Când ai drum în oraș pleci cu o sumă în buzunar iar când ajungi pe lângă Muzeul Literaturii Române este aproape imposibil să nu ți se ușureze buzunarul cu folos. O lucrare dintre multe alte tipărituri bine mirositoare atrage prin unicitatea și utilitatea sa: manualul de restaurare a cărții vechi și a documentelor grafice.
Interesantă este punctarea unor repere privind evoluția conservării și apariția primelor lucrări în domeniu și foarte interesant este clarificarea relației dintre conservare și restaurare. Este evidențiată o confuzie în jurul a trei concepte principale: prezervare, conservare și restaurare, care inspirat autorul face notificarea că „sunt, pe rând, categorii generale pentru celelalte, parte din sensul general al altuia, sinonime două câte două sau toate trei, sinonime cu conceptul de păstrare etc.” Este interesantă și utilă această analiză terminologică, mai ales când autorul merge mai departe și dovedește că termenii de conservare și prezervare sunt identici iar restul termenilor acestei sfere de activitate (păstrare, întreținere, ocrotire) sunt subordonați, definind activități de detaliu. Am insistat cu acest aspect al lucrării pentru că reușește să clarifice anumite confuzii și separații inutile care pot fi întâlnite și în sfera prezervării digitale. Autorul îndeamnă la folosirea termenului de conservare în privința suportului tradițional. Cât pentru mediul digital, vă îndemn dragi colegi la folosirea termenului de prezervare. Este interesant cum apar mari diferențe de receptare după mediul de operare.
Interesantă este și diferența dintre conservarea materială și conservarea intelectuală însoțită fiind de o diagramă foarte utilă privind activitatea de conservare a arhivei.
Interesant este faptul că la clasificarea arhivelor există o notă privind arhivele tehnice, care adună arhivele de desen, arhivele audio-vizuale și pe cele informatice sub umbrela unui termen generic de arhivă electronică. Nu există descrieri specifice acestora iar prezervarea digitală este în afara sferei acestei lucrări.
Tot cuprinsul acestei importante lucrări are darul de a te îmbogăți cu informație utilă pentru a înțelege cum să abordezi probleme de patologie a cărților și altor tipuri de documente pe formate tradiționale.
Sunt multe aspecte ce țin de profunda înțelegere a activații de restaurare precum ilustrarea cu formule chimice ale diverselor cerneluri (pigmenți) sau chiar ale hârtiei. Sunt supuse atenției diferitele materiale și tehnici prin care s-a ajuns la diversitatea de suporturi și tehnici reflectate de bogăția patrimoniului cultural scris.
Ceea ce este cel mai plăcut și captivant sunt tehnicile de restaurare bogat ilustrate, care dau valoarea lucrării, dar care sunt însoțite de plăcute incursiuni istorice menite a da o perspectivă contextuală specialistului. Subiectele foarte interesante pe care prima partea a lucrării le propune sunt: drumul hârtiei, o evoluție a hârtiei industriale (începând cu 1840 se produce hârtia cea mai slab calitativ din istoria omenirii), cernelurile și pigmenții, matrice sigilare (cu o foarte utilă clasificare a acestora), metode de tăbăcire a pielii, etc. Știați că tehnologia de producție a hârtiei neacide este reglementată prin ISO 9706? Trebuie punctat că în 1929 apare la Roma Institutul de Patologie a Cărții.
Partea a doua este dedicată legătoriei fiind bogat ilustrată și suculent îmbibată în context istoric bine structurat după succesiunea epocilor însoțite de tehnicile corespunzătoare. Vă mai aduceți aminte de cartea cu lanț – liber catenatus? Un fel de rușine a incapacității omului de a respecta proprietatea și mai ales cel mai de preț avut: cunoașterea!?
Important și util este și capitolul dedicat morfologiei cărții.
Partea a treia cuprinde aspectele ce țin de degradarea cărții și a documentelor. În afară de clasificarea factorilor de degradare (după părerea mea cel mai distructiv fiind omul cu ale sale pure nebunii catalogate politicos prin index epurgatorius librorum sau index librorum prohibitorum sau mai grav exemplele de biblioclastie din istoria veche sau mai recentă). Subiecte precum cernelurile vechi (interesant: pigmenții și cernelurile din metale prețioase «Codex Aureus»), degradarea hârtiei (migrația acidă), pergamentul, degradarea formatelor și montajelor, coligatul, ex-librisul fac punctele de interes ce v-ar putea stimula să deschideți lucrarea. Și pun pariu că nu știați ce este o „ureche de câine”. Interesante sunt documentele ascunse în scoarțe – o dilemă deontologică?
Partea a patra este dedicată restaurării propriu-zise. Autorul supune proceselor de restaurare orice mărturie scrisă prin prisma a două realități distincte: cea materială, care se adresează suportului și mediului de înregistrare (cerneluri și pigmenți) și cea virtuală, care se adresează informației sau ansamblului de informații conținute – am zice noi prin gura FRBR-ului: expresie incorporată în manifestare. La restaurarea materială mi s-a părut impresionant numărul de (meta)date care gestionează etapele restaurării – dosarul de restaurare. Dintre temele prezente mi s-au părut foarte interesante dezacidificarea și stabilizarea hârtiei, recuperarea documentelor calamitate (inundație, foc și prăbușire) și restaurarea și fixarea sigiliilor.
Partea a cincea și cea finală se referă la organizarea și funcționarea laboratorului de restaurare a cărții și documentelor grafice. Sunt prezentate rând pe rând: cadrul legislativ de funcționare, dimensionare, instalații, mobilier, dispozitivele, mașinile și utilajele, dar cel mai interesant mi s-au părut a fi sculele folosite în restaurare.
În încheiere pot spune că răsfoirea în fugă nu mi-a putut oferi decât încântarea de a afla în mod neliniar fapte din istoricul culturii scrise. Invit colegii specialiști și nu numai de a achiziționa această carte pentru bogăția informațională specializată, care merită parcursă tihnit pentru bogăția cu care înzestrează experiența.