Dragi prieteni, ştiu că în goana zilnică prinşi între sarcini de servici, obligaţii familiale şi proiecte personale mare parte dintre dumneavoastră îşi doreşte un loc de refugiu, dar unul care să aibă consistenţă şi să aibă darul de a te reancora în valori culturale care să reuşească să dicteze conştiinţa locului de care aparţinem şi mai ales a valorilor în umbra cărora şi noi caznim la valoare.
Consider că mare parte a rătăcirii în frivol şi lipsă de reper este incapacitatea de a te mai lega cu tot ce a fost dăruit de cei care au stat înaintea noastră. Să reînnodăm încă un fir important, care constituie şi un reper istoric, un punct de pornire a tiparului pe teritoriul ţării noastre.
Ţara Românească îşi deschide şirul domniilor secolului al XVI-lea cu figura domnitorului Radu cel Mare (1495-1508). Acest voievod poate prea puţin înţeles, contemporan cu Ştefan cel Mare este totuşi reprezentarea unui sprijinitor al ortodoxiei şi al consolidării formelor culturii scrise dar şi al vieţii monahale (ctitorul Mănăstirii Dealu).
Sub domnia lui vine la Târgovişte, capitala Ţara Românească ieromonahul sârb Macarie, care a deprins mesteşugul tiparului la Veneţia.
N.Cartojan în a sa Istorie a Literaturii Române Vechi (1940) evocă parcursul călugărului Macarie, care în 1483 însoţeşte în Italia pe principele montenegrean Gheorghe Crnojevic având în grijă tipărirea unui Liturghier slav. Tânărul principe duce tiparul la Cetinije pentru a lua pilda înfloririi culturale a Italiei (la debutul Renaşterii). Macarie va îngriji la mănăstirea de la Cetinije apariţia de sub teascuri a trei cărţi religioase: un Molitvenic, un Octoih (1494) şi o Psaltire (1495). Ca urmare a invaziei turceşti din 1496 Macarie va căuta refugiu iniţial la Veneţia şi mai apoi în Ţara Românească. Interesantă povestea profesorului Cartojan despre cum încrengătura de rudenii şi ocaziile bine potrivite au condus la aducerea ieromonahului Macarie la curtea lui Radu cel Mare, unde era la mare preţuire Mitropolitul sârb Maxim.
În
1508 este tipărită prima carte: Liturghierul încheiat sub Mihnea
cel Rău la 10 Noiembrie 1508. Vor urma Octoihul-1510 (domnia lui
Vlad Vodă) şi Tetraevanhelul – 1512 (domnia lui Neagoe Basarab).
Îl voi lăsa pe Dan Simonescu şi pe Gheorghe Buluţă să descrie aceste tipărituri în limba slavonă (limbă de cult la momentul respectiv în ţările române): [...]Cărţile macariene au o înfăţişare grafică de lux: litere mari, tăiate cu precizie şi fineţe, rândurile drepte, cu distanţe egale între ele, frontispicii mari de o treime din pagină, din linii şi cercuri întretăiate simetric şi armonios, având în mijlocul desenului stema Ţării Româneşti. Câmpul marginal, alb, al paginii este lat; cerneala este neagră şi roşie, cu alternare de litere mici şi majuscule (titlurile). În Octoihul din 1510 Macarie introduce şi prima xiloravură de carte lucrată în ţara noastră.[...] (Pagini din istoria cărţii româneşti, 1981).
Sper că v-am deschis pofta investigaţiei pentru a merge pe drumul descoperirii amănuntului şi a unui punct important în istoria cunoaşterii.
Biserica Ortodoxă Română a declarat anul 2008 ca fiind Anul Sfintei Scripturi şi Sfintei Liturghii.
