Tipărire
Părinte: Prezentări
Categorie: Proiecte românești
Accesări: 3853

geospatial logoOrice manual de psihologie a copilului îți va spune că vârsta de 6 ani este una importantă, când un nou univers se deschide în fața sa, provocarea constituind-o felul în care poate face față noilor presiuni sociale și academice. Acesta este momentul în care copilul dovedește autocontrol la școală, când începe să coopereze cu ceilalți și capătă responsabilități. Rămân și urme ale anilor anteriori, încă devine iritat dacă așteaptă foarte mult niște recompense, dar cu toate acestea își dorește să fie tratat de către adulți ca fiind cât mai matur. Însă cea mai interesantă observație ar fi că învață să ridice mâna și nu țipă când are ceva de spus!

Cei din jur trebuie să-i acorde încredere, să-l încurajeze și să îi remarce progresele: copilul vorbește din ce în ce mai bine, începe să deprindă literele și reușește să-și scrie numele. Progrese semnificative se constată și în privința utilizării numerelor. Dar vârsta de 6 ani este una dominată de o imaginație bogată, de nehotărâre, de ezitare în fața unor alternative, iar din aceste motive copilul are nevoie de câteva reguli de bază.

 

În doar 6 ani se pot întâmpla lucruri deosebite, sau lipsite de importanță: amenajarea parcului Carol, pe locul ocupat anterior de viile capitalei, s-a realizat între 1900-1906. Tot atât va dura și procesul pierdut de Bank of America în fața propriilor clienți, deorece le încălcase acestora confidențialitatea asupra datelor personale. Patru români aveau să plece în 1911 într-o călătorie care a durat 6 ani, în jurul lumii, din care doar unul singur va supraviețui. La începutul secolului locuitorii din Câmpulung Moldovenesc vor ridica, în același număr de ani, biserica Adormirea Maicii Domnului. În doar 6 ani s-a realizat o șosea care va permite bucureștenilor să se deplaseze din Pantelimon în Colentina! Lumea mondenă dâmbovițeană este șocată de faptul că Anda Adam și Victor Slav nu mai formează un cuplu, după o relație care a durat… 6 ani!

 

Cel mai periculos este însă ca în tot acest timp să nu se întâmple nimic. geo-spatial.org are ceva din specificul vârstei, cu unele ezitări inerente, dar stăpânind câteva reguli de bază, de la care nu s-a dezis în tot acest timp. Pentru a ne fi mereu proaspete le-am păstrat pe prima pagină a proiectului. Cel mai mare succes al său va rămâne însă comunitatea, în momentul în care scriem aceste rânduri, ajunsă la 699 de mebrii pe lista de discuție. Grație acestei minunate comunități am reușit să organizăm seminariile noastre, să contribuim la efortul proiectului eHarta, să diseminăm concepte și soluții libere prin articole și tutoriale publicate și să organizăm un simpozion internațional de cartografie istorică. Un nou examen important ne așteaptă în acest an, prin organizarea conferinței internaționale FOSS4G-CEE 2013.