Dragi colegi,
Săptămâna Accesului Deschis -
Pot spune fără nicio exagerare că ritmul cu care știrile despre adoptarea modelelor cu Acces Deschis de către instituțiile de cercetare și cele care finanțează cercetarea este din ce în ce mai alert. Ca niciodată, acum, marile case editoriale și nume consacrate în arena valorificării rezultatelor de cercetare se apleacă atent asupra noilor modele editoriale înțelegând că o nouă paradigmă stă să schimbe o tradiție de peste 200 de ani.
Parafrazându-l pe Victor Hugo, am putea spune fără urmă de teamă că nimic nu este mai disruptiv decât o idee a cărei vreme a venit. Și este o idee care prin simplitatea sa cucerește inimile celor care contribuie cu mintea și fapta la creșterea cunoașterii fără osebire că e vorba de umanioare sau că sunt științele exacte și sociale.
Săptămâna Accesului Deschis este de fapt fiecare săptămână în care mai aflăm că un mare institut de cercetare a adoptat o politică de diseminare cu Acces Deschis, în care mai descoperim o revistă electronică de valoare că a adoptat o licență deschisă care permite reutilizarea conținuturilor, în care Comisia Europeană întărește poziția sa privind libera diseminare a rezultatelor de cercetare.
Fiecare săptămână sărbătorește o idee sădită acum unsprezece ani și care astăzi își găsește desăvârșirea. Și la noi.
România are propriul său document prin care părțile semnatare aderă la modelele cu Acces Deschis:
Ce ar mai fi nevoie este un răspuns din partea autorităților responsabile cu cercetarea și mai ales cu diseminarea și evaluarea rezultelor de cercetare. În acest sens cinci părți interesate au semnat astăzi o „Scrisoare deschisă pentru Accesul Deschis la rezultatele de cercetare românești” (Biroul Național pentru Acces Deschis, Asociația pentru Tehnologie și Internet, Fundația Soros România, Asociația Geo-spațial.org, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România) - vezi atașamentul articolului.
Consider că după momentul lansării „Înțelegerii Accesului Deschis” de anul trecut, după semnarea Declarației de la Berlin (ABR), lansarea www.acces-deschis.ro, adresarea unei scrisori deschise era de așteptat în debutul noului proiect cadru european de finanțare a cercetării Horizon 2020.
Acest pas era așteptat. De fapt, este un act de mai largă deschidere prin care s-a stabilit un adevărat parteneriat între semnatari.
În încheiere, vă rog să-mi permiteți să vă mulțumesc și să vă trimit toate cele bune tuturor celor care în fiecare săptămână sărbătoriți Accesul Deschis prin fiecare lucru mic sau mare pe care-l faceți. Știu că nu sunteți puțini și de multe ori am avut marea mulțumire să vă cunosc și să lucrăm împreună. Toate câte le-am făcut împreună bune rămân, toate câte le vom face vor ajuta pe toată lumea. Accesul Deschis are o promisiune dincolo de o misiune: ridică valoarea de unde vom putea „privi” mai departe.
default Scrisoare deschisă pentru Accesul Deschis la rezultatele de cercetare românești (14.31 kB)