Restitutio

De curând, am avut şansa de a vizita Accademia di Romania, mai exact să împlinesc dorinţa de a cunoaşte Biblioteca aşezământului din Valle Giulia.

Trebuie de la bun început să mulţumesc doamnei Lucia Papahagi, care a avut bunătatea să mă primească şi să mă introducă în istoria şi activitatea bibliotecii. 

Nu poţi descrie biblioteca aceasta fără să fixezi câteva repere absolut necesare cu privire la istoria Şcolii române din Roma care a devenit Accademia di Romania.

În 1920 este adoptată o lege prin care sunt înfiinţate simultan Şcolile române din Roma şi Paris prin eforturile lui Nicolae Iorga. 

În noiembrie 1922, Şcoala română din Roma îşi începe activitatea într-un apartament nou construit, director fiind Vasile Pârvan. În 1925 este adăugată o secţiune dedicată artelor fiind necesară închirierea în aceeaşi clădire a unui apartament, care avea şi un salon ce va avea şi rolul de bibliotecă printre altele.

Deci, în 1925 acest salon constituie nucleul viitoarei biblioteci a Academie Române din Roma.

În primul raport prezentat Academiei Române, Vasile Pârvan sublinia importanţa unei biblioteci:

„[...]ea va fi anume singura bibliotecă, pe cât va fi cu putinţă completă, privitoare la romanismul oriental. În afară de publicaţiile de filologie, arheologie, istorie şi istorie generală româneşti, vom căuta să completăm biblioteca noastră cu toate publicaţiile mai importante, sârbeşti, bulgăreşti, greceşti, ungureşti, ruseşti, precum şi, fireşte, cu publicaţiile căpătate în limbile occidentale, privitoare la latinitatea răsăriteană. Acest plan al nostru, comunicat celorlalţi directori de academii străine din Roma a găsit deplina lor aprobare, întrucât la serviciile pe care ei ni le fac, punându-ne la dispoziţie bibliotecile lor, toate de un caracter specializat, ei vor avea plăcerea să găsească la biblioteca noastră lucruri care lor le lipsesc.

Dulapurile pe care le-am făcut la Şcoala noastră din Roma au o capacitate destul de mare, prezentând o suprafaţă de 20 de metri faţadă de 3 metri înălţime. Transportul cărţilor pe care dvs. aţi binevoit în primul rând a ni le dărui sau pune la dispoziţie din colecţiile Academiei şi pe care noi le mai avem promise de la alte autorităţi şi case editoriale, va începe cât de curând, şi, cum catalogarea lor se va face imediat după sosire de către membrii Şcolii, avem buna speranţă ca chiar în toamna aceasta să putem deschide şi biblioteca Scolii noastre din Roma, aşteptată cu cea mai mare nerăbdare, în special, de cunoscutul Institut pentru Europa Orientală şi Şcoala Franceză din Roma.”

Mai târziu, Vasile Pârvan spunea despre colecţiile Şcolii: „Biblioteca sa, cu specialitatea romantism oriental, a fost organizată prin donaţia repetată a unor instituţii, dintre care, ocupă un prim loc Academia Română. În afară de Academia Română, trebuie să mulţumim pentru cărţile primite Fundaţiei Leonardo din Italia, Ministerului Afacerilor Străine, Fundaţiei Alteţei Sale Regale Principele Moştenitor, Ministerul Cultelor şi Artelor Frumoase, Casa Şcoalelor şi apoi Direcţiei unor Edituri ca: Editura Cultura Naţională, Cartea Românească, Socec, Steinberg, F. Gobl.”

În anul 1927 nenorocirea loveşte Şcoala de la Roma prin pierderea Secretarului general al Academiei Române şi directorul aşezământului roman, Vasile Pârvan. În aceste momente Profesorul Ion Bianu, membru al Academiei Române şi Decan al Facultăţii de Filosofie şi Litere din Bucureşti va merge la Roma şi va face un raport către Ministrul Instrucţiei privind situaţia Şcolii româneşti. Acesta va scrie parcă cu predestinare următoarele:

„[...]Menirea Şcolii Române de la Roma este mare. Ea este chemată să fie organul de vie şi perpetuă comunicare culturală a neamului cu izvorul fiinţei noastre etnice şi al culturii renăscute a tuturor neamurilor. 

Pentru a-şi îndeplini această menire, Şcoala de la Roma are următoarele trebuinţe principale:

1. Să se construiască cât mai curând noul local încăpător şi corespunzător activităţii ce are să se adăpostească într-însul.

2. Să se dezvolte o bibliotecă specială corespunzătoare.

3. Numărul membrilor şcolii să poată fi ridicat până la 20 împărţiţi în secţiunile următoare:

   1. arheologia cu antichităţile romane;

   2. cercetarea documentelor istorice prin arhivele şi bibliotecile din Roma şi din alte oraşe ale Italiei;

   3. arte, arhitectură, pictură, sculptură etc.

[...]”

La 27 ianuarie 1928 se pune piatra fundamentală a noii clădiri din Villa Giulia în prezenţa lui Nicolae Titulescu, mai târziu în 1932, Şcoala este transferată iar inaugurarea oficială a avut loc în 1933 – POPULUS DACO-ROMANUS HANC SEDEM IN URBE AETERNA LITTERIS ET ARTIBUS FACIENDAM CURAVIT (Poporul Daco-Roman a construit acest lăcaş în Cetatea Eternă în folosul literelor şi artelor).

În 1935, biblioteca depăşeşte numărul de zece mii de volume iar periodicele ajungând la numărul de 187. În 1943 biblioteca avea peste 13000 de volume.

Din păcate momentele tulburi de după război nu au cruţat colecţia Academiei Române la Roma, aceasta suferind câteva episoade care au condus la risipirea sau distrugerea a unei mari părţi a sale.

Dintr-un articol publicat în revista 22 în anul 1998, aflăm dintr-un interviu luat renumitului profesor Marian Papahagi că la acel moment (1998) în colecţia bibliotecii existau doar 2500 de volume care ar fi fost din fondul iniţial.

Între 1947 şi 1968 clădirea trece printr-o fază de abandon şi se redeschide în 1969 ca Biblioteca Română la Roma.

În acest moment, stând de vorbă cu doamna Lucia Papahagi, am aflat că biblioteca are un fond de aproape 40 de mii de volume.

Necesităţile actuale ale bibliotecii sunt legate intim de necesitatea de dezvoltare organică a sa, adică spaţiu suplimentar, un software de gestiune a colecţiei ceva mai performant decât cel care rulează actualmente.

Dincolo de aceste necesităţi se simte nevoia de personal suplimentar calificat pentru a „finisa” multe dintre asperităţile pe care fondul le prezintă. Ca în foarte multe alte locuri, un singur om nu le poate face chiar pe toate într-un ritm acoperitor pentru necesităţile unei colecţii în dezvoltare oricât de dăruit şi bine intenţionat ar fi.

Există chiar şi un apel către toţi cei care vor citi aceste rânduri în ceea ce priveşte colecţia veche a Şcolii de la Roma: dacă cineva, instituţie sau persoană are în posesie volume care poartă marca acestei biblioteci, sunt rugaţi să facă un act de reîntregire şi să le doneze locului de unde au plecat.

Mulţumesc doamnei Papahagi pentru timp şi amabilitate cât şi pentru volumul domnului George Lăzărescu, Profesor univ. Doctor în ştiinţe filologice, specialitatea Limba, Cultura şi Civilizaţia italiană la Universitatea din Bucureşti intitulat Şcoala română din Roma. Din acest volum am aflat o parte mai puţin cunoscută a relaţiilor româno-italiene din perioade când cu mare ardoare cele două naţiuni se descopereau şi se ajutau. Ştiam de relaţiile noastre cu Italia anterior, dar această carte mi-a deschis cu adevărat orizontul intim al acestora. Informaţiile prezentate în acest articol s-au bazat în mare parte pe studiul domnului George Lăzărescu.

Mica noastră comunitate a făcut şi o donaţie de carte, care a fost primită cu mare bucurie şi care sper că va constitui o bază pentru cât mai multe asemenea. Oricine crede că ar putea să facă donaţii relevante pentru misiunea Academiei Române din Roma, este invitat să o facă. Aceste donaţii şi ajutorul documentar este aşteptat cu mult interes nu numai de studenţii români care studiază acolo ci şi de cercetătorii şi studenţii din instituţiile similare din Valle Giulia.

La mica donaţie au contribuit doamna Olga Cicanci, director al Fundaţiei pentru Cultură Elenică şi domnul Mihai Lupu (MNAR) pentru răspunsul neaşteptat de rapid. Mulţumim pentru îndrumări şi Institutului pentru Studii Sud-Est Europene.

Aş încheia prin cuvintele adresate de Vasile Pârvan lui Traian Bratu în 1908: „Roma e mult mai frumoasă decât mi-am închipuit-o”...