În perioada 11-13 aprilie 2013 Universitatea Transilvania a fost gazda întâlnirii organizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea noilor servicii informaţionale pentru Învăţământul Economic superior din Moldova", finanţat de Fundaţia EURASIA, Norvegia, realizat în parteneriat între Biblioteca Universității din Bergen, Norvegia și Biblioteca Academiei de Studii Economice din Moldova, ASEM, Chișinău, Moldova.
Universitatea Transilvania asigură expertiză și transfer de cunoștințe în domeniul promovării Culturii informației și dezvoltarea accesului deschis la informație prin dezvoltarea depozitelor digitale informaționale. [ENG: Development of New Information Services for Moldovan Higher Economic Education]
Coordonatorii proiectului sunt:
Ane Landoy, șef departament Biblioteca Universității din Bergen și Dr. Silvia Ghinculov, directoarea Bibliotecii ASEM.
Expertul universității Transilvania în echipa de lucru a Norvegiei este prof. Angela Repanovici.
De pe site-ul proiectului se poate observa o bogată colaborare, obiective deja atinse cu profesionalism.
Obiectivele proiectului:
• Menţinerea şi promovarea ideii de asigurare informaţională a sistemului de învăţământ în cadrul procesului de la Bologna.
• Formarea specialiştilor de înaltă calificare orientată la standardele educaţionale europene.
• Dezvoltarea Culturii Informaţiei ca posibilitate de îmbunătăţire a calităţii învăţământului superior din Republica Moldova.
• Dezvoltarea organizaţională, tehnică şi de funcţionare a infrastructurii bibliotecii compatibilă cu standardele societăţii cunoaşterii şi a informaţiei.
Activităţi cheie
• Studierea limbii engleze pentru bibliotecari din Republica Moldova.
• Studierea experienţei internaţionale (benchmarking), pe direcţiile de activitate a proiectului: tehnologia depozitelor digitale, Cultura informaţiei etc.
• Studierea nevoilor de informare ale utilizatorilor Bibliotecii Ştiinţifice a ASEM, în vederea punerii în aplicare a cursului Cultura Informației pentru toate categoriile (studenţi, masteranzi, studenţi, profesori, cercetători, alte categorii).
• Dezvoltarea şi punerea în aplicare a programelor (5) pentru toate categoriile de utilizatori, pe baza rezultatelor de cercetare a nevoilor de informare, pe materiale educaţionale şi promoţionale.
• Crearea Depozitului digital instituţional în ASEM şi alte produse asociate.
• Crearea Centrului norvegian de Cultură şi Informare „Ţara fiordurilor".
Activități suport:
• Activarea proceselor de integrare şi cooperare instituţională, naţională şi internaţională în spaţiul educaţional şi ştiinţific.
• Punerea în aplicare a noilor modalităţi de colaborare profesională.
• Satisfacerea nevoilor de informare a utilizatorilor prin promovarea serviciilor inovatoare.
• Punerea în aplicare a tehnologiei inovatoare de auto-arhivare (Depozitele instituţionale), care prezintă o posibilitate pentru cercetători să includă rezultatele cercetărilor știinţifice în arhiva electronică deschisă a instituției şi va permite creşterea vizibilităţii ASEM.
• Dezvoltarea abilităţilor informaţionale (Cultura Informaţiei) pentru studenţi, cadre didactice, cercetători.
• Dezvoltarea continuă a competenţelor profesionale şi conştientizarea rolului bibliotecarului în utilizarea informaţiilor.
Rezultate aşteptate:
• Internaţionalizarea şi modernizarea activităţii Bibliotecii Ştiinţifice ASEM.
• Optimizarea calităţii serviciilor informaţionale pentru utilizatorii.
• Creşterea eficienţei activităţii de educaţie economică şi de cercetare pe baza de Cultura Informaţiei şi IR.
• Cunoaşterea limbii engleze va spori valoarea profesioniştilor de bibliotecă şi va optimiza interacţiunea bibliotecar-utilizator.
• Cunoaşterea limbii engleze va oferi posibilitatea de a cunoaşte cultura, istoria şi tradiţiile ale Norvegiei, precum şi dezvoltarea de noi modalităţi de colaborare internaţională.