Evenimente

De obicei, fiecare dintre noi tinde să se raporteze la istorie după momentele importante la care a fost martor. Întotdeauna există un moment de analiză prin care căutăm să aflăm originea unui anumit curs sau al unei dezvoltări care ne face să fim angrenaţi în continua exprienţă pe care o numim viaţă.

Spre exemplu, anul 1990 a însemnat pentru noi promisiunea unei schimbări pe care, din păcate încă o mai aşteptăm în anumite domenii, cel puţin la nivelul mentalităţii. Pe când încă noi românii abia reuşeam să înţelegem ce ni s-a întâmplat, la CERN (Centrul European pentru Cercetare Nucleară), Tim Berners-Lee reuşeşte cu propunerea sa privind elaborarea unui sistem de management al informaţiei:

Managementul informaţiei: o propunere

Abstract

Această propunere priveşte managementul informaţiilor cu caracter general privind acceleratoarele şi experimentele de la CERN. Sunt discutate problemele pierderii de informaţii privind sistemele evolutive complexe şi extrage o soluţie bazată pe sistemul distribuit de hypertext.

Cuvinte cheie: Hypertext, referenţiere computerizată, regăsirea documentelor, controlul proiectelor¹

Trebuie spus că acest fragment istoric de mai sus este fundamentul a ceea ce astăzi percepem cu multă simplitate a fi Internetul. Nu pot trece peste faptul că orice idee, se pare că are timpul său. Aşa a fost şi cu această propunere „vagă dar interesantă²” făcută iniţial în martie 1989, dar care a primit undă verde abia un an mai târziu.

Apar imediat legendarul browser Nexus, dar care în 1990 se numea Word Wide Web. Renunţarea la denumirea de World Wide Web s-a făcut pentru că se confunda cu spaţiul în care hypertextul exista. Bineînţeles, că fără server, hypertextul şi hypermedia, nu puteau să relaţioneze şi nici să fie regăsite. Astfel, va apărea arhicunoscutul HTTPd (HyperText Transfer Protocol daemon) în preajma Crăciunului anului 1990. E şi o poveste hazlie în jurul perioadei în care au fost create aceste două instrumente extraordinare. Este cert că ele ar fi fost construite mult mai devreme dacă sistemul de achiziţii al CERN nu ar fi fost unul lent. Astfel, computerele NeXT, pe a căror platformă au fost dezvoltate cele două instrumente au ajuns la CERN spre sfârşitul anului 1990.

Pentru a evita anumite confuzii e bine totuşi să menţionăm faptul că sistemul pe care se bazează Internetul exista deja: Vint Cerf împreună cu alţii colegi au elaborat protocolul internet (IP-Internet Protocol) şi protocolul de control al transmisiei (TCP-Transmission Control Protocol); Paul Mockapetris şi prietenii săi deja elaboraseră sistemul de numire al domeniilor – DNS (Domain Name System). Oamenii de ştiinţă foloseau deja această infrastructură pentru a comunica prin email sau cu alte scopuri de cercetare.

Fişierele erau accesate prin intermediul UDI – Universal Document Identifier construit pe baza DNS-ului (Domain Name System), dezvoltat cum spuneam mai sus de Paul Mockapetris. UDI va deveni mai târziu URL – Uniform Resource Locator (1992, IETF).

Lui Tim Bermers-Lee i se alătură Robert Cailliau împreună cu care în Noiembrie va termina o versiune mai elaborată a sistemului propus iniţial iar după cum spuneam în decembrie vor fi prezentate pentru prima dată serverul şi browserul web.

Tot acum s-a căzut de acord ca HTML-ul (HyperText Markup Language) să fie limbajul de markup al documentelor, în fapt se baza pe SGML – Standard Generalized Markup Language (ISO 8879:1986 SGML) folosit la CERN sub denumirea de GUID.

În 1991, apar mai multe servere în Europa şi primul instalat în decembrie în Statele Unite la Stanford Linear Accelerator Center. În februarie 2003, NSCA – National Center for Supercomputing Applications de la University of Illinois at Urbana-Champaign publică prima versiune de browser web numită Mosaic. După acest moment totul a prins contur în formele pe care le cunoaştem astăzi, în evoluţii care au avut şi părţi mai puţin plăcute (războiul browserelor şi al standardelor), dar care au transformat lumea făcând trecerea de la una industrială către o societate informaţională.

Înainte de a încheia, vă invit să citiţi şi pagina dedicată sărbătoririi a 20 de ani de la startul World Wide Web: http://info.cern.ch/www20/ .

De asemenea, vă invit, fie că sunteţi angajaţi, fie că sunteţi factori de decizie, fie că sunteţi manageri, să acordaţi timp creşterii personale din punct de vedere al capacităţii dumneavoastră creative şi/sau a angajaţilor dumneavoastră. Tim Berners-Lee mulţumeşte necontenit faptului că a fost lăsat literalmente câteva luni în perioada cât şi-a desfăşurat activitatea la CERN, să se joace cu noile computere.

De cele mai multe ori în goana după profit sau economie sunt sacrificate capacităţile creative şi inovative ale angajaţilor în favoarea unei rutine care nu conduce decât la o diminuare a răpunsului la diferitele provocări economice şi sociale.

În continuare, vom prezenta precursorii World Wide Web, care prin activitatea şi capacitatea creativă dovedită, au ridicat umeri de giganţi.

Sir Isaac Newton într-o scrisoare adresată lui Robert Hooke lasă un principiu al evoluţiei ştiinţifice şi tehnologice universal valabil: „am văzut mai departe pentru că am stat pe umerii giganţilor”. Sistemul de management informaţional al lui Tim Berners-Lee are giganţii săi:

Paul Marie Ghislain Otlet (23 august 1868 – 10 decembrie 1944) - autor, antreprenor, vizionar, avocat şi activist pentru pace. Este unul dintre părinţii ştiinţei informării, domeniu pe care l-a denumit „documentare”. Este autorul renumitului Tratat de documentare (1934) republicat abia în 1989 de Centre de Lecture publique de la Communauté française din Belgia şi a lucrării Lumea: eseu despre universalism³ (1935). Împreună cu Henri La Fontaine (1895) vor prelua Clasificarea Zecimală a lui Dewey şi o vor extinde elaborând Clasificarea Zecimală Universală.

Pilon al cunoaşterii:

• viziunea unui sistem analog de regăsire a informaţiei cu replicarea fişelor bibliografice în toate marile oraşe ale lumii;

• Mundaneum: oraşul cunoaşterii – menit să servească ca un depozit central pentru informaţia întregii lumi;

Tot ce există în Univers şi tot ce este uman ar putea fi înregistrat la momentul producerii. Astfel, s-ar putea stabili o imagine în mişcare a lumii, o oglindă adevărată a memoriei acesteia. De la distanţă, toată lumea va putea citi text, va putea extinde şi limita subiectul dorit proiectat pe un ecran individual. Astfel, oricine va putea din fotoliul său să contemple creaţia ca întreg sau anumite părţi ale sale. (Lumea: eseu despre universalism)⁴

Vă rog să adânciţi curiozitatea şi să vizionaţi un documentar extraordinar despre Paul Otlet făcut de Boyd Rayward⁵ un biograf al acestuia: http://www.archive.org/details/paulotlet/ .

Un alt documentar care merită atenţia noastră – Omul care a vrut să clasifice lumea, îl găsiţi aici: http://www.mementoproduction.be

Vannevar Bush (11 martie 1890 – 28 Iunie 1974) – inginer american, un implicat politician al cercetării şi un foarte bun administrator în domeniul ştiinţei.

Este propunătorul tehnocraţiei democratice şi al centralismului inovaţiei tehnologice. Totodată este autorul celebrului articol As we may think⁶ apărut în revista The Atlantic Monthly, iunie 1945. De fapt, articolul este o versiune extinsă şi revizuită a unui articol mai vechi al său din 1939 intitulat Mechanization and the Record. Aceste texte vorbesc despre memex, un sistem informaţional la baza căruia stă exploatarea unor microfilme de înaltă rezoluţie pe multiple ecrane folosindu-se corelaţii acţionate electromecanic: „un memex este un aparat prin care un individ poate stoca cărţile, înregistrările şi comunicările sale şi care este mecanizat astfel încât să poată fi consultat cu viteză şi flexibilitate crescută. Acesta este o extensie intimă a memoriei sale”⁷.

Pilon al cunoaşterii:

• monetizarea conceptului memex;

• viziunea unor noi tipuri de instrumente agregate de cunoaştere, noi tipuri de encilopedii: „vor apărea noi forme de enciclopedii, gata făcute cu o ţesătură de urme asociative între ele, pregătite să fie introduse în memex şi de acolo amplificate”⁸. Astăzi avem Wikipedia.

Pe 9 decembrie 1968, Douglas C. Engelbart împreună cu un grup de 17 cercetători colegi la Augmentation Research Center de la Institutul de Cercetare Stanford din Menlo Park, au prezentat publicului sistemul online NLS la care lucrau din anul 1962. Prezentarea publică a fost ţinută la Centrul pentru Convenţii din San Francisco la care au participat peste 1000 de profesionişti din domeniul computerelor. Acest moment a constituit debutul public al mouseului, dar cel mai important este că pentru prima dată a fostă făcută demonstraţia unui hypertext, o adresare a unui obiect şi o legătură dinamică la un fişier. De asemenea, pentru anul acela a fost o performanţă uluitoare demonstrarea unui sistem colaborativ care implica două persoane din locaţii diferite care comunicau printr-o reţea beneficiind de o interfaţă video şi audio.

Acest moment a fost uimitor în ceea ce priveşte progresul sistemelor de management a informaţiei.

Pentru cei care doresc să vadă înregistrarea acestei uluitoare demonstraţii, vă rog să accesaţi linkul http://video.google.com/videoplay?docid=-8734787622017763097&q=engelbart

Pentru documentare mai adâncă privind activitatea ilustrului om de ştiinţă, vă rog să accesaţi http://www.invisiblerevolution.net/index-inside.html

Pilon al cunoaşterii:

• face posibil şi demonstrează hypertextul;

• inventeză mouseul.

Theodor Holm Nelson este cel care monetizează conceptul de hypertext în 1963. Influienţat de Vannevar Bush, porneşte lucrul în 1960 la un proiect care avea ca scop crearea primului sistem care să exploateze hypertextul pentru a organiza informaţia, mai exact pentru a conserva operele literare şi de artă ale omenirii. Din păcate proiectul nu s-a bucurat de un mare succes, având totuşi o finalizare în 1998 când a fost disponibil pentru a fi testat. În 1999, codul a devenit sursă deschisă. Este şi acum accesibil la http://www.xanadu.net/ . Scopul acestui proiect care se desfăşoară de mai bine de 40 de ani este acela de a pune la dispoziţia tuturor toată informaţia necesară.

Pilon al cunoaşterii:

• monetizează conceptul de hypertext;