Tipărire
Părinte: Acces Deschis (OA)
Categorie: Despre&Promovare
Accesări: 4482

Pentru că pe lângă mecanismul cunoscut de recoltare a depozitelor: OAI-PMH se mai dezvoltă unul pentru agregarea resurselor obiectelor digitale: OAI-ORE, am desprins un fragment din studiul dedicat DRIVER pentru a da câteva informații utile.

OAI – Protocol for Metadata Harvesting (OAI-PMH) definește un mecanism pentru recoltarea înregistrărilor ce conțin metadate din depozitele expuse acestui proces și conforme cu protocolul. Serviciul se bazează pe standarde deschise: HTML și XML. Din păcate pentru multe servicii care se bazează pe recoltarea depozitelor, acest model nu este suficient datorită lipsei granularității (nu există elemente separate pentru volum, număr și pagină).
Sunt menționate alte formate de metadate descriptive pentru a satisface un nivel crescut de granularitate. Se face referință la o lucrare (Foulonneau & André, 2007) cu multă relevanță pentru specialiști: Studiul de investigație a Standardelor pentru Depozitele Digitale și ale serviciilor în legătură1. Acest studiu merită răsfoit pentru faptul că aduce un plus de informație și orientează specialistul printre multiplele opțiuni pe care diferitele standarde de matadate le oferă.

Open Archives Initiative Object Reuse and Exchange (OAI-ORE) definește un standard elaborat de Herbert van de Sompel și alții care adresează problema descrierii și a schimbului de agregări de resurse web.

Modelul ORE introduce Harta Resurselor care face posibilă asocierea unei identități cu agregările resurselor și poate să facă legături în ceea ce privește structura și semantica. Formatul primar de serializare este Atom, dar modelul ORE este exprimat în RDF. O hartă de resurse descrie o agregare, care este un set de resurse. Resursele din agregare sunt denumite resurse agregate.


1. Foulonneau, M., & André, F. (2007). The Investigative Study of Standards for Digital Repositories and Related Services. Amsterdam: Amsterdam University Press. http://dare.uva.nl/document/93727

Pentru a se putea face o referință neambiguă la o agregare a resurselor web, o nouă resursă este introdusă și care reprezintă un set sau colecție de alte resurse. Această nouă resursă denumită agregare, are un URI ca și oricare altă resursă de pe internet. Din moment ce o agregare este un construct conceptual, aceasta se califică ca una dintre acele resurse semantice web care nu au o reprezentare.


Urmărind instrucțiunile privind datele linkuite, este introdusă o altă resursă pentru a oferi informații despre agregarea disponibilă. Această nouă resursă denumită hartă a resurselor, are un URI și o reprezentare care poate fi citită de mașină, care oferă detalii despre agregare. În esență, o hartă a resurselor exprimă agregarea pe care o descrie (relația ore:describes din figură) și afișează resursele care fac parte din agregare (relația ore:aggregates din figură). O hartă a resurselor poate exprima relații și proprietăți care se referă la toate resursele, precum și metadate care se referă la harta resurselor în sine. De exemplu, cine a publicat-o și când a fost modificată recent (relațiile dcterms:creator și dcterms:modified din figură). Hărțile de resurse se pot exprima în diferite formate incluzând Atom XML, RDF/XML, RDFa, n3, turtle și alte formate de serializare RDF.
ORE suportă serializarea în Atom XML, RDF/XML și RDFa.  ORE introduce și noțiunea de Proxy resource, care oferă un mecanism pentru evidențierea unei resurse într-un context al unei anume agregări.

Documentul DRIVER oferă ca o concluzie definiția publicațiilor îmbogățite:

{xtypo_rounded3}o publicație care este îmbogățită cu date de cercetare, materiale suplimentare, date adăugate după publicare, înregistrări din bazele de date și care are o structură bazată pe obiect cu linkuri explicite între obiecte.{/xtypo_rounded3}


O altă concluzie importantă a studiului este aceea că majoritatea formatelor de metadate (Dublin Core, MARC, METS, etc.) sunt mult prea limitate pentru o publicație îmbogățită datorită faptului că informația nu poate fi mapată ușor pe o structură XML. Astfel, în locul structurii arborescente este nevoie de o structură de tip graf iar concluzia este că numai OAI-ORE poate să ofere acest model.


Interesantă este și problema organizațională, care dincolo de modele, metode și politici privind prezervarea și valorificarea perenă a rezultatelor din cercetare, constituie nivelul logistic care ar trebui să ofere spațiul fizic și instituțional necesar. La subsecțiunea dedicată arhivării materialelor de cercetare, se pune și problema bibliotecilor, care în trecut aveau rolul de a găzdui și conserva efortul științific al comunității reflectat în lumea fizică prin suportul tradițional de hârtie. Întrebarea este dacă bibliotecile trebuie să îngrijească și de materialele suplimentare în format electronic? Sau poate că cel puțin universitățile ar trebui să arhiveze rezultatele de cercetare în propriile depozite instituționale.