reprezentare logo Kosson
 Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică - volumul IImage
 

{xtypo_dropcap}A{/xtypo_dropcap}ceastă enciclopedie a apărut în 2004 sub patronajul Institutului Român de Genealogie şi heraldică „Sever Zotta”. Lucrarea ne introduce în genealogie ca fiind o tradiţie a istoriografiei româneşti al cărei fundament sunt scrierile lui Dimitrie Cantemir, ale lui Nicolae Rossetti şi ale banului Mihai Cantacuzino.

De regulă, genealogia ca şi „disciplină auxiliară” se limita la studiul spiţelor familiilor domnitoare. Nicolae Băllcescu, Mihail Kogălniceanu şi chiar Ion Ghica, încearcă să pună bazele ştiinţifice genealogiei încercând să o depărteze de starea auxiliară a vanităţilor reprezentanţilor clasei boiereşti. Istoriografia a evoluat şi odată cu transformarea ei în ştiinţă, genealogia se poziţionează mai coerent examinând familiile boiereşti sau doar din punct de vedere heraldico-sigilografic.

{xtypo_dropcap}D{/xtypo_dropcap}intre numele amintite în zorii genealogiei este accentuat chipul lui Sever Zotta, care este editorul primului periodic ştiinţific de genealogie din ţara noastră intitulat „Arhiva genealogică”.

Perioada interbelică aduce cu sine perfecţionarea metodelor de investigaţie extinse către actele de stare civilă, recensăminte, catagrafii mai ales orientate spre familiile din Ţara Românească.

Trei nume s-au concentrat pe realizarea unui corpus al familiilor boiereşti din principatul muntean: Ioan C. Filitti, Emanuel Hagi-Moscu şi George D. Florescu (constituind aproximativ 700 de spiţe de familii). Efortul celor trei stă la temelia acestei lucrări unică prin importanţă şi dorinţă.

ImageAl Doilea Război Mondial este cadrul activităţii unui „Cerc genealogic român” având o publicaţie proprie: „Arhiva genealogică română”, apărută în 1944. A urmat perioada tulbure a instaurării comunismului cu toate carenţele şi problemele de receptare a istoriei şi culturii în general, dar în perioada anilor 70, genealogia sa- dovedit un auxiliar important al istoriei literaturii române vechi „deoarece pe baza descoperirii înrudirilor dintre diferiţii dieci, copişti şi grămătici sau boieri comanditari în epoca medievală, s-a putut ajunge şi la stabilirea filiaţiei unor manuscrise cu conţinut parenetic, literar sau istoric, mult mai greu de stabilit pe alte căi. Faptul este şi mai evident pentru circulaţia manuscriselor româneşti ale unor opere literare şi religioase din Transilvania, ce poate fi urmărită cunoscând înrudirile dintre familiile de clerici ortodocşi constituind adevărate «dinastii» de cărturari ce vehiculau bunurile spirituale în rândul populaţiei autohtone din provincia de peste Carpaţi” (Paul Cernovodeanu).

{xtypo_dropcap}C{/xtypo_dropcap}lasicizarea studiului genealogiei au adus-o prin studiile lor nume precum Nicolae Stoicescu, Ştefan S. Gorovei, Ştefan Andreescu, Dan Pleşia şi Constantin Razachevici, Dan Berindei, Andrei Pippidi, Al. Pereţianu-Buzău şi Mihai Dimitrie Sturdza. În afara sferei boiereşti şi a voievozilor s-a întreprins şi o genealogie ţărănească de către Radu Creţeanu. Transilvania, Banatul şi Maramureşul au făcut obiectul studiilor întreprinse de Ion Puşcariu, Ioan Mihaly de Apşa şi Ioan Drăgan.

Anul 1971 aduce cu sine înfiinţarea Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie de pe lângă Institutul de Istorie „N. Iorga” iar în 1996 se înfiinţa la Iaşi Institutul Român de Genealogie şi heraldică „Sever Zotta”. Image

Această enciclopedie se sprijină pe eforturile îndelungate ale lui Mihai Dimitrie Sturdza. În efortul domniei sale a fost susţinut de istorici şi cercetători care au îmbogăţit informaţional şi au făcut posibilă realizarea acestei opere. Trebuie totuşi spus faptul că Mihai D. Sturdza a realizat şi o altă lucrare monumentală publicată la Paris în 1983: Dictionnaire de grandes familles de Grece, d'Albanie et de Constantinopole, republicată în 1999. Deci, analiza şi metoda fuseseră deja testate pavând drumul către noua lucrare.

Pe lângă arhiva personală a ilustrei familii Sturdza, autorul apelează şi la scrierile literaţilor precum Dimitrie Bolintineanu, Costache şi Iacob Negruzzi, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, la istorici precum A.D. Xenopol, Nicolaie Iorga, Vasile Pârvan, C.C. Giurăscu şi P.P. Panaitescu, la scrierile şi documentele genealogiştilor Sever de Zotta, Ioan C. Filitti, Petre V. Năsturel şi a filologilor precum Ion Bianu, G.T. Kirileanu, Alexandru Lepădatu. Astfel, este evocat efortul de cercetare şi de sinteză prin introducerea Enciclopediei scrisă de domnul Paul Cernovodeanu, membru de onoare al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta”.

Prin cuvântul de întâmpinare al domnului Ştefan S. Gorovei este evocată istoria familiei Sturdza privită ca aport la cultura română şi punctual prin colecţia de zece volume tipărite între 1889 şi 1909 intitulată „Acte şi documente relative la istoria renaşterii României” iniţiată de Dimitrie A. Sturdza (1833-1914) – economist, istoric, numismat şi om politic.

Se aduce lămurirea că această Enciclopedie a lui Mihai Dimitrie Sturdza este prima lucrare sub patronajul Institutului „Sever Zotta”.

Însuşi Mihai Dimitrie Sturdza deschide enciclopedia indicând geneza, colaboratorii şi izvoarele. Pentru textul plin de detalii interesante vom reproduce mai jos primele două fraze, unde sunt cuprinse mobilul, transformare şi imboldurile, precum şi temelia lucrării de faţă aşa cum transpare din amintirile autorului principal.

{xtypo_rounded2}În 1950, la vârsta de nici 17 ani, am cunoscut, fie în casa inginerului Ferdinand Bartsch, fie în cea a bătrânului gazetar şi genealogist Emanoil Hagi-Moscu, pe toţi genealogiştii români atunci în viaţă. Acum, după o jumătate de secol, îmi revine onoarea de a le da opera la tipar. Ştiam de atunci că există o mare culegere de manuscrise genealogice privind întreaga boierime munteană.{/xtypo_rounded2}

Astfel, punctul de pornire a fost aflarea despre o mare culegere de manuscrise genealogice privind întreaga boierime munteană: tabele genealogice ale familiilor boiereşti din Ţara Românească şi Oltenia – lucrare în manuscris conţinând 253 file in folio cu 704 spiţe de neamuri.

Spiţele familiilor fanariote fuseseră publicate de Eugen Rizo-Rangabe la Atena. Informaţii despre boierimea din Basarabia apăruseră sub semnătura lui George G. Bezviconi la Editura Fundaţiilor Regale.

Concomitent cu pregătirea bacalaureatului, Mihai Dimitrie Sturdza începe genealogiile moldoveneşti. În anul 1963 culegerea de genealogii ale boierimii moldoveneşti era gata ajungând la Atena, unde autorul începe viaţa de exil de aproape 30 de ani. Acest manuscris a reprezentat punctul de plecare al Enciclopediei. Aurelian Sacerdoţeanu, Mihai Pop, Şerban Cioculescu, Dan Berindei, Marta Anineanu, Virgil Cândea, Dan Pleşia constituie lista scurtă a „complicităţilor” care au întemeiat studiul şi au aprofundat analiza.

După repatriere, în 1991, se deschide prin bunăvoinţa moştenitorilor G.D. Florescu şi Dan Pleşia o arhivă a unui manuscris pregătit de G.D. Florescu şi I.C. Filitti, anunţat spre publicare în 1943, dar care nu a mai văzut lumina tiparului. Trebuie menţionată nota pe care o face D.M. Sturdza asupra genealogiilor munteneşti, având planul editorial încă din 1928 şi încheind manuscrisul cu bun de tipar în 1938; cuprindea 704 familii boiereşti din Muntenia şi Oltenia. Tot acest material apare în lucrarea de faţă 60 de ani mai târziu.

{xtypo_dropcap}P{/xtypo_dropcap}entru a vedea cum se înrâuresc limitele culturale, trebuie spus că autorul indică pe Ştefan D. Grecianu, care a strâns un corp de studiu constituit din peste 30.000 de fişe, ca fiind primul genealogist muntean (1825-1908). Acesta are ca sprijin pe Valeriu Mussu, secretar şi pe un tânăr preot – viitorul patriarh Miron Cristea. Acesta reuşeşte să publice câteva studii, dar mare parte a fişelor sale rămân inedite.Image

Nu vă voi răpi plăcerea de a citi cum această arhivă consultată de G.D. Florescu a fost pierdută şi regăsită - o povestire în care poţi vedea cum istoria ascunde şi relevă conţinut şi mărturii într-un joc al situaţiilor absolut incitant.

După ce autorul evocă volutele prin care studiul genealogic a trecut după eşecul proiectului lui Ioan C. Filitti, George D. Florescu şi Emanoil Hagi-Moscu ajungem la momentul înfiinţării Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie de pe lângă Institutul de istorie „N. Iorga” de la Bucureşti în anul 1971.

{xtypo_dropcap}M{/xtypo_dropcap}omente contemporane:

  • Iaşi, 1993 - se înfiinţează o filială a Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie pe lângă Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”;

  • Cluj, 1995 – se înfiinţează filiala Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române prin atenţia profesorului Nicolae Edroiu;

  • Iaşi, 1999 – se înfiinţează Institutul Român de genealogie şi heraldică „Sever Zotta” - filială a Academiei Române sub direcţia lui Ştefan S. Gorovei.

Îmbucurător este faptul că această lucrare prin dorinţa exprimată de M.D. Sturdza, vine să fundamenteze studiul documentat a genealogiei prin eliminarea sistematică a erorilor şi a „exagerărilor”, care ar deforma ansamblul şi ar perverti amănuntul, precum în anumite cazuri evocate în episoade ale vieţii Palatului Regal din perioada anilor 40 ai secolului trecut.

De asemenea, este dorită ieşirea din sfera influenţelor orale şi a paseismelor evocatoare a unei clase boiereşti ridicată „din popor” şi care este aflată într-o poziţie antagonică cu noua „aristocraţie de contrabandă” (Alexandru Djuvara) – subiect al ridicolului şi al mondenului perioadei de modernizare a României prin condeiul lui Eminescu, Caragiale şi mai târziu a lui N. Iorga.

Pentru a desluşi mai departe demersul unic prin valoarea documentară vă invit să parcurgeţi şi domniile voastre conţinutul bogat în informaţii şi atent ilustrat.

Consider că un punct de start edificator este răspunsul la întrebarea:

Cine era boier ?

Image