reprezentare logo Kosson
Image
Stimaţi colegi, sper ca prima parte a studiului asupra Raportului interimar privind parteneriatul public-privat să vă fi făcut îndeajuns de curioşi să continuaţi cu lectura celei de-a doua părţi.
Am refăcut legătura cu prima parte şi nu am oprit studiul strict la zona raportului ci am scos în evidenţă şi câteva aspecte ale aplicării Parteneriatului public-privat în România: un concept „tânăr”, care nu este un panaceu al problemelor, dar care se doreşte şi rezolvă în parte problemele care interesează comunităţile locale şi organismele guvernamentale la nivel de ţară.
Am pus în cadrul studiului şi câteva întrebări pentru noi specialiştii din domeniile ştiinţei informării. Sunt intrebări la care răspunsuri prefabricate nu există pentru că aceste nu au fost formulate încă explicit luând în calcul tinereţea şi fragilitatea democraţiei şi mediului instituţional românesc.
Îmbucurător este faptul că nimic nu stă pe loc după cum veţi observa. Sunt foarte multe aspecte care trebuie reglementate iar unele trebuie dereglementate. Sper că v-am făcut îndeajuns de curioşi pentru a intra pe deplin în subiect.
Obiectivele partenerilor din zona publică

Obiectivul primar al parteneriatului public-privat în ceea ce priveşte instituţiile publice este accesul la resursele de finanţare."
Un aspect foarte realist explicat al existenţei parteneriatului public-privat este volumul mare al materialelor pentru a fi digitizate, ceea ce exclude finanţarea din banii publici a întregului proces.
Un alt argument important pentru parteneriatul public-privat este şi cel al furnizării de tehnologie pentru digitizare şi expertiză tehnologică, aspecte deficitare sau absente din competenţele celor mai multe instituţii culturale. În raport sunt date exemplele Canadei cu Open Text Corp, care furnizează sprijinul tehnic şi software-ul fără a impune costuri şi exemplul Cengage Gale, care furnizează soluţii de gestiune informaţională bibliotecii Britanice.
Soluţiile implicate includ în mod obişnuit scanarea, recunoaşterea optică a caracterelor, platforme de acces, instrumente de căutare şi regăsire, controlul drepturilor intelectuale şi managementul conţinutului.
Interesantă este şi următoarea justificare pentru digitizare, aceasta reprezentând un catalizator important al accesului la colecţiile bibliotecilor şi fondurile arhivistice, precum şi la resursele variate ale instituţiilor de cultură. O faţetă a argumentaţiei se bazează pe faptul că toate grupurile de vârstă sunt interesate să aibă acces la resursele digitalizate şi cele electronice în general.
Beneficii:
-    de prezervare (mai ales în cazul arhivelor de sunet şi video);
-    accesul la nivel de expertiză privind dezvoltarea produsului;
-    dezvoltarea metodelor de acces şi diseminare a conţinutului pentru cercetarea ştiinţifică;
-    implicarea unor paliere de audienţă noi;
-    promovarea transferului de cunoaştere între discipline şi sectoare;
-    adăugarea unui plus de greutate la eforturile de lobby pentru finanţarea guvernamentală.
Image
Stimaţi colegi, sper ca prima parte a studiului asupra Raportului interimar privind parteneriatul public-privat să vă fi făcut îndeajuns de curioşi să continuaţi cu lectura celei de-a doua părţi.
Am refăcut legătura cu prima parte şi nu am oprit studiul strict la zona raportului ci am scos în evidenţă şi câteva aspecte ale aplicării Parteneriatului public-privat în România: un concept „tânăr”, care nu este un panaceu al problemelor, dar care se doreşte şi rezolvă în parte problemele care interesează comunităţile locale şi organismele guvernamentale la nivel de ţară.
Am pus în cadrul studiului şi câteva întrebări pentru noi specialiştii din domeniile ştiinţei informării. Sunt intrebări la care răspunsuri prefabricate nu există pentru că aceste nu au fost formulate încă explicit luând în calcul tinereţea şi fragilitatea democraţiei şi mediului instituţional românesc.
Îmbucurător este faptul că nimic nu stă pe loc după cum veţi observa. Sunt foarte multe aspecte care trebuie reglementate iar unele trebuie dereglementate. Sper că v-am făcut îndeajuns de curioşi pentru a intra pe deplin în subiect.
Obiectivele partenerilor din zona publică

Obiectivul primar al parteneriatului public-privat în ceea ce priveşte instituţiile publice este accesul la resursele de finanţare."
Un aspect foarte realist explicat al existenţei parteneriatului public-privat este volumul mare al materialelor pentru a fi digitizate, ceea ce exclude finanţarea din banii publici a întregului proces.
Un alt argument important pentru parteneriatul public-privat este şi cel al furnizării de tehnologie pentru digitizare şi expertiză tehnologică, aspecte deficitare sau absente din competenţele celor mai multe instituţii culturale. În raport sunt date exemplele Canadei cu Open Text Corp, care furnizează sprijinul tehnic şi software-ul fără a impune costuri şi exemplul Cengage Gale, care furnizează soluţii de gestiune informaţională bibliotecii Britanice.
Soluţiile implicate includ în mod obişnuit scanarea, recunoaşterea optică a caracterelor, platforme de acces, instrumente de căutare şi regăsire, controlul drepturilor intelectuale şi managementul conţinutului.
Interesantă este şi următoarea justificare pentru digitizare, aceasta reprezentând un catalizator important al accesului la colecţiile bibliotecilor şi fondurile arhivistice, precum şi la resursele variate ale instituţiilor de cultură. O faţetă a argumentaţiei se bazează pe faptul că toate grupurile de vârstă sunt interesate să aibă acces la resursele digitalizate şi cele electronice în general.
Beneficii:
-    de prezervare (mai ales în cazul arhivelor de sunet şi video);
-    accesul la nivel de expertiză privind dezvoltarea produsului;
-    dezvoltarea metodelor de acces şi diseminare a conţinutului pentru cercetarea ştiinţifică;
-    implicarea unor paliere de audienţă noi;
-    promovarea transferului de cunoaştere între discipline şi sectoare;
-    adăugarea unui plus de greutate la eforturile de lobby pentru finanţarea guvernamentală.

Obiectivele pentru partenerii din zona privata

Obiectivele pentru partenerii din zona privata
 
Există două categorii de interese manifestate:
–    obiective comerciale şi
–    demonstrarea responsabilităţii sociale a companiilor.
Image
Obiectivele comerciale (monetizabile):

–    acces la pieţe şi grupuri de clienţi noi;
–    asocierea cu mărci publice de succes;
–    accesul la materiale dincolo de prevederile copyright-ului (unele dintre acestea pot fi foarte rare şi/sau unice)

Este dat exemplul BnF-ului aflat în relaţie de cooperare cu asociaţia editorilor francezi, cu agregatorii şi comercianţii de carte online, care doresc să realizeze un portal de căutare comun, care va furniza acces la conţinutul domeniului public, precum şi acces plătit la materialele supuse regimului de copyright, în principal fiind vorba de cărţi.
Astfel, editorii de carte doresc să mărească gradul de expunere către potenţiala piaţă şi astfel să-şi crească veniturile prin oferirea de conţinut online.
Merită analizat un astfel de scenariu şi la noi, cu toate că este prea puţin probabil, dat fiind climatul actual al subfinanţării iniţiativelor din domeniul cultural. Reflectând pe marginea experienţei franceze au venit natural două cazuri ipotetice interesant de analizat ca rezultate:

a. Materialul tipărit la un moment dat este deja în colecţiile bibliotecii intrate în relaţia de parteneriat cu o firmă privată ce oferă servicii de digitizare. Apare următoarea problemă: cum se reglementează eficient relaţiile de natură comercială dintre aceşti parteneri prin prisma relaţiilor individuale cu organizaţiile de gestiune colectivă ?
b. Ce ar determina modificarea modelului de business al editurilor atâta vreme cât aplicarea unui parteneriat de natura celui prezentat la BnF conduce către un anumit palier al pierderilor. Chiar dacă aceste pierderi s-ar înregistra iniţial în zona materialelor ieşite din circuitul de distribuţie, prin însăşi natura per profit a participanţilor, contextul disponibilizării, modificării regimului IR sau chiar trecerea în domeniul public a unor lucrări, conduce către pierderi. Putem continua pentru a vedea şi avantajele, faptul că pierderile sunt minime pentru că se reuşeşte amortizarea prin profitul adus de materialele aflate deja în tiraj şi circuitul de distribuţie.

Raportul punctează faptul că partenerii din sectorul public pot beneficia în cazul în care utilizatorii plătesc pentru servicii, asigurându-li-se acestora totuşi o formă de acces liber. Este dat exemplul INA, care primeşte 40% din venitul realizat şi care se reinvesteşte mai departe în proiecte de digitizare pentru a mări gradul de acces şi cazul Bibliotecii Britanice, care primeşte drepturi de la Cengage Gale prin parteneriatul realizat.
Image
O altă faţetă a parteneriatelor care s-ar putea realiza este cea oferită de răspunderea socială a companiilor. Este dat exemplul Bibliotecii Virtuale Cervantes, care are doi parteneri din sectorul privat, având fiecare fundaţii de caritate. Câştigul companiilor în acest caz este acela că îşi deduc taxele fiscale din cuantumul profitului conform legilor spaniole.
Alte ţări europene precum Franţa şi Italia, au elaborat legislaţie specifică având drept scop sprijinirea patrimoniului cultural prin oferirea unor beneficii fiscale partenerilor din domeniul privat.
O recomandare a subgrupului este ca acest tip de prevederi legislative să devină o practică extinsă în ceea ce priveşte proiectele de digitizare.
Deci, există o distincţie clară între conceptul de donaţie (adica partenerul privat oferă sprijin fără a numi un beneficiar direct) şi cazul sponsorizării (partenerul primeşte un beneficiu prin diferite promovări ale mărcii sau prin publicitate).

Beneficii pentru cetateni

Beneficii pentru cetateni
 
În primul rând, cetăţenii beneficiază de acces online înregistrându-se o creştere continuă a nivelului de acces. Raportul menţionează că „digitizarea acestor resurse democratizează cunoaşterea şi deschide drumul către patrimoniul marilor instituţii de cultură pentru ca fiecare să se bucure şi să beneficieze de acestea”.
În acest sens sunt menţionate Canada Project, Open Context Alliance, Google-Universitatea din Michigan.

Beneficii pentru detinatorii drepturilor

Beneficii pentru detinatorii drepturilor
 
Creşterea vizibilităţii lucrărilor lor, acest lucru implicând obţinerea de câştig din accesul deplin la operă.
Deţinătorii drepturilor pot să nu fie implicaţi ca parteneri direcţi în parteneriatul public-privat, totuşi, ca şi deţinători ai conţinutului, consultarea acestora este necesară.
Este pus cazul lucrărilor care au o audienţă mai mică şi astfel un grad de expunere mai redus şi care pot beneficia de vizibilitate (sunt descoperite) prin programele de digitizare (vezi cazul long-tail-ului).
Este dat de exemplu parteneriatul dintre BnF şi editori.
În studiul de caz privind parteneriatul Google-Universitatea din Michigan, Google afirmă: „Prin larga expunere a cărţilor, Google măreşte capacitatea autorilor şi a editorilor de a-şi vinde cărţile unei audienţe dincolo de piaţa de carte tradiţională”.
Totuşi, iniţiativa Google este contestată de Federaţia Editorilor Europeni, care consideră că scanarea cărţilor aflate încă sub prevederile copyright-ului, încalcă drepturile acestora.

Modelele de business

Modelele de business
 
BnF şi editorii francezi
–    este un B2C (business to consumer), adică accesul la conţinutul aflat în domeniul public este liber pentru utilizatori, iar accesul la materialul in-copyright va fi făcut prin intermediul unor extrase cu acordul deţinătorului drepturilor;
–    editorii vor suporta costurile de digitizare şi în cele mai multe cazuri vor digitiza propriul conţinut, chiar dacă BnF va acţiona ca furnizor de servicii de digitizare pentru micile edituri;
–    pot fi acordate subsidii editorilor din fondurile publice pentru digitizarea cărţilor lor în cazul în care conţinutul acestora este în concordanţă cu strategia de digitizare a BnF.
–    Agregatorii vor avea contracte cu editurile care vor stabili preţurile pentru accesul online la cărţile electronice in-copyright;
–    parteneriatul va genera venituri pentru autori, editori, agregatori de conţinut şi comercianţii de ebook-uri;
–    BnF a făcut o analiză a modelelor de business privind ebook-urile şi concluziile au fost că se doreşte oferirea de acces la textul integral pentru o gamă largă de potenţiali clienţi la un catalog de titluri în continuă creştere, acest lucru însemnând acces la textul integral pentru un singur titlu, un model de „tarif per vizualizare” pentru accesarea unui capitol sau pagină, precum şi un model de abonament la pachete de ebook-uri organizate pe subiect sau autor;
–    fiecare editor trebuie să opteze pentru serviciile unui singur agregator.

Parteneriatul britanic dintre British Library şi Cengage Gale
–    va oferi acces la aproape 3 milioane de pagini de jurnal digitizate prin intermediul platformei Cengage Gale;
–    modelele utilizate sunt B2B şi B2C;
–    deoarece o parte din conţinutul digitizat a fost finanţat de JISC, accesul utilizatorilor din învăţământul superior din Marea Britanie la acest conţinut va fi liber;
–    Cengage Gale poate comercializa conţinutul pe alte pieţe, de exemplu în SUA;
–    se estimează ca accesul din comunităţile de cercetare să se facă prin abonament;
–    publicul larg va plăti o taxă modestă într-un regim de acces de tipul „tarif per vizualizare”;
–    British Library primeşte şi ea drepturi pecuniare din vânzările conţinutului jurnalelor prin intermediul platformei Cengage Gale, care vor fi investite pe mai departe în digitizare;
–    modelul comercial este stabilit prin contract confidenţial între părţi.

Pentru Proiectul Canada, finanţarea, costurile şi stimulentele financiare încă nu au fost finalizate.
–    în acest moment nu există acorduri formale scrise;
–    se aşteaptă constituirea unui mix de finanţare privată şi publică;
–    accesul la conţinut va fi liber;
–    este estimat un model B2C.

Biblioteca Virtuală Cervantes este guvernată de un consiliu în componenţa căruia intră instituţii private şi publice.
–    a fost încheiat un protocol cu fiecare finanţator;
–    a fost înfiinţată Fundaţia Bibliotecii Virtuale Cervantes;
–    singurul avantaj pe care partenerii privaţi îl au este deducerea taxelor în funcţie de cuantumul contribuţiei conform legilor spaniole;
–    utilizatorii pot accesa serviciile în regim liber;
–    este un model B2C.

Google – Universitatea din Michigan

–    modelul B2C, acordul poate fi consultat public;
–    Universitatea Michigan pune la bătaie colecţiile pentru a fi scanate de Google;
–    toate costurile directe sunt suportate de Google:
–    scanarea,
–    conversia şi transmisia,
–    localizarea şi rearanjare la raft.
–    Universitatea din Michigan suportă costurile asociate:
–    selecţia materialelor,
–    managementul intern al proiectului.
–    Universitatea nu are beneficii de natură financiară;
–    Google se obligă să ofere accesul şi afişarea fără taxe pentru utilizatori prin intermediul serviciului propriu: Google Book Search.

INA
–    Primeşte 60% din finanţare din surse bugetare iar restul de 40% prin intermediul activităţilor comerciale adresate profesioniştilor;
–    practică un model B2C;
–    în 2000 a lansat un program de digitizare şi prezervare pentru arhivele proprii;
–    iniţial programul a fost finanţat din surse proprii;
–    Guvernul francez a contribuit cu sume substanţiale pentru a încheia întregul proces în 2015;
–    din 2005, INA a încheiat acorduri de distribuţie şi schimb cu mai mult de 20 de parteneri;
–    INA primeşte un comision la tranzacţionare prin intermediul portalului, dar responsabilitatea pentru facturare, gestionarea drepturilor intelectuale, precum şi furnizarea conţinutului, ţin de arhivele externe;
–    arhivele externe pot face parte din circuitul comercial al INA pentru a fi exploatate în cadrul unui acord de distribuţie;
–    accesul public la o parte din conţinut se face prin intermediul site-ului (www.ina.fr/archivespourtous).

Open Content Alliance
–    model B2C;
–    focalizat pe materiale ieşite de sub termenele prevăzute de copyright şi lucrările orfane;
–    finanţat de fundaţii de caritate şi prin granturi de cercetare de către organizaţii precum Alfred P. Sloan Foundation, Melon Foundation şi Statul California;
–    Costurile de digitizare foarte reduse datorită colaborării cu Internet Archive şi partenerii săi;
–    Infrastructura de acces şi căutare este furnizată fără a implica costuri pentru biblioteci prin reţeaua de depozite digitale deschise folosind infrastructura de mare desfăşurare şi utilizare a software-ului cu sursă deschisă.

Drepturile de proprietate intelectuala

Drepturile de proprietate intelectuala
 
ImagePentru relevanţa studiului vom da citatul exact care reliefează aspectele esenţiale privind legea copyrightului:
Legea copyright-ului caută să găsească un echilibru între răspândirea creatorilor proprietăţii intelectuale pentru creaţiile lor şi facilitarea accesului public la aceste lucrări în folosul publicului larg. Cât timp copyrightul este în vigoare, accesul liber se limitează la <<excepţiile>> care nu sunt proiectate să contravină intereselor economice primare ale deţinătorilor drepturilor. După ce perioada de acţiune a copyrightului s-a încheiat, lucrarea intra în domeniul public.

Este menţionat şi faptul că la nivel european a fost creat un nivel de protecţie prin introducerea unor drepturi sui generis asupra bazelor de date. Este definită baza de date ca fiind „o colecţie de lucrări independente, date sau alte materiale care sunt aranjate într-o manieră sistematică sau metodică şi care sunt individual accesibile prin mijloace electronice sau de altă natură”.
Astfel, dreptul „sui generis” protejează structura bazei de date şi nu conţinutul. La nivel european este arhicunoscuta problemă  a jurisdicţiilor naţionale, care au prevederi şi interpretări diferite pentru diversele aspecte privind copyright-ul.
Subgrupul recomandă ca necesar stabilirea unui parteneriat în cadrul sistemelor legislative specifice.
Este menţionat faptul că raportul final va include informaţii privind „fair use” (USA) şi „fair dealing” (Marea Britanie), precum şi excepţiile existente în Europa continentală.

Protejarea domeniului public

Informaţiile privind domeniul public se referă la acele lucrări ieşite-din-copyright. În esenţă, informaţiile digitizate în contextul PPP, rămân accesibile pentru toată lumea.

Cum este văzut PPP în contextul Domeniului Public:
–    unele instituţii din sectorul public văd protejarea bunurilor culturale ca fiind misiunea lor, neîngrădind exploatarea în folos comercial. Parteneriatele cu sectorul privat sunt vizate doar dacă sunt implicate schemele de cost per acces iar drepturile de reutilizare sunt date pe baza exclusivităţii.
–    Alte instituţii culturale văd proiectele de digitizare ca furnizoare de servicii adiţionale de care utilizatorii nu ar fi putut beneficia fără finanţarea sectorului privat. Astfel, taxarea modică este acceptată pentru a ajuta la acoperirea costurilor digitizării. Aceasta indică faptul că tot conţinutul rămâne în domeniul public.

Este dat exemplul parteneriatului British Library-Cengage Gale, prin care Cengage Gale are o licenţă de comercializare a conţinutului ieşit-din-copyright către anumite segmente de piaţă pentru o perioadă limitată. La încheierea acestei perioade, drepturile de exploatare a conţinutului digital revin British Library.
Legislaţia din anumite ţări europene nu permite comercializarea resurselor culturale publice.
Recomandarea sub-grupului este ca materialele aflate în domeniul public în format tradiţional, să rămână în domeniul public şi la momentul digitizării. Dacă este nevoie de restricţionarea acestora, să se facă pe o perioadă scurtă de timp.

Exclusivitatea

Exclusivitatea
 
Au fost identificate trei niveluri de exclusivitate care pot apărea în cadrul PPP:
–    exclusivitatea pentru parteneri,
–    conţinut şi
–    pe căutare/acces.

Exclusivitatea ce ţine de parteneri

Toate parteneriatele prezentate în studiile de caz, nu prezintă aspecte care să implice exclusivitatea în ceea ce priveşte posibilitatea încheierii altor parteneriate în afara proiectelor de digitizare.
În acest sens este dat exemplul British Library aflată în parteneriat cu Cengage Gale, fapt ce nu împiedică British Library să se angajeze şi în alte parteneriate pentru digitizarea conţinutului jurnalelor.
Există un grad de libertate foarte mare în ceea ce priveşte parteneriatele şi dezvoltarea acestora chiar şi după debutul proiectului şi coagularea unui nucleu propriu-zis.
Singura abatere pomenită, care a reieşit din cazuistica prezentată este parteneriatul dintre BnF şi Editorii francezi, relaţie în care este dezvoltată exclusivitatea pentru că editorii trebuie să-şi aleagă doar un singur agregator cu care să lucreze din motive practice ce ţin şi de gestiunea materialelor sub copyright.

Exclusivitatea de conţinut

Acest tip de exclusivitate presupune un avantaj comercial pentru partenerii din sectorul privat şi este cazul drepturilor de comercializare a materialului digitizat cum este cazul Cengage Gale.
În ceea ce priveşte acordarea drepturilor de utilizare şi reutilizare a conţiutului, instituţiile ar trebui să ia în vedere folosirea unor licenţe Creative Commons.

Exclusivitatea la nivelul căutării/accesului

În acest al treilea caz se pune problema motoarelor de căutare care finanţează digitizarea conţinutului, dar care delimitează capacitatea de căutare doar la propriile lor servicii, care generează profit sin reclamă.
Accesul la materialele digitizate se consideră a fi valoare adăugată, dar şi la acest aspect sunt nuanţe ce ţin strict de statutul documentelor prin prisma copyright-ului.
Bineînţeles, exemplul evident este cel oferit de parteneriatul dintre Google-Michigan. Astfel, Universitatea Michigan are un acord prin care se restricţionează accesul la copiile digitale create şi trebuie să prevină descărcarea de copii digitale, fie în scopul valorificării sau al distribuţiei.
Pe de altă parte este cazul Open Content Alliance, care pune non-exclusivitate asupra căutării şi accesului. Motoarele de căutare participante în proiect trebuie să faciliteze căutarea conşinutului digital.
Interesantă este şi menţiunea că Biblioteca Digitală Europeană are ca obiectiv să facilitee căutarea prin intermediul oricăror motoare de căutare pentru a nu distorsiona sau limita accesul.

Reutilizarea copiilor digitale

Reutilizarea copiilor digitale
 
Directiva 98/2003/EC (directiva a fost transpusă în legislaţia românească prin intrarea în vigoare a „legii privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice” la data de 25 Aprilie 2007.) specifică regulile prin care se poate reutiliza informaţia din sectorul public (PSI- Public Sector information), acestea referindu-se la conţinutul digitizat.
Reutilizarea este definită ca „utilizarea de către persoanele fizice sau juridice a documentelor deţinute de instituţiile publice în scopul comercializării sau în scopuri necomerciale altele decât scopul iniţial de reglementare a activităţilor din domeniul public”.
Directiva specifică faptul că „informaţia din sectorul public constituie un material primar pentru produsele şi serviciile digitale”.
 
Raportul punctează directiva mai sus amintită din motive de expunere a motivelor şi circumstanţelor prin care materialele digitale publice circulă şi pot fi incorporate în alte produse şi servicii:
●    statele membre trebuie să se asigure că documentele din sectorul public sunt reutilizabile în scopuri comerciale sau nu (subiect al prevederilor de copyright exercitate de părţi terţe, precum şi al legilor referitoare la protecţia datelor);
●    Acolo unde sunt puse tarife pentru reutilizare, venitul total realizat din punerea la dispoziţie şi permiterea reutilizării, nu trebuie să depăşească costul informaţiei împreună cu o întoarcere a beneficiului investiţiei care să aibe o valoare rezonabilă. Cu alte cuvinte, cuantumul taxelor să nu depăşească costul de producere şi diseminare.
●    Dacă este necesară folosirea unei licenţe pentru reutilizarea documentului, acestea vor avea un caracter deschis şi transparent.
●    Reutilizarea documentelor va fi deschisă tuturor potenţialilor doritori de pe piaţă. Contactele care se stabilesc între instituţia din sectorul public deţinătoare a documentului şi părţile terţe, nu trebuie să prevadă drepturi generale exclusive.
●    Cu toate acestea, unde este necesar să existe un drept exclusiv în scopul furnizării unui serviciu în folosul public, validitatea motivaţiei pentru acordarea unui astfel de drept va fi subiectul unei periodice revizuiri – cel puţin o dată la trei ani. Mai mult, acordul trebuie să fie transparent şi să fie făcut public.

În continuare există o notă a raportului privind documentelele deţinute de instituţiile de cercetare şi educaţie, documentele deţinute de instituţii de cultură, precum biblioteci, muzeele şi arhivele. Cu toate acestea, subgrupul recomandă respectarea directivei de către aceste instituţii în cazurile prevăzute.
Nu vom trece mai departe fără a preciza câteva detalii din „Legea privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice”, detalii foarte interesante pentru contextul românesc.
Vom puncta câteva probleme sensibile de prim interes:

Art. 8. – (1) Instituţiile publice pot stabili taxe pentru serviciile de reutilizare în scop comercial a documentelor. Pentru reutilizarea în scop necomercial, instituţiile publice nu vor percepe taxă.
(3) Modul de stabilire a taxelor se instituie prin hotărâre a Guvernului.
(5) Taxele pentru reutilizarea documentelor nu trebuie să fie discriminatorii.
Art. 9. – Instituţiile publice trebuie să asigure condiţii pentru facilitarea accesului la documentele disponibile pentru reutilizare, în special prin elaborarea de liste şi directoare, în cazul utilizării mijloacelor electronice, cu cele mai importante documente destinate reutilizării, precum şi prin numirea unor persoane de contact şi indicarea unor puncte de informare.
Art. 11. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2)    În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei
(3)    Informaţiei, împreună cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, vor elabora normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Prezenta lege transpune Directiva nr. 2003/98/CE privind reutilizarea informaţiilor din sectorul public, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L345/31 decembrie 2003.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile articolului 77 alineatul (2), cu respectarea prevederilor articolului 75 şi ale articolului 76 alineatul (2) din Constituţia României, republicată.

Durabilitate si etapizare

Durabilitate si etapizare
 
În studiile de caz luate în considerare, HLEG a considerat durabilitatea ca fiind obiectiv explicit sau implicit, iar parteneriatele au fost constituite pe termen lung.
Este dat exemplul parteneriatului British Library cu Cengage Gale, unde se realizează dezideratul durabilităţii prin faptul că o parte din venit se întoarce către British Library, care la rândul său reinvesteşte în digitizarea continuă a jurnalelor.
În plus, conceptul de sustenabilitate se aplică, în general necesităţilor de prezervare a materialelor pe termen lung. Subgrupul chiar recomandă ca partenerii să ia în considerare costurile pe termen lung atunci când este implicat aspectul sustenabilităţii în cadrul parteneriatelor pentru digitizare.

Probleme de limbă şi piaţă

Raportul identifică nişte aspecte foarte importante în ceea ce priveşte PPP-ul. Cele mai multe parteneriate se înregistrează în ţările ale căror limbi sunt de largă circulaţie: engleză, franceză şi spaniolă. Au fost identificate şi câteva motive pentru care nu au fost găsite exemple în statele membre care au limbă de circulaţie restrânsă sau chiar locală în cazul dialectelor:
–    pentru a beneficia de o întoarcere cu succes a investiţiei, firmele din sectorul privat trebuie să aibe acces la un număr minim de utilizatori, fapt care pune anumite condiţii şi limitări modelului de business şi care limitează dezvoltarea unor modele de succes doar la marile areale deschise de limbile de circulaţie internaţională;
–    Organizaţiile din sectorul public sunt mai puţin îngrădite la nivel de reglementări privind investiţiile private în ţările care au adoptat competiţia deschisă şi modelul de piaţă dereglementat;
–    Instituţiile culturale din ţările mai mici au tendinţa de a atrage finanţare guvernamentală în contextul unor volume mari de patrimoniu aşa cum sunt statele membre din Uniunea Europeană din centrul şi sud-estul Europei;
–    În plus, numărul mic şi dimensiunile reduse ale firmelor private din ţările noi membre ale Uniunii Europene înseamnă că acele firme au un acces scăzut la capital.

Una din primele concluzii a sub-grupului este aceea că PPP nu este o practică răspândită în sectorul cultural. Chiar multe dintre instituţiile culturale sunt sensibile la riscul privatizării materialelor din domeniul public.
Este exprimată rezerva că majoritatea parteneriatelor investigate se află în stadii incipiente ale dezvoltării şi astfel este mult prea devreme pentru a se formula concluzii generale în ceea ce priveşte factorii succesului.
 
Sunt schiţate câteva recomandări, care le preluam după cum urmează:
●    Partenerii ar trebui să-şi precizeze obiectivele strategice şi beneficiile pentru cetăţeni care vor fi atinse prin intermediul proiectului;
●    Parteneriatul trebuie să facă uz de cunoştinţele şi expertiza partenerilor şi să aducă contribuţii complementare;
●    Parteneriatul trebuie să crească nivelul accesului public şi iau în considerare toate aspectele legate de prezervare şi sustenabilitate;
●    Parteneriatul trebuie să opereze în cadrul legal al legilor copyrigh-ului şi a drepturilor intelectuale;
●    parteneriatul nu trebuie să stabilească acorduri de exclusivitate. Acolo unde acordurile de exclusivitate sunt necesare pentru a furniza un serviciu în interesul public, acele acorduri trebuie mărginite ca timp de acţiune, supuse revizuirii periodice şi care trebuie să beneficieze de transparenţă deplină;
●    parteneriatul trebuie să fie transparent, responsabil şi gestionat printr-o structură formală de guvernanţă;
●    Parteneriatul este stabilit la nivel formal printr-un memorandum sau contract;
●    Conţinutul tradiţional din domeniul public trebuie să rămână în domeniul public şi în formă digitală.

Câteva repere privind PPP în România

Câteva repere privind PPP în România
 
Image
În primul rând trebuie menţionat cadrul legislativ existent:
ORDONANŢĂ nr.16 din 24 ianuarie 2002 privind contractele de parteneriat public-privat
LEGE nr.470 din 9 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat
LEGE nr.528 din 25 noiembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat, precum şi a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor
LEGE nr.237 din 15 iulie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice

După părerea mea, cel mai important document care reflectă evoluţia şi aplicarea Parteneriatului Public-Privat este cel prezent la Centrul de Excelenţă pentru Parteneriat Public-Privat al Camerei de Comerţ şi Industrie a României. (pagina web )
şi documentul este intitulat: GHID PENTRU PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT (sept. 2006)
Trebuie menţionată şi pagina web destinată PPP de la Ministerul Economiei şi Finanţelor: http://www.mefromania.ro/wps/portal,  unde găsiţi informaţii despre modelele PPP din România, un istoric, câteva proiecte pilot, câteva evenimete desfăşurate, în cadrul cătora am găsit această prezentare ce lămureşte succint câteva aspecte ale aplicării PPP la noi. Din păcate toate referinţele pe care le-am văzut sunt destinate infrastructurii.

Din informaţiile prezentate pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor vom prelua integral textul referitor la modelele de PPP care pot fi dezvoltate în România plus câteva lămuriri în completare.

Sectorul privat poate fi implicat în diverse moduri în livrarea proiectelor de infrastructură. Opţiunile pot fi organizate în sensul sporirii transferului de riscuri/responsabilităţi către sectorul privat.
Tipurile principale de proiecte de parteneriat public-privat evidenţiate la nivelul practicii internaţionale sunt:
DBO (Development-Building-Operate)– proiectare-construcţie-operare: un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care proiectarea (începând cu faza de proiect tehnic), construcţia şi exploatarea – denumită si operare – sunt transferate operatorului economic pentru o perioada rezonabilă de timp
DBFO (Design-Build-Finance-Operate)– proiectare-construcţie-finanţare-operare: cea mai complexă relaţie contractuală realizată între autoritatea contractanta şi operatorul economic, în care operatorul economic îşi asumă sarcina proiectării, construcţiei, exploatării şi obţinerii, în totalitate sau în parte, a resurselor financiare necesare în vederea realizării acestor obiective, pentru o anumită durată
BOT  (Build-Operate-Transfer)– construcţie-operare-transfer : un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care operatorul economic îşi asumă construcţia, exploatarea şi întreţinerea unui bun public pe o anumită perioadă.
BOR (Build-Operate-Renew)– construcţie-operare-reînnoire : un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care acesta din urma îşi asumă finanţarea, construcţia şi costurile pentru operarea, întreţinerea şi reînnoirea bunului public la perioade de timp rezonabile convenite în cadrul contractului,
ROT (Rehabilitate-Operate-Transfer)– reabilitare-operare-transfer : un contract între autoritatea contractantă şi operatorul economic, în care bunul public, deja creat este transferat celui din urmă în starea în care se află. Investitorul finanţează, reabilitează, operează şi întreţine bunul public pentru o perioadă rezonabilă de timp.

Alte modele ale PPP sunt:
Design-Build (DB)
Design-Build-Maintain (DBM)
Design-Build-Operate (DBO)
Design-Build-Operate-Maintain (DBOM)
Build-Own-Operate-Transfer (BOOT)
Build-Own-Operate (BOO)
Service contract
Management contract
Lease
Concession
Divestiture

[sursa ]

Un alt punct important pentru cadrul activităţilor din domeniul culturii este pagina adresată politicii în domeniul culturii.
Nu am găsit informaţii prea multe despre adoptarea PPP în zona culturii în afară de cinematografie. Sunt absolut convins că sunt cu mult mai multe dat fiind faptul că România a avut onoarea să fie un centru cultural de importanţă europeană anul trecut prin Sibiu-Capitală Europeană. Sunt absolut convins că s-au realizat în acest context multe parteneriate despre care, din pacate nu am găsit detalii. Şi nu numai acest exemplu... sunt convins că trecând prein revistă activitatea MCC chiar am putea găsi şi exemple de bună practică. Din păcate, deocamdată aceste resurse de informare de o importanţă deosebită pentru întelegerea modului în care s-au adoptat soluţii în zona culturii, rămân într-un con de umbră.

Pentru cei interesaţi de acest domeniu şi oportunităţile pe care le deschide, merită consultat şi RESOURCE BOOK ON PPP CASE STUDIES chiar dacă este ceva mai vechiuţ (2004); cuprinde şi exemple din România.

Anexa 1- Lista de verificare pentru institutiile culturale

Anexa 1
 
Lista de verificare pentru instituţiile culturale care au în vedere un parteneriat public-privat
Image
●    Sunt bine precizate obiectivele, scopurile şi rezultatele proiectului ?
●    Sunt corect aliniate obiectivele strategice ale partenerilor ? În cazul unui conflict, cum va fi acesta soluţionat?
●    Cum va ajuta parteneriatul instituţia din sectorul public pentru a-şi atinge misiunea de serviciu public ?
●    Cum va ajuta parteneriatul pe acel partener din sectorul privat pentru a crea valoare pentru deţinătorii acţiunilor?
●    Aduce parteneriatul beneficii importante pentru cetăţean? Cum adaugă valoare pentru utilizator produsul sau serviciul creat ?
●    Parteneriatul foloseşte pe deplin experienţa partenerilor: Au fost precizate şi aprobate în mod clar contribuţiile partenerilor (fiind inclus cuantumul şi balansul finanţării, inputurile tehnice, know-how, resurse, etc)
●    Parteneriatul reuşeşte să crească accesul public ? Dacă accesul este restricţionat la anumite paliere de audienţă, este acest lucru oportun ?
●    Operează parteneriatul în cadrul platformei proprietăţii intelectuale aplicabile şi a legii copyright-ului?
●    Sunt precizaţi clar deţinătorii drepturilor intelectuale după momentul digitizării?
●    Poate fi posibilă reutilizarea conţinutului digital creat de către alţi actori din sectorul public şi cei din sectorul privat ? Sunt necesare acorduri de licenţiere ?
●    Parteneriatul creează şi menţine conţinut în acord cu standardele definite şi facilitează prezervarea pe termen lung ?
●    Parteneriatul are acorduri de exclusivitate contractuale, iar dacă are sunt acestea necesare în furnizarea unui serviciu în interesul public ? Sunt acestea transparente ?
●    Este modelul de business unul durabil permiţând adăugarea de finanţare suplimentară? Este acesta business-to-business sau business-to-consumer?
●    Va fi liber accesul la conţinutul digital sau nu; există conflicte cu sistemul legislativ local sau alte probleme care implică taxarea pentru acces?
●    Cum va fi ambalat şi promovat conţinutul digital şi serviciul rezultat?
●    Cum va fi gestionat parteneriatul şi vor fi atribuite resursele pe baza calcului zilnic?
●    Va fi guvernanţa de nivel înalt a proiectului formală sau informală? Va fi transparentă, deschisă şi cu nivel de responsabilizare transparent ?
●    Există un mecanism clar de rezolvare a disputelor în cazul apariţiei divergenţelor între parteneri?
●    Trebuie să existe o perioadă de timp specificată pentru parteneriat şi dacă aceasta există, este aceasta oportună ?
●    Cum vor ieşi partenerii din relaţia stabilită, dacă aceştia decid că acest lucru este în interesul lor ?
●    Va fi stabilit la nivel formal parteneriatul printr-un memorandum sau contract ? Dacă da, au fost menţionate prevederile contractuale cheie ?

Anexa 2 - Legislatie în domeniul achizitiilor publice

Anexa 2
Legislatie în domeniul achizitiilor publice
 
ImageO.U.G. nr.60/2001 privind achizitiile publice
H.G. nr.461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.60/2001 privind achizitiile publice

Legea nr.212/2002 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.60/2001 privind achizitiile publice

O.G. nr. 75/2004 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.60/2001 privind achizitiile publice

Legea nr.492/2004 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr.75/2004 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.60/2001 privind achizitiile publice

Legea nr.528/2004 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr.16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat, precum si a Legii nu.219/1998 privind regimul concesiunilor

O.U.G. nr.40/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.60/2001 privind achizitiile publice

H.G. nr.411/2005 pentru modificarea si completarea Hotarârii Guvernului nr.461/2001...

O.M.F.P. nr.1012/2001 privind aprobarea structurii, continutului si modului de utilizare a Documentatiei standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru achizitia publica de servicii

O.M.F.P./M.L.P.T.L. nr.1013/873/2001 privind aprobarea structurii, continutului si modului de utilizare a Documentatiei standard pentru prezentarea ofertei pentru achizitia publica de lucrari

O.M.F.P./M.L.P.T.L. nr.1014/874/2001 privind aprobarea structurii, continutului si modului de utilizare a Documentatiei standard pentru prezentarea ofertei pentru achizitia publica de lucrari

H.G. nr.1587/2003 privind aplicarea procedurii de conciliere pentru solutionarea divergentelor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica

O.G. nr.20/2002
privind achizitiile publice prin licitatii electronice

Legea nr.246/2003 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr.20/2002 privind achizitiile publice prin licitatii electronice

Legea nr.535/2003 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr.73/2003 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr.20/2002 privind achizitiile publice prin licitatiile electronice

H.G. nr.182/2002 privind lista autoritatilor contractante care au obligatia de a aplica prevederile Ordonantei Guvernului nr.20/2002