Acum că am încheiat seria poveștilor scotocite și meșteșugite de căutătorii de biblioteci (descarcă de la ), pot păși dincolo de ele și cu încântare spun că eforturile lor au plătit. Cel puțin în cazul meu.
Ceea ce am găsit cel mai interesant este faptul că multe dintre istorisiri găsesc un numitorul comun al ieșirii, al trecerii dincolo de valul de pământ al orașului, al comunei, al propriului destin. Oamenii fac călătorii imaginare asistați de un Pământ virtual și chiar unii cunosc destul de bine și aeroporturile...
Alții, cu socoteli aproape de încheiere mai roagă să mai pună ramurile tinere ale familiei dintre străini „pe televizor”. Sunt alții care învârt cearșafuri virtuale de hârtie și le transformă în subvenții agricole iar alții tot legat de pământ caută ceea ce alții știu deja și pun în aplicare.
Copiii... Elementul emoționant și aș îndrăzni chiar să spun: constanta și fundamentul cărții. Fără a fi evident, ei sunt de fapt destinatarului, fundalul și justificarea eforturilor programului Biblionet, a inimilor care au ridicat mai sus cu proptelele unui pretext de nouă civilizație comunitatea.
Copii care plănuiesc în deprinderi noi, bătrânii care redescoperă rudele și pofta de a trăi cu ștaif, poveștile care în sine devin personaje, toate cer atenția pentru a fi asimilate cu haz, cu durere, cu năduf iar la final cu multă tărie că mai e de mers și că un drum abia a fost deschis.
Mulțumesc și cu deosebită invidie mă înclin tuturor celor care au construit atent.