reprezentare logo Kosson

Se implinesc 320 de ani de la prima tiparire integrala a Bibliei in limba romana (in 1688) si 500 de ani de la tiparirea primei carti pe pamant romanesc - Liturghierul de la 1508. George Călinescu afirma că „Biblia românească (1688) reprezintă pentru poporul român, ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani.”  Biblia in limba romana (in 1688) cuprinde două prefeţe: o prefaţă aparţine domnitorului Şerban Cantacuzino, iar cealaltă lui “Dosithei, patriarhul Ierusalimului” şi este dedicată lui Şerban Cantacuzino. Textul este tipărit pe două coloane iar prefeţele pe una singură. Biblia de la Bucuresti 1688 poate fi consultata aici.

Image
Biblia de la Bucuresti 1688

Toate drepturile rezervate

Biblia : adecă Dumnezeiasca scriptură : ...care sau tălmăcit dupre limba elinească spre înţăleagerea limbii rumâneşti / cu porunca Prea bunului creştin, şi luminatului domn IOAN ŞERBAN, CATACOZINO BASARAB VOEVOD ; şi cu îndemânarea dumnealui COSTADIN BRÂNCOVEANUL marele logofăt [...] . – Tipăritusau întâiu. – (Bucureşti : În scaunul mitropoliei , 1688). – [5], 932 p., [1] f. : ilustraţii ; in folio (42 x 28 cm.), 59 R. (30 x 18 cm.)

Între anii 1688 şi 1921, existau deja aproximativ şaptesprezece versiuni ale Bibliei publicate în Principatele Române. Cu toate acestea, răspândirea Bibliei printre români a fost limitată de faptul că toate ediţiile publicate în România au fost tipărite până în anul 1860 cu litere chirilice şi numai după aceea cu caractere româneşti.
Versiunea cea mai importantă folosită în România a fost cea publicată de Societatea Biblică Britanică în anul 1871. În ciuda faptului că era tipărită cu caractere româneşti şi că fusese revizuită de câteva ori, Biblia românească era încă neclară, şi de aceea, greu de înţeles.
Preocuparea pentru traducerea Bibliei şi, implicit, a Vechiului Testament în limba poporului (română) a avut o triplă motivaţie. În primul rând, ca să se conformeze toţi credincioşii unui stil, în al doilea rând, pentru a se evita pe cât posibil apariţia procesului de diversificare a credinţei propovăduite, şi, în al treilea rând, ca să ofere credincioşilor posibilitatea de a medita mereu asupra mesajului divin, prin citirea lui de către cei ştiutori de carte.
Până la prima ediţie integrală a Bibliei în limba română (1688), a fost tradusă în limba poporului Psaltirea, pe considerentul că aceasta s-a impus de la început în cultul divin public şi particular. Cum limba română era în continuă dezvoltare şi prefacere, era firesc ca şi Biblia să fie tradusă în ediţii succesive în limbajul comun, care a evoluat cu scurgerea vremii. Din această cauză avem foarte multe traduceri ale Vechiului Testament sau ale unor părţi din Biblie.Sunt cunoscute: Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voroneţeană şi Psaltirea Hurmuzachi. Deşi nu se cunosc autorii acestor traduceri şi nu se ştiu nici anii în care ele au fost realizate, textele ulterioare ale Psaltirilor le vor folosi drept sursă.
Unii istorici şi filologi acreditează ideea că, la baza traducerii Bibliei de la 1688, ar sta o traducere mai veche realizată de învăţatul umanist moldovean Nicolae Milescu, pe când era reprezentantul diplomatic al Ţării Româneşti la Constantinopol. A fost cunoscut şi sub numele de Spătarul Milescu-Cârnu, Cancelarul Milescu Nas-Cârn, a fost un scriitor, călător, geograf si diplomat. Milescu vorbea limba romana, latina, greaca si rusa. În felul acesta, se consideră că Nicolae Milescu ar fi primul traducător al cărţilor Vechiului Testament în limba română.

Tipărirea întregii Biblii în limba română, sub domnia voievodului valah Şerban Cantacuzino, a reprezentat un pas important în procesul de înlocuire a slavonei vechi cu limba română în Biserică. Din lucrarea tradusă de Nicolae Milescu şi alţi colaboratori ai lui, au fost luate cele patru Evanghelii şi tipărite la Mănăstirea Snagov, în anul 1697. Tot din această lucrare au fost luaţi Psalmii şi tipăriţi  separat, sub titlul „Psaltirea”, în 1701 şi 1703, la Buzău. In Biblia lui Şerban-Vodă (1688) sunt amintite ”cinci mii de cântări”, în timp ce într-o altă Biblie, Biblia sau Sfînta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament cu trimiteri se menţionează că ”A rostit trei mii de pilde, şi a alcătuit o mie cinci cântări”  (Împăraţi, 4:32).

Biblia de la Bucureşti are meritul de a fi contribuit la realizarea unei reale unităţi de limbă, prin impunerea graiului muntenesc ca limbă literară, eliminând termenii slavoni. Aceasta rămâne pentru provinciile româneşti „o versiune autorizată”, asemănătoare versiunii King James în Anglia sau asemănătoare cu ceea ce era Biblia lui M. Luther pentru poporul german. Biblia de la Bucureşti (1688) a servit drept bază tuturor textelor biblice tipărite până în zilele noastre.
În anul 1988, când s-au împlinit trei sute de ani de la traducerea şi tipărirea ei, s-a reeditat un text paralel – facsimil şi transcriere cu caractere latine cu note şi comentarii filologice. Pe lângă traducerea integrală a Scripturilor la 1688, mai apăruseră între timp ediţii ale Psaltirii. Psaltirea este cartea cea mai larg răspândită dintre toate cărţile biblice, atât la noi în ţară, cât şi în întreaga creştinătate. De la cele dintâi traduceri ale Psaltirii, continuând cu ediţia tipărită de Mitropolitul Antim Ivireanul în anul 1649, s-a format o adevărată tradiţie, ca la toate centrele mitropolitane şi episcopale să se editeze cât mai des Psalmii, pentru satisfacerea nevoilor spirituale ale credincioşilor. Aşa se face că ediţiile tipărite la Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Neamţ, Cernăuţi, Caransebeş, Braşov, Cluj sau chiar şi cele tipărite la Viena pentru Ţările Române, depăşesc cifra de o sută.


Biblia de la Bucureşti a fost bine receptată de către cititori, dar, neapărând într-un tiraj satisfăcător, în decurs de un secol ajunsese atât de rară, încât se putea procura cu foarte mare dificultate. Pe de altă parte, evoluţia limbii române, pe parcursul acestui secol, a impus reeditarea Bibliei. Aşa se face că, la Blaj, se retipăreşte Biblia, în anul 1795. Imprimată cu caractere chirilice la tipografia Seminarului de la Blaj, această ediţie se va numi „Biblia de la Blaj”. Contribuţia majoră la apariţia acestei ediţii îi aparţine cărturarului Samuil Micu Clain. În această ediţie au fost introduse titlurile pe acţiuni, o adresă către cititori, o introducere şi o erată. Ediţia aceasta are adăugate şi cărţile numite apocrife. Din această lucrare au mai apărut între anii 1795 şi în anii 1799 şi 1812: la Blaj, în anul 1816 Faptele Apostolilor şi Epistolele la Blaj în anul 1802. Psaltirea la Bucureşti în anul 1796; la Movilău în 1796, la Sibiu în anii1799, 1801, 1804, 1805, 1811; la Iaşi, în 1802; la Braşov, 1807, 1810, 1812; la Budapesta, în anul 1808; la Blaj în anul 1809.
Nici această ediţie de la Blaj n-a apărut într-un tiraj mare, dat fiind costul prea mare al tiparului, iar după douăzeci şi patru de ani s-a impus imprimarea unei noi ediţii, intitulată „Biblia” adică „Dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi şi a ceii Noao cu cheltuiala Rossienestii Societăţi a Bibliei. În Sanct. Petersburg, în tipografia lui Nic. Grecea, în anul 1819, august 15 zile”. A fost tipărit un tiraj de cinci sute de exemplare, fără a se indica şi traducerea. În vremea aceea, un exemplar costa zece ruble. Textul este tot cu caractere chirilice. Apariţia acestei ediţii pe teritoriul Moldovei, cuprins între Prut şi Nistru, la Societatea Biblică mai sus menţionată, este o urmare a anexării teritoriului moldovean la Rusia. O parte apreciabilă din această ediţie a fost destinată Bisericii din Basarabia, iar restul a fost expediat cititorilor din Moldova şi Valahia. Este posibil ca pe lângă versiunea slavonă şi franceză, să se fi utilizat şi textul ebraic.
La iniţiativa Episcopului Filotei al Buzăului, apare o ediţie a întregii Scripturi în cinci volume, între anii 1854 – 1856, după cum urmează: vol. I în anul 1854, volumele II, III şi IV în 1855 şi vol. V, ce cuprinde cărţile Noului Testament în anul 1856. La baza acestei ediţii a stat Biblia de la Blaj, din care „s-au curăţit zicerile învechite, cum şi obicinuite numai la fraţii noştri ardeleni”, după cum se spune în prefaţă. Noutatea ediţiei constă în aceea că la începutul cărţilor se află o introducere rezumativă, prin care se urmăreşte familiarizarea cititorului cu autorii cărţii, locul scrierii, motivul, scopul, data.
La numai doi ani de la apariţia Bibliei de la Buzău, Mitropolitul Andrei Şaguna realizează o nouă ediţie de lux , intitulată „Biblia, adică Dumnezeiasca Scriptură a Legii celei Vechi şi a celei Noao, după originalul celor şaptezeci şi doi de tălmăcitori din Alexandria”. Desigur, nu este vorba de o nouă traducere după originalul grecesc, ci mai curând este vorba de o revizuire. De aceea s-a folosit de ediţiile anterioare, respectiv cele de la Bucureşti, Blaj, Buzău, Petersburg. Biblia lui Andrei Şaguna, apărută la Sibiu în anul 1858, conţine o seamă de ilustraţii reproduse după operele celor mai distinşi artişti. Sfânta Scriptură, tipărită la Sibiu, avea nouă sute douăzeci de pagini şi era tipărită cu litere mari. Această traducere a apărut într-o altă ediţie şi la Paris, tot în anul 1858, tipărită de J. Heliade.
Până la următoarea ediţie a Bibliei în limba română, multe apariţii ale Scripturilor în româneşte se datorează „Societăţii pentru răspândirea Bibliei în Anglia şi străinătate” sau „Societatea Biblică Britanică”.
Exemplarele editate de această Societate Biblică nu menţionează numele traducătorilor şi nici locul şi data apariţiei. Pentru a contracara avântul acestei societăţi biblice, ale cărei ediţii erau considerate ca având tentă protestantă, în dispută fiind mai multe pasaje, atât din Vechiul Testament, cât şi din Noul Testament, dar în mod deosebit pasajul Ezechiel 9,5-6, la data de 23 octombrie 1908, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis imprimarea Sfintelor Scripturi cu caractere latine. Lucrarea apare la Bucureşti în anul 1914 şi se intitulează: „Biblia sau Dumnezeiasca Scriptură a Legii celei Vechi şi a celei Nouă”. Textul de bază a fost cel al ediţiei de la Buzău (1854), consultându-se şi textul Septuagintei, Vulgatei şi cel ebraic. Aceasta este prima ediţie oficială a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.

Image


Deoarece ediţia din anul 1914 se epuizase, patriarhul Miron Costin instituie o echipă de oameni de cultură, clerici, care să se ocupe de o nouă traducere. Din această echipă făceau parte: Nicodim Munteanu, stareţ la Mănăstirea Neamţ, cunoscător al limbilor slave, preotul Grigore Pişculescu, om de litere şi scriitor, cunoscut cu numele de Gala Galaction, pentru limbile clasice şi preotul Vasile Radu, cunoscător de limbă ebraică. Traducerea a durat doi ani, iar Biblia a ieşit de sub tipar în anul 1936 cu titlul „Sfânta Scriptură”, tradusă fiind după textul grecesc al Septuagintei şi confruntată cu cel ebraic. Această ediţie, tipărită într-un număr de zece mii de exemplare, s-a epuizat chiar în anul apariţiei şi, în felul acesta, se impunea o nouă ediţie.
La solicitarea casei regale, preotul Grigore Pişculescu (Gala Galaction), împreună cu Vasile Radu, în mai puţin de un an, realizează o nouă ediţie care apare în anul 1938, cu titlul „Biblia adică Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament”. Lucrarea a fost tradusă după textele originale ebraice şi greceşti. Este greu de crezut că s-ar putea realiza o traducere după textul ebraic într-un timp atât de scurt, dacă ne gândim că Ieronim a realizat acelaşi lucru în aproximativ cinsprezece ani. Credem mai degrabă că a avut loc o revizuire a primei ediţii, la care au contribuit şi cei doi, şi au consultat originalul masoretic atunci când aceasta s-a impus.
După epuizarea acestei ediţii, s-a propus reeditarea Bibliei din anul 1936, aşa cum o probează titlul, scrisoarea de reverenţă către Regele Carol al II-lea, numărul de pagini (1951), forma literei şi cuprinsul. Noutatea acestor ediţii constă în aceea că au şi cărţile apocrife.
În anul 1944, sub îngrijirea lui Nicodim Munteanu, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se tipăreşte la Bucureşti o nouă ediţie a Bibliei, după textul Septuagintei. Faţă de ediţiile anterioare, această ediţie are o amplă introducere despre Sfânta Scriptură, cu precizarea că cincizeci şi una dintre cărţile biblice, atât din Vechiul Testament, cât şi din Noul Testament, sunt traduse de patriarhul Nicodim, iar douăzeci şi opt de cărţi, numai din Vechiul Testament, sunt traduse de preoţii Grigore Pişculescu şi Vasile Radu.
În anul 1968, din iniţiativa patriarhului Justinian se reeditează „Biblia sau Sfânta Scriptură”. Nu este o traducere nouă, ci numai o revizuire a ediţiilor anterioare, cu evidente îmbunătăţiri de stil. Această ediţie are un număr de cinci hărţi şi cuprinde atât apocrifele, cât şi textele necanonice. A apărut într-un tiraj de o sută de mii de exemplare, care s-a epuizat foarte repede, iar în anul 1975 se retipăreşte ediţia din anul 1968, cu sprijinul material al Societăţilor Biblice Unite din Londra. Justin Moisescu s-a îngrijit de editarea Sfintei Scripturi în anul 1982, reproducând textul ediţiei din anul 1975.
În anul 1987, la cererea Bisericii Baptiste din România, s-a imprimat în româneşte „Biblia sau Sfânta Scriptura a Vechiului Testament”, cu trimiteri. La baza acestei ediţii au stat textele Bibliilor editate de Societăţile Biblice Britanice din perioada interbelică, precum şi cel al Bibliei cu textul revizuit de D. Cornilescu, din anul 1921.
O alta ediţie a Bibliei, cea din 1988, a apărut cu ocazia împlinirii a trei sute de ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureşti (1688). Aceasta ediţie purta girul patriarhului Teoctist, fiind o reproducere a textului ediţiei din anul 1982. În anul 1990, se tipăreşte din nou ediţia din 1988, prin societatea Biblică Unită din Olanda. Ultima ediţie a Sfintelor Scripturi este realizată de Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, tipărită în anul 1993, cu sprijinul material al Societăţilor Biblice Unite.


De asemenea, remarcam apariţia Bibliei - Vulgata tradusă de Petru Pavel Aron, sintetizata exemplar de doamna Elena Solunca: „În Evanghelia lui Matei citim cum  Iisus Hristos a răspuns primei ispite a lui Satana de a transforma pietrele în pâini: „Nu cu sângură pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul care purcede din gura lui Dumnezeu”. Urmează celelalte două ispite şi răspunsurile: „Să nu ispiteşti pre Domnul Dumnezeul tău” şi „Du-te Satană, că scris este: Domnului, Dumnezeului tău, te vei închina şi Lui sângur vei slugi”. În rugăciunea împărătească, dată de Mântuitor spunem: „Pâinea noastră mai presus de fire dă-ne noao astăzi”. Pâinea mai presus de fire este Cuvântul lui Dumnezeu pe care îl aflăm în Biblie, atât de intim corelată cu cultura naţională şi cea europeană. Citatele pe care le-am folosit sunt din traducerea Bibliei - Vulgata, prima versiune în limba română a Bibliei lui Ieronim, făcută cu „râvnă şi pricepere” de episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron  prin 1760-61 şi grupul lui de colaboratori. S-a făcut aşa ca manuscrisul acestei Biblii, aflat în Biblioteca Filialei Cluj a Academiei Române, să fie acoperit de uitare până când, iată, este publicat într-o impresionantă ediţie ştiinţifică la Editura Academiei Române. Impresionantă, pentru că ediţia cuprinde 6.000 de pagini, dintre care 1.700 pagini de note şi comentarii. Realizatorii acestui program academic sunt cercetătorii de la Institutul de Istorie din Cluj al Academiei Române, coordonaţi de acad. Camil Mureşanu, directorul Institutului, şi dr. Ioan Chindriş, amintindu-i pe Nicoleta Iacob, Adriana Bogdan, Elena Coşmolea, Dorina Grecu, Valentina Şerban, Elena Ardelean, Mircea Remus Birţ, Florica Nuţiu şi Elena Mihu”.

 

Bibliografie

Păcurariu, M. Istoria Bisericii Ortodoxe Române I. Bucureşti: Editura IBM al BOR, 1980.
Sextil, Puşcariu. Istoria literaturii române. Epoca veche. Bucureşti: Editura Eminescu, 1987. p.66;
Bianu, Ioan; Hodoş, Nerva; Simonescu, Dan. Bibliografia românească veche : 1508-1830, 4 vol. Bucureşti, 1903-1944, vol.I. 86
Thomas, Daniel. Vechiul Testament in folclorul romanesc. Bucuresti: Editura Cartea Universitara, 2006.