În anul 2006, membrii Kosson, puțini la număr la acea dată, semnau Declarația în speranța că vor putea schimba și în România mentalitatea și mijloacele privind accesul la rezultatele de cercetare finanțată din fonduri publice. De atunci, s-a pornit la traducerea documentelor de principii importante ale acestei mișcări globale și s-a pornit pe calea deschiderii unei adevărate „politici” de promovare și propagare a acestei noi paradigme.
Ce s-a câștigat prin eforturile membrilor acestei comunități a fost un fond sănătos și o bază solidă de documentare pentru toți cei care doresc să afle mai mult și s-a realizat o raliere prin conectarea la realitățile europene care vor transforma modul prin care fondurile pentru cercetare vor fi obținute în viitor.
Pentru cei dintre dumneavoastră care doresc să treacă în revistă câteva momente ale acestei mișcări, vă recomand să citiți articolul Open-Access, Trei Momente.
Ceea ce va urma din punct de vedere practic este unificarea bazei de date a fostului serviciu Kosson: Discul cu Acces Deschis cu materialele deja existente la secțiunea Acces Deschis a siteului mamă, care având un conținut îmbunătățit și beneficiind de o platformă modernă, va purta cu cinste noul banner: www.acces-deschis.ro
Până la acel moment, vă invit la un bob de răbdare pentru că noi pedalăm cât de repede putem.
Închei prin menționarea unui articol important pentru toți cei care doresc să vadă ceva cifre indicative pentru Accesul Deschis: