Resurse profesionale

Tehnologii de acces create pentru persoanele cu dizabilităţi vizuale

Crearea unor adaptări la nevoile utilizatorului cu dizabilităţi vizuale s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, iar aceste adaptări sunt cunoscute sub sintagma de tehnologii de acces. Termenul tehnologii de acces se referă la echipamentele hard-ware şi aplicaţiile soft-ware cu ajutorul cărora persoanele cu dizabilităţi vizuale  pot utiliza tehnologia informaţională, respectiv computerul, cu tot ceea ce ţine de acesta, inclusiv internetul şi serviciile de comunicare aferente acestuia. Cu alte cuvinte, înţelegem prin tehnologii de acces anumite echipamente electronice sau aplicaţii soft-ware care convertesc informaţia inaccesibilă simţurilor afectate de deficienţă într-o formă accesibilă simţurilor rămase valide. Soft-urile de acces pot rula cu majoritatea aplicaţiilor, inaccesibilitatea anumitor aplicaţii putând fi remediată ulterior de către  producătorul respectivei aplicaţii. Vom trece în revistă în continuare principalele tehnologii de acces special create pentru persoanele cu deficienţe vizuale.

Cititoarele de ecran

Aceste soft-uri permit oricărui nevăzător să poată lucra pe computer, independent, şi să aibă acces la diferite programe, documente,  poştă electronică, internet etc. Principiul funcţionării acestui  soft este următorul: textul afişat pe ecran , precum şi textul tastat ori comenzile iniţiate de către utilizator sunt prelucrate pentru a fi redate unui sintetizator de voce sau unui afişaj Braille. Numărul cititoarelor de ecran este destul de mare, însă ele au în comun faptul că  toate redau vocal informaţia de pe ecran, permit modificarea intensităţii sunetului, a vitezei de citire, a timbrului vocal, dar şi reluarea procesului de recitire a informaţiei. Pe măsură ce textul este tastat, acesta poate fi redat vocal după terminarea unei litere, a  unui cuvânt, a unui  rând sau a unei  propoziţii. Opţional, cititorul de ecran poate fi setat să permită vocal delimitarea majusculelor, precizarea semnelor de punctuaţie şi a simbolurilor speciale. Cititoarele de ecran permit, prin funcţiile incorporate, prin  configurarea şi personalizarea lor, satisfacerea nevoilor oricărui utilizator nevăzător, indiferent de nivelul său de cunoştinţe.

Sintetizatoarele de voce

Sintetizatoarele vocale sunt de doua tipuri: hard-ware şi soft-ware. Primele sunt dispozitive electronice externe sau carduri care se introduc in computer, iar cele soft-ware sunt aplicaţii care folosesc placa de sunet a computer-ului, pentru a reda vocal mesajele trimise de cititorul de ecran. Considerăm că este necesar să efectuăm o delimitare între termenul sintetizator de voce şi cititor de ecran. Cititorul de ecran este cel care analizează informaţia şi oferă date despre focarul unde se găseşte cursorul. transmiţând aceste informaţii către un sintetizator de voce care poate fi software sau hardware şi totodată către boxe şi/sau afişajul Braille (dispozitiv care afişează textul pe unul sau două rânduri, folosind scrierea Braille).
În activităţile sale de lucru pe computer dotat cu un cititor de ecran, utilizatorul nevăzător se va folosi exclusiv de tastatură.  El nu utilizează mouse-ul,  însă, cu ajutorul tastaturii, va reuşi, prin folosirea de combinaţii de taste, să efectueze aproape toate acţiunile ce pot fi executate cu mouse-ul.

Echipamente Braille:

Tehnologiile de acces au venit în sprijinul nevăzătorilor nu numai prin cititoare de ecran sau programe de mărit, pentru persoanele cu resturi de vedere, ci şi prin revoluţionarea sistemului de tipărire Braille. Dacă înainte nevăzătorii pentru a scrie un text în format Braille trebuiau să se folosească de o plăcuţă şi un punctator sau de o maşină de scris specială, astăzi ei se bucură de o metodă mult mai uşoară şi anume, tipărirea textelor la o imprimantă specială. Imprimantele Braille tipăresc informaţii Braille provenite de la un computer prin crearea unor puncte în relief pe o hârtie rezistentă, astfel în cât punctele să nu se tocească,  iar nevăzătorul să nu mai poată percepe informaţiile tipărite în totalitate. Imprimantele Braille sunt diverse, de la cele mai simple care permit prin soft-ul lor să fie tipărite materiale simple, doar text,, dar şi imprimante ceva mai complexe, ce permit tipărirea unor materiale grafice în relief sau a broşurilor.
Afişajul Braille este un dispozitiv tactil aşezat sub o tastatură obişnuită de computer sau sub tastatura laptop-ului şi permite utilizatorului să citească informaţiile afişate pe ecranul computer-ului parcurgând prin analiză tactil-kinestezică informaţia în format Braille. Afişajele Braille sunt foarte utile deoarece prezintă informaţia cu o mai mare acurateţe şi astfel sunt evitate greşelile de scriere, iar cunoscătorii ar putea să îşi corecteze mult mai eficient textele dactilografiind pe computer. Tot în gama tehnologiilor de acces, sunt incluse şi aparatele care produc imagini tactile, diverse grafice şi alte simboluri foarte necesare în procesul instructiv-educativ de predare-învăţare a elevilor şi studenţilor cu dizabilităţi vizuale.

Aplicaţii de recunoaştere a textului:

O altă aplicaţie din domeniul tehnologiilor de acces este reprezentată de programele de recunoaştere optică a caracterelor (Optical Character Recognizer = OCR), care transformă imaginea scanată a unui text, în fişier text, ce poate fi citit apoi cu sinteza vocală sau pe un „display Braille”. Aceste soft-uri permit utilizatorilor cu deficienţe de vedere să îşi scaneze singuri o carte tipărită. In urma scanări unei pagini tipărite cu text, va rezulta o imagine care va fi analizata de soft-ul in cauza, care la rândul sau va genera un fişier text ce va cuprinde toate elementele text din pagina scanata. Textul astfel rezultat poate fi prelucrat cu un procesor de texte, adnota, dar cel mai important lucru, poate fi citit de către  un nevăzător cu ajutorul unui cititor de ecran prevăzut cu sinteza vocala sau cu display Braille. Această aplicaţie permite nevăzătorilor să citească independent o carte, o revistă sau un ziar.

Soft-uri de mărit:

Aceste soft-uri sunt denumite în literatura de specialitate screen larger sau screen magnifier, ele fiind deosebit de utile pentru cei cu vedere slabă deoarece măresc imaginile de pe monitor. Aceste aplicaţii permit modificarea culorilor, a contrastului şi a luminozităţii. Aplicaţia poate mări informaţiile afişate pe ecranul computerului de până la 32 de ori.
Toate aceste tehnologii care au ca echipament central computerul, permit persoanelor cu dizabilităţi vizuale să aibă acces la o gamă diversă de informaţii, inaccesibilă lor până acum. Conectând computerul la Internet, aceştia pot intra în contact cu alţii utilizatori din întreaga lume şi se pot bucura, ca şi utilizatorii valizi, de spectrul larg de informaţii care se află pe site-urile româneşti şi străine. Astfel, elevii şi studenţii nevăzători, nu mai depind într-o aşa de mare măsură de familie sau de prietenii care trebuiau să le citească cursurile, să le dactilografieze referatele, etc. În situaţia aceasta numărul elevilor cu nevoi speciale doritori să îşi continue studiile în instituţii de învăţământ superior sau să îşi aprofundeze studiile ar putea creşte în mod sensibil.
Pot fi puse în evidenţă cinci moduri în care persoanele cu cerinţe educative speciale beneficiază de utilizarea tehnologiei informaţionale (Arion, 1996):

• motivarea sporită - au existat semnale din partea profesorilor şi părinţilor referitoare la sporirea motivaţiei pentru studiu şi informare, în urma utilizării computerului în rândul persoanelor cu dificultăţi de învăţare;
• computerul oferă posibilităţi diverse profesorilor pentru a lucra în grupuri mici, la clasă;
• atât sarcinile de lucru, cât şi rezultatele au un aspect lizibil şi totodată sunt permise şi intervenţii în a efectua diverse modificări sau adaptări necesare de la caz la caz;
• accesul mai mare la informaţie - pe baza sarcinilor prezentate elevilor, aceştia au posibilitatea de a-şi expune soluţiile la sarcini, în ritmul lor propriu, şi după scenarii hotărâte de ei, folosindu-se de text, animaţie şi sunet;
• dezvoltarea creativităţii - prin utilizarea tehnologiei informaţionale, creativitatea poate fi încurajată, deoarece cuvintele pot fi uşor schimbate pe ecranul unui computer; la fel şi grafica, şi muzica, în cazul în care sunt utilizate programe de grafică şi/sau muzică. Refacerea textelor, desenelor sau a  combinaţiilor de sunete se poate face mult mai uşor, nefiind necesare schimbări totale, ca pe hârtie;
• adaptarea display-ului pentru diferite dizabilităţi (persoanele  care sunt diagnosticate cu dificultăţi de învăţare sau dizabilităţi vizuale s-ar descurca mai bine cu programe folosind caractere mărite şi combinaţii de culori vii sau consonante, cu posibilităţile de percepţie vizuală ale acestora).

Tehnologia informaţională, în special computerul, adaptat la cerinţele fiecărui elev şi student cu cerinţe speciale, trebuie folosită ca mijloc de accesare, de lărgire şi de îmbogăţire a curriculumului. Astfel, un elev sau student care foloseşte un cititor de ecran pentru a parcurge informaţia de pe monitor sau care utilizează un soft de mărit informaţia de pe monitor are acces la curriculum prin metode specifice şi adaptate fiecăruia după nevoile sale.
Aşadar, accesul la informaţie prin tehnologii de acces conferă utilizatorilor cu dizabilităţi vizuale, posibilitatea  execuţiei  de sarcini de lucru normale, aproximativ identice cu sarcinile unui utilizator valid, la o viteză similară.
Însă merită subliniat faptul că  trăim într-o perioadă bazată foarte mult pe imagine, design şi construcţii grafice atractive şi de aceea  folosirea tot mai pregnantă a interfeţelor grafice de către proiectanţii de programe soft ridică probleme de accesibilitate pentru utilizatorii cu dizabilităţi vizuale. Este evident faptul că nu se pot construi softuri bazate numai pe text, care să fie accesibile numai nevăzătorilor, deoarece acest lucru ar putea atrage după sine probleme macroeconomice pentru firmele proiectanţilor de soft, dar implementarea şi respectarea unor standarde de accesibilitate a programelor reprezintă punctul important pentru apariţia unei societăţi pentru toţi, a unei educaţii pentru toţi şi a unui acces liber pentru toţi utilizatorii, indiferent de cerinţele speciale ale acestora.
Tehnologiile de acces sunt vitale pentru elevii şi studenţii cu dizabilităţi vizuale, întrucât în lipsa lor nu facem decât să mărim decalajul informaţional şi educaţional dintre aceştia şi elevii din şcolile de masă. Trebuie subliniat faptul că tehnologiile de acces reprezintă pentru elevul/studentul cu deficienţe de vedere „pixul” şi „creta” pe care le utilizează elevii valizi.
Cu certitudine, tehnologiile informaţionale sunt şi vor deveni instrumente indispensabile în orice domeniu de activitate, iar acest lucru a permis şi va permite în continuare accesul tuturor categoriilor de persoane la educaţie. Pentru acest lucru este necesară o nouă abordare şi adaptare la un nou stil de gândire şi comportament, care va permite cadrelor didactice să facă faţă oricărei noi cerinţe.⁴ Tehnologiile de acces moderne au dus la o schimbare nu numai în activitatea persoanelor valide, ci şi în acţiunile şi activităţile  persoanelor cu dizabilităţi. Utilizarea tehnologiilor informaţionale a produs ca în unele cazuri discriminarea între persoanele valide şi persoanele cu diferite dizabilităţi să fie eliminată, iar accesul persoanelor cu dizabilităţi la studiu, informare şi lectură să se facă mult mai rapid, mai uşor şi în mod independent.⁵
Pentru persoanele cu dizabilităţi, educaţia este chiar mai importantă decât pentru alte persoane, deoarece ei trebuie să-şi adapteze înclinaţiile, posibilităţile şi limitările la aşteptările şi solicitările societăţii. Nivelul de instruire impus de o societate din ce în ce mai tehnologizată poate mări distanţa dintre persoanele cu diferite dizabilităţi şi persoanele valide.⁶ Sporirea pretenţiilor existente într-o astfel de societate, poate, de asemenea, face să apară mai mulţi indivizi incapabili să-şi mânuiască artefactele pentru îndeplinirea unei anumite activităţi. Pe de altă parte, tehnologiile recente pun la dispoziţie noi medii de învăţare, care fac procesul educaţional mai accesibil.
Prin servicii de e-Learning, orice persoană, indiferent de vârstă sau deficienţă poate urma cursurile unei facultăţi. Însă acest lucru implică accesibilizarea platformelor de e-Learning şi transpunerea conţinutului multimedia într-un format accesibil. se observă încă dificultăţi în ceea ce priveşte modul de evaluare a sarcinilor de lucru sau a examenelor finale. am putea spune că realizarea evaluării prin intermediul chestionarelor online, contra timp, este o metodă obiectivă şi relativ simplă, dar astfel pot apărea fraudele şi substituirile de persoane.

⁴. GLAVA, C.  Realitatea Virtuală. În: Tratat de Didactică Modernă. Piteşti: Editura Paralela 45, 2009. p. 208-217

⁵. COLLIS, Betty.  Tele-learning in a Digital World: Te Future of Distance Learning, London: International Thomson Computer Press. 1996.

⁶. EVANS, S; DOUGLAS. G. E-Learning and Blindness: A Comparative Study of the Quality of an E-Learning Experience. În: Journal of Visual Impairment & Blindness. New York, vol. 102, nr. 2, 2008. p. 77-89.

Principii ale accesibilităţii în cadrul platformelor de e-learning

Accesibilitatea portalurilor de e-Learning se referă la crearea de interfeţe prin care să fie eliminate obstacole ce pot determina utilizarea serviciilor respectivei platforme. Dar care sunt dificultăţile ce pot apărea în cazul particular al studenţilor cu deficienţe de vedere, slab văzători şi nevăzători?
Cel mai cunoscut consorţiu care oferă asistenţă şi soluţii pentru crearea de conţinut web accesibil, pentru toate categoriile de utilizatori, este CONSORŢIUL World Wide Web (W3C) prin iniţiativa WAI - The Web Accessibility Initiative. Din momentul înfiinţării, 1994 au fost publicate peste 110 DE  standarde. Standardele oferite de WAI permit crearea de conţinut web, uşor de parcurs de un nevăzător cu ajutorul unui cititor de ecran.
Referindu-ne la cerinţele de accesibilitate ale unui site, conform indicaţiilor WCAG (The WAI Web Content Accessibility Guidelines), GRADUL de accesibilitate al unui site se calculează pe trei nivele:

• prioritatea 1 reprezintă nivelul de bază, în care se presupune că doar o parte dintre utilizatorii cu deficienţe nu pot accesa conţinutul;
• prioritatea 2 merge mai departe decât prioritatea unu prin „eliminarea barierelor semnificative”;
• prioritatea 3 reprezintă nivelul⁷ cel mai înalt de accesibilitate şi se referă la „îmbunătăţirea accesului”.

Catalogarea site-urilor se face conform CELOR trei nivele astfel: „A” dacă este îndeplinit primul standard, „AA” dacă este îndeplinit al doilea şi „AAA” pentru îndeplinirea tuturor cerinţelor de accesibilitate.⁸ Bundrick subliniază că proiectanţii de site-uri nu sunt nevoiţi să reconstruiască site-ul, ci aceştia trebuie să efectueze modificări în codul sursă  al fişierelor HTML. Totodată, este RECOMANDATĂ utilizarea formatelor alternative, sub formă de text pentru imagini, sunete sau pentru culorile FOLOSITE în conţinutul paginilor. Utilizarea stilurilor CSS pentru proiectarea tabelelor ar putea duce la o mai bună accesibilitate a conţinutului unei pagini web, astfel încât să poată fi lecturată cu ajutorul unui cititor de ecran.⁹
Pentru crearea unei platforme de e-Learning accesibile persoanelor cu deficienţe, Kelly  a propus un model holistic, în care nevoile utilizatorului reprezintă nucleul principal, ce este influenţat de accesibilitate şi uzabilitate, de factorii locali, infrastructură şi rezultatele învăţării. Totuşi, autorii consideră că construirea unui mediu e-Learning conform standardelor nu va fi în totalitate accesibil, deoarece trebuie să luăm în considerare modul particular în care fiecare utilizator interacţionează cu sistemul.
Într-un studiu realizat în anul  2001 , autorii au fost interesaţi de modul în care un utilizator cu deficienţe de vedere interacţionează cu o platformă de e-Learning şi cu nivelul de accesibilitatea al acesteia.¹⁰ Principalii indicatori evaluaţi de autori au fost nivelul de mulţumire, încredere şi frustrare. Studiul a scos în evidenţă  faptul că o platformă inaccesibilă creşte gradul de frustrare al utilizatorului cu deficienţe de vedere; în schimb, în cazul persoanelor cu deficienţe, nu apar modificări importante.  Într-un studiu ulterior, a fost subliniat faptul că un utilizator nevăzător trebuie să acorde mai mult timp căutării de informaţii, alocă mai mult timp navigării între pagini, iar cititorul de ecran redă informaţia într-un mod ce nu corespunde cu modul în care informaţia era afişată, deoarece redarea se făcea secvenţial.
În sprijinul activităţilor întreprinse de consorţiul W3C, în paralel, au fost dezvoltate şi alte consorţii sau proiecte ale Uniuni Europene care au ca scop realizarea de aplicaţii şi recomandări specifice pentru diferite categorii de utilizatori cu deficienţe.
În cadrul I.M.S. (International Management System), a fost elaborat un ghid complet de indicaţii şi specificaţii ce vizează crearea de conţinut web accesibil în mediul e-Learning. Strategiile pentru un design accesibil sunt reunite şi au la bază principiile designului universal. Implementarea unui design accesibil oferă posibilitatea ca fiecare student să acumuleze cunoştinţe în funcţie de stilul său de învăţare. În opinia dezvoltatorilor din cadrul consorţiului I.M.S., pentru un e-Learning accesibil nu este de ajuns doar implementarea principiilor WAI, ci trebuie ţinut cont şi de particularităţile utilizatorului. În continuare, vom prezenta o parte dintre principiile de accesibilitate în cadrul sistemelor e-Learning pentru studenţii cu deficienţe de vedere, nevăzători şi slab văzători.
În cazul utilizatorilor cu cecitate, standardele de accesibilitate oferă indicaţii dezvoltatorilor de soft, informaţii despre modul în care trebuie alcătuit conţinut, astfel încât utilizatorul să poată parcurge  informaţia cu ajutorul unui cititor de ecran:

• utilizarea de butoane de control standardizate pe cât posibil; definirea separată a meniurilor;
• renunţarea la a fi incluse mai multe funcţii unui element grafic;
• descrieri text alternative pentru elementele grafice de pe ecran;
• etichete de nume logice tuturor elementelor de pe ecran, în contextul în care ele pot fi redate de un cititor de ecran;
• evitarea introducerii de mesaje care sunt afişate la trecerea cursorului peste anumite elemente;
• utilizarea unei singure coloane de text, pe cât posibil; implementarea de combinaţii de taste pentru instrumente, meniuri şi casete de dialog;
• etichetarea elementelor de control; includerea barelor de instrumente în meniuri; formatul documentaţiilor să fie unul accesibil (txt, doc, rtf, doc, pdf decriptat);
• utilizarea unor transcripturi pentru elemente video sau construirea acestora utilizând elemente de descriere video.¹¹

Recomandările I.M.S. cu privire la utilizatori cu vedere slabă sunt următoarele :

• realizarea unui contrast între fundal şi text;
• fundalul să fie format dintr-o singură culoare; aranjare logică a informaţiilor pe fiecare pagină;
• mărimea rândurilor să fie aproximativ egală între ele;
• utilizarea de text standardizat pentru a putea permite mărirea textului cu ajutorul navigatorului sau softului de mărit;
• eliminarea pe cât posibil a cursorului de mouse personalizat cu diverse animaţii sau mesaje;
• construcţia de animaţii contrastante şi logic organizate.

Dacă în cadrul I.M.S. se fac recomandări de accesibilitate generale, pentru majoritatea categoriilor de utilizatori cu deficienţe, în cadrul proiectului E-Learn-ViP / C4EA (E-Learning for Visually Impairment Persons / Consortium for E-learning Accessibility)¹² s-au  avut în vedere numai utilizatorii cu deficienţe vizuale. Principalul obiectiv al proiectului a fost acela de a evalua platformele de E-learning şi de a realiza metodologii de evaluare a accesibilităţii conţinutului e-learning. Principiile de accesibilitate au fost împărţite în: principii generale, principii referitoare la management-ul învăţării, principii de accesibilitate a sistemelor de comunicaţie prin videoconferinţă şi principii referitoare la procesul de instruire în sistemul E-Learning. Metodologia de evaluare a platformelor de e-learning ia în consideraţie cele trei nivele de accesibilitate WAI - A, AA şi AAA.
Dintre platformele despre care se poate spune că sunt într-o oarecare măsură accesibile amintim:  Moodle (open source) şi MS SharePoint (versiune comercială, implementată în cadrul sistemului de Învăţământ la Distanţă, al Universităţii „Babeş-Bolyai”).
Prima platformă de e-learning este cea bazată pe soluţia SharePoint de la Microsoft, iar printre principalele sale avantaje se numără:

• posibilitatea de integrare mai eficient a fişierelor .xls, .doc, .rtf în conţinutul paginilor web;
• instrumente de partajare a documentelor şi realizarea de grupuri pe an/materie/grup de lucru cu reguli de utilizare strict delimitate;
• crearea de rapoarte bazate pe soluţii Business Intelligence sau sisteme pentru managementul proiectelor;
• administrarea şi particularizarea portalului se face prin intermediul elementelor de WebArt.¹³

Platforma Moodle (Modular Object-Oriented Dynamic Learning Environment), oferă suport pentru realizarea de cursuri în format ID, fiind bazată pe cod PHP, baze de date MySql şi PostgreSQL. În România, anul acesta, erau înregistrate oficial 147 de sisteme Moodle [site moodle], majoritatea instituţiilor provenind din mediul preuniversitar şi universitar. Un mare avantaj al platformei Moodle o reprezintă faptul că este open-source, ce este permanent dezvoltată de către o comunitate internaţională de administratori de sistem, profesori, cercetători, pedagogi şi dezvoltatori. Filozofia pedagogică care stă la bază platformei (Brut, 2008), se bazează pe patru concepte - constructivism, construcţionism, social constructivism şi Connected and Separate (empatic şi dizident) – toate acestea, reunite sub cupola de „pedagogia construcţionismului social” (social constructionist pedagogy).
Structura platformei, cuprinde partea generală unde există informaţii despre proiectul de cercetare referitor la accesibilitatea platformelor de e-learning, iar partea secundară a site-ului cuprinde informaţii despre un singur curs (Tehnologia informaţiei, comunicării şi tehnologii de acces), în care sunt prezentate temele abordate, suportul de curs, bibliografia selectivă, temele ce trebuiesc rezolvate pe parcursul semestrului, forum de discuţii. Ambele platforme luate în studiu, spre a fi evaluate, oferă un cadru pentru dezvoltarea şi utilizarea de materiale şi metode de lucru, de stimulare a creativităţii şi de facilitare a interacţiunii între studenţi, într-un mediu virtual, unde studentul poate deveni profesor şi profesorul – student.

⁷. W3C . About the World Wide Web Consortium. Disponibil pe internet la adresa: http://www.w3.org/Consortium/ . Ultima accesare martie 2009

⁸. Web Content Accessibility Guidelines (WCAG) 2.0. Disponibil pe internet la adresa: http://www.w3.org/TR/WCAG20/ . Ultima accesare martie 2009

⁹. BUNDRICK, M.; GOETTE, T.; YOUNG, Humphries. An Examination of Web Site Accessibility Issues. Disponibil pe internet la adresa:  http://www.iima.org/CIIMA/5%20CIIMA%206-2%209-18%20Bundrick.pdf. Ultima accesare aprilie 2009

¹⁰. COYNE, K. P.; NIELSEN, J. How to conduct usability evaluations for accessibility: Methodology guidelines for testing websites and intranets with users who use assistive technology. Fremont, CA: Nielsen Norman Group, 2001.

¹¹. E-learning programme. Disponibil pe internet la adresa : http://europe.eu.int/comm/education/programmes/elearning . Ultima accesare aprilie 2009

¹². E-Learn-ViP. E-Learning for Visually Impaired Persons. Consortium for E-learning Accessibility/C4EA. Disponibil pe internet la adresa:  http://www.e-learn-vip.org/html_engl/downloads.htm . Ultima accesare aprilie 2009

¹³. HARASIM, L. M. Idem. 09