să permită participarea cât mai multor bibliotecari. În sarcina mea revenea editarea materialului pentru discuţii, organizarea şi agenda întâlnirii, susţinerea prezentării şi a discuţiilor. Alte biblioteci din ţară făceau de mulţi ani astfel de întâlniri dar oricât am căutat pe site-uri sau în reviste nu am găsit nimic care să îmi descrie foarte clar ce trebuia să fac.
Am parcurs în memorie întâlnirile mai vechi la care participasem. Grupul invitat asista la toate prelegerile de pe agendă. Întrebări erau foarte puţine. Interacţiunea între bibliotecari ca şi inexistentă. Feedback-ul trecerii informaţiei aproape nul. Temele de interes pentru noi cei de la judeţeană se poate să fi fost zero ca utilitate informaţională pentru colegii oaspeţi. De fapt, tradiţia şcolii româneşti la toate nivelele, apare ca o listă de prelegeri fără de sfârşit parcă, din care cu foarte multe eforturi se reuşeşte extragerea unei oarecare esenţe. În ultimii ani adoptarea tehnologiei şi scrierea prezentărilor în power point au mai schimbat un pic lucrurile.
Pusă acum eu în faţă cu organizarea unei astfel de întâlniri am avut de ales: adopt stilul vechi sau încerc sa transform ceva.
Am căutat în manualele de biblioteconomie încercând să găsesc lucruri pe care să le pot transmite în întâlniri de 3-4 ore. Vizitele pe teren mi-au dat prilejul să discut la faţa locului problemele asistată de manualele vechi de biblioteconomie existente in micile biblioteci. Am observat că efortul era inutil, propriile griji şi probleme veneau şi sufocau orice încercare de comunicare în termeni profesionali.
Am început să privesc problema din punctul lor de vedere. Ce nu merge bine, de ce nu merge bine, cum depăşesc problemele respective, profesional vorbind. Care este numitorul comun al problemelor în grupul pe care îl abordez. Cum depăşesc bariera de lamentaţii continue şi concentrez atenţia asupra a ceea ce este realizabil şi cu mijloace puţine.
Ce materiale de specialitate găsesc ca să vin în întâmpinarea acestor nevoi. La momentul respectiv nu mai aveam aproape nici un bibliotecar având cursuri de specialitate făcute. Majoritatea erau angajaţi de un an, doi, fiecare cu o cazuistică proprie unică.
Până acum am avut cam 5 întâlniri, fiecare are propria poveste şi finalitate.
O să încerc să sistematizez ceea ce am învăţat eu din toate aceste întâlniri poate mai ajută pe cineva, cândva.
1. Materiale pregătite pornesc de la realitatea de pe teren, prezintă pe scurt baza teoretică existentă şi încearcă să propună soluţii în cadrul posibilităţilor locale. Materialele sunt expediate înaintea întâlnirii pentru a fi deja studiate de participanţi şi pentru a crea o bază de discuţie (temele mai importante abordate au fost în ordine: aspectul bibliotecii, comunicare cu aministraţia locală, serviiciile de bibliotecă).
2. Am preluat materiale de specialitate străine, le-am tradus parţial, le-am adaptat nevoilor şi înţelegerii auditoriului. Traducerea totală a materialelor de specialitate mi se pare inutilă pentru că nu se suprapune peste necesităţile locale şi interesul pentru parcurgerea lor dispare de la primele pagini.
3. Am încercat să caut nişte reţete pentru comunicarea cu administraţia locală care aproape în toate zonele este deficitară. Am insistat pentru respectarea normelor cerute de comunicarea oficială prin hârtii şi nu la mica înţelegere cum se mai poartă pe ici colo.
4. Legată de lacunele de comunicare este şi crearea unei imagini pozitive a bibliotecilor din localitate. De exemplu, reuşita şi calificarea în proiectul Biblionet nu apare pe nici un site al vreunei comune bihorene.
5. Întâlnirile sunt un prilej de a vorbi mai puţin eu şi mai mult ei. Transmiterea bunelor practici se face pe orizontală între ei mult mai uşor, eu având doar rol de mediator.
6. În ultima perioadă, am solicitat participanţilor să vină ei cu nişte comunicări în funcţie de experienţa nouă pe care au avut-o de la ultima întâlnire. Sau în funcţie de tema curentă să facă ei o prezentare, având grijă ca să nu existe material care poate fi copiat, ci să reflecte experienţa sau realitatea imediată.
7. Modul de expunere este cel liber totdeauna am un suport vizual însoţitor, calculator cu prezentare power point sau cel puţin flipp chart pentru prinderea esenţei întâlnirii .
8. Orice temă propusă pentru discuţie în cadrul întâlnirii trebuie să îşi găsească răspuns. Adică eu ca organizator al întâlnirii trebuie să fiu oricând dispus să abandonez tema pentru care m-am pregătit şi să abordez o alta dacă este necesar.
9. Nici o întâlnire nu se termină fără ca fiecare participant să nu vorbească un pic despre problemele sau reuşitele lui proprii.
10. Între întâlniri încercăm să ţinem legătura electronic, pe mail şi pe blog. Blogul este un instrument foarte bun de a crea o imagine, de a împărtăşi experienţele pozitive, de a încuraja comunicarea.
Dacă ne uităm bine la cele scrise anterior nu m-am îndepărtat foarte mult de nişte norme de pedagogie recomandate profesorilor. Dacă aceste norme sunt bune pentru copii de ce nu ar fi la fel de bune pentru adulţi?
Acestea ar fi, aşa cum apar într-o lucrare în lista bibliografică:
- Predaţi inductiv.
- Implicaţi cursanţii în activităţi.
- Utilizaţi emoţiile pozitive pentru a creşte productivitatea şi motivaţia.
- Umanizaţi-vă acţiunile şi comportamentele.
Totdeauna trebuie să fim atenţi la feedback-ul pe care ni-l dă auditoriul.
La una din primele întâlniri când nici mie nu-mi era foarte clar ce doresc am primit un feedback care m-a convins că e bine ceea ce fac. O bibliotecară mai veche a spus: „Îmi aminteam vechile întâlniri şi nu am vrut să vin la această întâlnire dar acum mă bucur că am venit”.
Feedback al unei alte întâlniri a fost realizarea unui proiect într-o bibliotecă şcolară. Primind o diplomă de mulţumire, făcută la imprimantă, am întrebat: pentru ce. Răspunsul a venit: Ideea mi-a venit după întâlnirea ...când am discutat despre implicarea comunităţii în activităţile curente.
Chiar fapul că am reacţii de împotrivire la ceea ce am prezentat îmi arată că : mesajul a fost auzit, interlocutorul se simte într-un mediu prietenos în care poate să-şi exprime dezacordul fără nici o teamă şi se crează premizele aprofundării discuţiei.
Barierele de comunicare cad foarte greu. Trebuie menţinut un nivel constant de „optimism bine temperat”. Trebuie vânate reuşitele şi fluturate în ochi oricui doreşte să vadă. Cred că asta am făcut şi eu aici.
Cu toată mica mea experienţă acumulată resimt lipsa de cooperare pe acestă temă cu colegii care au mai multă experienţă decât mine. S-ar putea face mult mai mult pentru bibliotecarii din micile biblioteci publice dacă am fi mai deschişi colaborării noi cei care avem măcar temporar şansa să fim coordonatori ai unei atât de vaste şi importante activităţi.
Bibliografie:
CIORCAN, Marcel. Marketing şi publicitate în bibliotecã. Bucureşti: Centrul pentru Pregãtirea şi Formarea Personalului din Instituţiile de Culturã, 1999
REGNEALĂ, Mircea. Studii de biblioteconomie. Constanţa: Ex Ponto, 2001
DEFAVERI, Annette - Biblioteca publică Vancouver şi Andre Gagnon - Biblioteca publică Regina, Canada:
TREZI,Dana. Motivaţia pentru a învăţa
CERNAT, Inga Educaţia permanentă –un factor decisiv al dezvoltării societăţii cunoaşterii: abordări teoretice