În perioada 5-6 noiembrie 2012, s-a desfăşurat la Bruxelles, conferinţa, European Congress on E-Inclusion (ECEI12) cu tema – Parteneriate pentru o Europa digitală. Este al patrulea an de desfasurare.
La conferinţă au participat reprezentanţi din19 ţări , bibliotecari , directori de biblioteci, şi programe pentru biblioteci, reprezentanţi ai băncilor, mediului de afaceri , sau ai societăţii civile , ai instituţiilor guvernametale europene.
O descriere a primei zile pe :
Intr-o conferință care are in titlul cuvântul parteneri, s-a discutat foarte mult despre parteneriate – o zi întreaga, cea de-a doua- : Valoarea parteneriatelor cu bibliotecile publice, Crearea de parteneriate cu multipli factori interesați , ca sesiuni de plen și trei workshopuri despre : Finanțarea parteneriatelor – sursele de finanțare de la UE, guvernele naționale, fundații și sectorul privat și modul în care bibliotecile publice și partenerii lor se pot poziționa pentru a le putea accesa; despre construirea de parteneriate intre bibliotecile publice și UE, guvernul național, societatea civila sau sectorul privat; si partea de evaluare si impact s-a concentrat asupra datelor ce trebuie adunate pentru a dovedi beneficiile parteneriatelor și eficacitatea lor într-un context național, regional și local. Adică cu alte cuvinte adunarea datelor si prezentarea lor intr-o forma care sa fie pe înțelesul urechii care o asculta.
De multe ori am avut impresia că vorbitorii au fost cei care au dat viață ideilor sau proiectelor pe care le prezentau. Intra in acesta categorie intervențiile , , Cherryl Hill de la OCLC. În Polonia președinte al FRSI, are în spate un sistem bine pus la punct de biblioteci, care cooperează bine cu toți factorii interesați și este dublat de entuziasmul bibliotecarilor.
Sunt multe contexte în care parteneriatele pot funcționa foarte bine: promovare bună, o echipă entuziastă care susține ideea, un om care schimbă lucrurile, o nevoie , o amenințare care obligă oamenii să devină activi și creativi , să lucreze în echipă.
Învățarea are loc de prea multe ori prin metoda – încercare- eroare, mers împotriva valului, adică în modul greu. Poate ar fi mai bine să învățăm prin recunoașterea experiențelor reușite ale celorlalți, distilarea acestora și crearea de tipare potrivite situației noastre.
Bibliotecile publice nu au peste tot o marcă recunoscută ca valoroasă - și asta nu e o problemă doar în România. Cineva dintr-o țară est europenă constata- dacă autoritățile locale nu te respectă nu te respectă nici ceilalți parteneri.
Trebuie să ne facem o reputație, prin seriozitate, o bună înțelegere a problemelor partenerilor, folosirea unui limbaj comun, și în partea de final căutarea de rezultate măsurabile și prezentarea lor în moduri inteligibile pentru diferite tipuri de auditori. Bibliotecile trebuie să fie jucători în arena publică, să nu meargă împotriva opiniei publice, aceasta poate schimba mersul lucrurilor. Rețelele sociale trebuie folosite pentru crearea de imagine.
Diana Edmonds Head of Adult Learning, Libraries and Culture, London Borough of Haringey a vorbit mult din experiența ei , singură a imaginat un sistem care a funcționat, acel al Bibliotecii laborator. Ea ne recomandă să – folosim oportunitățile, să fim flexibili, sa aducem cât mai mulți oameni în clădire, să-i facem dependenți de noi și de serviciile noastre și apoi să negociem. Trebuie făcută o hartă a priorităților comunității, găsită problema cheie, și făcută o ofertă pe acea problemă. Se creează desigur angajamente pe termen lung.
Privind problemele într-o perspectivă mai largă ajung la concluzia că profilul unui bibliotecar public trebuie să fie unul extraordinar, ca să poată administra întreaga gama de probleme.
O altă discuție a fost pe tema legăturii dintre bibliotecile publice și cele universitare - o problema spinoasă, există o barieră uriașă, universitarele nu vorbesc cu publicele, și nu există comunicare prea bună între categorii diferite de biblioteci. Moderatorul evenimentului Chris Batt PhD Researcher, University College London , relata ”Ca cercetător am avut acces la mii de pagini care nu mai erau accesibile nimănui , ceea ce e o nebunie pentru că toată lumea ar trebui să aibă acces la lucrările rezultate din cercetari. E o necesitate conectarea bibliotecilor publice cu cele universitare și la resurse cu acces deschis. Desigur e și o problemă de bani; o problema pentru viitor deoarece există inclusiv bariere psihologice ale utilizatorului public să folosească o bibliotecă universitară.”
În încheiere doresc să fac o recomandare bibliografică, care să ne ajute să cunoaștem profesionist modul de administrare, evaluare și abordare a unui parteneriat sau a unui partener care vine din alt sector de activitate. Chiar dacă e un Un ghid pentru organizaţiile neguvernamentale ( de Ana Vasilache, 2007) e foarte util tuturor celor interesați de temă.