Tipărire
Părinte: Restitutio
Categorie: Cărturarii
Accesări: 5686

Cum ai putea merge la Sibiu fără „trage o tură” pe la muzee?! Imposibil! Iar când o faci e bine să ai niște mici rezerve financiare pentru ceea ce ai putea cumpăra pentru hrana sufletului. Pentru cei care se bucură de răcoarea unei poale de pădure sau de căldura târgului în tihna căminului, vă propun lucrarea domnului Constantin Ittu, Bibliotecar și Cercetător al Muzeului Brukenthal.

Am să vă las în compania gândurilor din introducerea lucrării și vă invit să o achiziționați pentru a descoperi încă o dată un colț al culturii românești transilvănene.

„Tainele Bibliotecii Brukenthal: un titlu care poate sa fie incitant ori banal, în niciun caz, unul care îndeamnă la plictis.
Și nu l-am ales cu gândul la o carte cu subiect de roman polițist, o carte cu succes la public. Dimpotrivă - cunoscând din interior bogația spirituală tezaurizată în Biblioteca Brukenthal, o adevarată catedrală în domeniu - gândul meu s-a
îndreptat spre ceea ce Biserica înțelege prin „taină”, cu tot bagajul informațional simbologic al echivalentului său din Antichitatea clasică, mysterion. Iar când spun mysterion, nu am intenția să-l încorsetez într-o definiție nici să-l mumific într-un concept. Luându-l ca reper pe Sf. Efrem Sirul, care nu opera cu concepte, ci cu imagini, metafore comparații, am ales titlul de față pentru a prezenta rezultatele unor cercetari asupra unor cărți și documente inedite cu subiecte din cele mai diverse. Pun în uz­ - într-un registru inedit, firește - teoria eliadescă a sacrului camuflat în profan, ca mijloc de a resacraliza realitatea.”[...]
Constantin Ittu - Introducere

Cuprins