cu tema botezului și a cununiei așa cum se reflectă ele în textele vechi medievale
Seria prezentărilor a fost deschisă de domnul Ioan Marian Croitoru, cu o prezentarea unor aspecte de cercetare care țin de aducerea la lumină a unor texte care s-au crezut a fi pierdute, dar care prin efortul domniei sale, acum le găsim în fața ochilor pentru a expune mai mult aspecte ale culturii noastre scrise, despre care nici nu știam sau bănuiam că acestea există.
Aşadar, la mânăstirea Varlaam din Meteora a fost păstrat un manuscris, care conţine textul integral al Vieţii Sf. Nifon.
Sf. Nifon a fost cel care a reorganizat viața bisericească a Mitropoliei Ungrovlahiei. În 1503, el a convocat un sinod, iar printre măsurile luate a fost şi numirea a doi episcopi, unul pentru Episcopia Râmnicului Noul Severin, care era o reorganizare a vechii Mitropolii a Severinului, iar altul pentru nou înfiinţata Episcopie a Buzăului. La acest sinod a participat şi domnitorul Radu cel Mare, care îl invitase pe Sf. Nifon să vină în Ţara Românească. Sf. Nifon părăseşte Țara Românească în 1505, din pricina conflictului iscat, conform aşa-numitelor Sinaxare pe larg, cu domnitorul. Înainte de a veni în Ţara Românească, el fusese şi patriarh al Constantinopolului, de două ori. În 1517, cu ocazia sfinţii mânăstirii Curgea de Argeş, Sf. Nifon este trecut în rândul Sfinților, fiind prima proclamare de Sfânt pe teritoriul românesc. Despre slujbele Utreniei și ale Vecerniei, întocmite cu această ocazie, se afirmă că ar fi fost pierdute. Cercetătorul a adus în atenţia celor prezenţi la acest Colocviu existenţa unei copii după această slujbă, consideră pierdută, copie făcută în 1508 și păstrată în codicele 38 de la mânăstirea Varlaam. Copia a fost făcută de către monahul sau ieromonahul Leonțiu de la mânăstirea Dionisiu, fiind şi ucenic al Sf. Nifon. După cântarea a VI-a a canonului de la Utrenie, deci la locul obişnuit după rânduială, această Slujbă are Sinaxarul, în care sunt cuprinse și aspecte inedite ale vieții Sf. Nifon. Cel mai important aspect rămâne faptul că Sf. Nifon ar fi plecat din Ţara Românească fără să se fi aflat într-un conflict cu domnitorul Radu cel Mare. Din contră, el a plecat şi cu daruri.
Din relatarea aspectelor, reiese că Viaţa Sf. Nifon trebuie să fie rescrisă, rămânând ca şi alte aspecte să fie puse într-o nouă corelaţie.
Doamna Dimitrova (Sofia, Bulgaria)
Conatantin și Metodiu au trebuit sa se aplece asupra slujbei botezului. Textele au început să apară ca traduceri prin efortul ucenicilor acestora. Ceea ce este interesant este ca la Sofia sunt păstrate manuscrise de origine sârba. Un aspect care se remarcă de departe este fragmentarea informației care a urmat, de fapt migrația cărților de cult pe măsură ce acestea schimbau proprietarii: două manuscrise sârbești la Sofia, altele în colecțiile rusești, altele la Belgrad și în final câteva în colecțiile Academiei Române. Mă tem că aceste fragmente nu vor vedea opera finală cu valoare integratoare a unui atât de necesar vitraliu. Auzind aceste lucruri cred și mai apăsat că este nevoie mai mult ca oricând de punerea acestora cap la cap. Este nevoie de un context integrator.
Florin Marinescu (Atena) s-a ocupat de manuscrise în perioada recentă, mai ales de cărțile de la Muntele Athos. Domnia sa este un fost paleograf al Academiei Române (8 ani în timpul conducerii domnului Ștrempel). Se declară singur ca fiind un cercetător care a devenit specialist în manuscrise de curând. A descoperit peste 30.000 de documente românești și a valorificat peste 6000.
Din primăvară a început inventarierea manuscriselor de la Muntele Athos. Câteva povești triste privind problemele ocazionale prin care se pierd valori de patrimoniu.
Interesant este că există multe manuscrise grecești ale căror copiere s-a făcut în Țările Române și poartă chiar note în limba română. Sunt multe manuscrise grecești care au legăturile făcute prin danie românească. Multe manuscrise nu sunt cunoscute fiind multe, multe comori neștiute.
Marea Lavră este aproape închisă paleografilor – aceasta este o veste foarte proastă. Foarte interesantă este povestea documentelor care stau sub trei chei ținute de trei călugări diferiți care parca cu părere de rău deschideau ușile. Aceștia mărturiseau un tip de posesiune sufletească: cărțile au o valoare care nu se mai cuantifica în informația purtată pentru aceștia. Este dificil să lupți cu așa ceva.
La Monastirea Vatopedu sunt aproximativ 14.000 documente românești. Și am aflat cum o lucrare care a aparținut Mavrocordaților a ajuns la Athos.
La Dionisiu sunt 13 manuscrise românești din care 6 în limba română iar celelalte în limba greacă.
La Zografu nu se poate intra.
Aflam și de existenta unei evanghelii donată de Mihai Viteazu.
Un manuscris aparent dispărut la monastirea Sfântul Pavel care ar contribui la canonizarea lui Simeon Ștefan.
Am surprins cercetătorul care se întreba la un moment dat câți cercetători mai sunt pregătiți să studieze aceste comori?!
Se dorește publicarea cataloagelor documentelor din monastirile atonite.
A existat și un dialog interesant privind "tradiția orală" prin care diverse "basne" circulă în jurul monastirilor și a locuitorilor săi de la Sfântul Munte.
Domnul Ovidiu Olar a prezentat câteva amănunte privind modul în care este privit botezul protestant de către ortodoxie. Aflăm că a privind botezul la protestanți și validitatea sa a existat o reacție foarte violentă a Mitropoliei de la Târgoviște. Sinodul (1659) convocat de Radu III Mihnea trimite o scrisoare către Constantinopol privind validitatea botezului protestant.
Documentele care aduc în atenție acest subiect sunt copii.
Interesant este că Sinodul de la Târgoviște găsește botezul protestant ca unul valid fiind în tradiția lui Vasile cel Mare (referitor la episodul botezului catharilor).
Răspunsul Constantinopolului este unul neoficial și se ocupă doar de valoarea botezului protestant. Scrisoarea respinge validitatea și într-o manieră dură spune că slujitorii Sinodului de la Târgoviște nu au căderea să judece aceste lucruri și că se află în eroare. (1644)
Doamna Mihaela Zamfir a prezentat câteva detalii referitoare la modul în care limba română începea să se strecoare în textul liturgic de secol 17 prin intermediul arhieraticoanelor – texte liturgice folosite de ierarhii bisericii pentru slujbă.
Profesorul academician Mircea Păcuraru spune că multe dintre liturghiere au fost pierdute pentru că se obișnuia ca preoții să fie îngropați cu tot cu cartea de slujbă.
A fost prezentat și un liturghier foarte prețios, de fapt un coligat care conține și un fragment de secol 16. Foarte frumos textul românesc dă indicație preoților cum să așeze darurile la împărtășanie și care este comportamentul acestuia în diferite cazuri. Ceea ce am remarcat este prezentarea cu multă dulceață a alunecărilor din slavonă în română și invers în textele liturgice. Acest lucru indică și faptul că textul se adresa clerului român, dintre care unii nu cunoșteau prea bine limba slavonă.
Prin aportul științific al Institutului Istoric de la Moscova s-a putut vedea clar interliniaritatea textelor românești ceea ce conduce la concluzia că limba română surpă aspectul monolitic al limbii slavone drept limba de cult.
Cercetătoarea spune că aceste mărturii vor fi adunate în continuare pentru a oferi o dimensiune cu totul nouă asupra evoluției limbii române așa cum o putem desprinde din acest tip de mărturii.
Doamna Vera Podkovyeva (St. Petersburg) a prezentat Cronica Radzivilovskaya care este unul dintre cele mai importante documente ale Rusiei. Poartă numele unui nobil Polonez. Are miniaturi făcute de lucrători greci. Una dintre miniaturi descrie botezul prin cufundarea integrală în apă. Botezul este în strânsă legătură cu epifania în acest text.
Există o compoziție are combină epifania cu ritul botezul. (vezi compoziția cea aproape ștearsă).
Evangheliarul miniat arată grozav și chiar are atribute impresionante (peste 2000 de miniaturi, peste 1800 de pagini aproape 20 de kilograme).
Interesantă este și scena botezului cu îngerii pe un mal și Sf. Ioan pe altul.
Doamna Irina Pozdeeva ( profesor la Institutul de Arheografie Al Institutului Lomonosof)
Tipografia curții de Stat a Țarului a desfășurat de-a lungul timpului o activitate mai puțin cunoscută publicului. Arheografii au studiat peste 25.000 de pagini care privea activitatea acestei tipografii sub toate aspectele de la numele tipografilor până la activitatea economică și chiar și dezastrele prin care a trecut. Se cunosc peste 600 de tipărituri din secolul al VII-lea. Tipografia Curții se îngrijea și de înzestrarea bisericilor. Tipărirea se făcea prin decret dat de țar și patriarh. Au tipărit ceaslovul și un tip special de psaltire („ceas o slova”). Aceste scrieri erau tipărite la preț redus (2 copeici) și adesea cuprindeau și indicații metodologice privind actul educațional.
Foarte interesant este și faptul cum au pătruns erori în scriituri și cum după o perioadă de tulburări textele erau citite în fața patriarhului pentru a nu mai scăpa erori.
Privitor la difuzarea de carte era ținută evidența strictă a persoanelor care cumpărau carte. Acest lucru era obligatoriu și astfel am ajuns în posesia unei imagini a păturilor sociale care se bucurau de plăcuta zăbavă.
În a doua jumătate a secolului VII-lea funcționa un adevărat târg de carte care a putut fi identificat din strictele evidențe ținute în arhiva curții tipografilor.
Aflăm că la Universitatea din Graz există peste 2000 de manuscrise și o bogata colecție de carte din secolul 17. Cărțile au fost mereu în mișcare. Vorbind d.p.d.v. istoric cărțile nu au fost destinate bibliotecilor. Cu cat mai veche este cartea, cu atât de impresionant a fost călătoria sa.
O impresionantă prezentare a fost cea în care Maica Domnului este prinsă într-un trandafir.
Maica Domnului în trandafir este izvorâtă din canonul lui Iosif Imnograful, un sicilian care a trăit în Pelopones.
Cum a ajuns Maica Domnului în trandafir - Maica Domnului ca izvor al vieții cu simbol potirul, care prin transfer a trecut în trandafir. Potirul în formă de floare este și pe monastirea din Hurez la fântâna din curtea monastirii.
În imagine sunt reprezentate niște raze ale unui foc pentru că Maica Domnului este considerată a fi rug aprins (Le Buisson ardent). Este sintagmă din imnografia dedicată Maicii Domnului.
Tu ești vasul care a dat mărgăritarul (tot Iosif Imnograful).
În încheiere Părintele Chițulescu face prezentarea bibliotecii
Ultimele intrări a fost fondul de carte a lui Virgil Cândea. Biblioteca ca și fond este mai veche decât secolul 18 așa cum s-a obișnuit a fi cunoscută.
S-a descoperit volumele lui Antim Ivireanu mitropolitul (4 volume) pe care a semnat în limba greaca ca Episcop de Râmnic.
Și aici sunt volume ale lui Constantin Cantacuzino.
Și Mavrocordații sunt prezenți în colecții prin filiera unei danii a Mitropolitului Neofit căruia Nicolae Mavrocordat i-a făcut o danie (sunt 16 volume au autograf în colecție).
Pentru că tot eram acolo, am „agățat” o lucrare editată în condiții grafice deosebite și pe care v-o recomand: Tipărituri din Țara Românească în Biblioteca Sfântului Sinod.
