BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI,
21-25 Octombrie 2013
În perioada 21-25 octombrie 2013, Biblioteca Națională a României găzduiește cea de-a 38-a Conferință Anuală a Centrelor ISSN (International Standard Serial Number), la care vor participa aproximativ 46 de reprezentanți din țările-membre.
Centrul Internaţional ISSN, cu sediul la Paris, este instituţia oficial desemnată să administreze, la nivel internaţional, problemele legate de aplicarea codului ISSN în fiecare țară, să elaboreze strategii şi politici de dezvoltare în domeniul numerotării standardizate privind resursele în continuare.
Reţeaua ISSN cuprinde 89 de centre naţionale, create, în general, pe lângă bibliotecile naţionale şi abilitate să exercite controlul bibliografic asupra resurselor în continuare editate la nivel naţional. Centrele naţionale ISSN sunt responsabile de aplicarea sistemului de numerotare standardizată a resurselor în continuare, de descrierea bibliografică a resurselor în baza de date ISSN și de gestionarea acesteia, ca parte componentă a Registrului Internațional ISSN, de aplicarea şi adaptarea reglementărilor internaţionale la nivel naţional.
Centrul Român ISSN este membru activ al reţelei Internaţionale ISSN din 1991, fiind înfiinţat în cadrul Bibliotecii Naţionale a României, în urma acordului încheiat între Guvernul României (prin intermediul Ministerului Culturii) şi Centrul Internaţional ISSN.
Cu ocazia conferințelor anuale ISSN, sunt dezbătute problemele cu care se confruntă fiecare centru ISSN la nivel naţional, se actualizează manualul ISSN, se iau decizii cu privire la atribuirea şi gestionarea codurilor ISSN la nivel internaţional și se prezintă proiectele reţelei ISSN.
Agenda celei de-a 38-a Conferințe Anuale a Centrelor ISSN este dedicată dezbaterii următoarelor teme: revizuirea manualului ISSN; armonizarea ISBD-RD (International Standard Bibliographic Description – Resource Description); aplicarea modelului FRBR (Functional Requirements for Bibliographic Records) la resursele în continuare; problematica publicaţiilor „pseudo-ştiinţifice”; planul strategic şi proiectele ISSN.
Biblioteca Națională a României a pregătit, cu această ocazie, și două expoziții: Iosif Berman, maestrul fotoreportajului românesc interbelic (Symposium – Parter, Corp Aula, Aripa Camera de Comerț) și Caricatura românească din perioada interbelică (Dealul Spirii – Mezanin, Corp Biblioteca, Aripa Camera de Comerț), ambele conținând documente din Colecțiile Speciale (Cabinetul de Fotografii și Cabinetul de Stampe).
Mai multe informații la:
Persoane de contact:
Mihaela Vazzolla, Letiția Constantin – Biblioteca Națională a României
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; 0758/110905; 0758/109423
Laura Mărgărit, Teodora Ușurelu – Biblioteca Națională a României
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.