[intervenție la Conferința SRS, Sibiu, 2012]
Prolog
Desigur, titlul este o referință la „Digital Public Library of America” (DPLA) [Biblioteca Digitală Publică a Americii] (Fig. 1). Discuția din SUA despre DPLA este semnificativă și pentru noi, deși DPLA joacă în altă ligă: utilizatorul american are la îndemână multe biblioteci digitale (mari).
Figura 1. DPLA: pagina natală ()
A. Culturalia.ro: ce-ar trebui să fie ?
Culturalia[1] va fi biblioteca digitală[2] a resurselor culturale (digitale) liber accesibile, i.e. atât fără restricții, cât și gratuit. Ea ar trebui să indexeze toate tipurile de resurse, i.e. materiale textuale, audiovizuale, dar și reprezentări digitale de obiecte fizice.
Ea ar trebui să integreze fișiere de autoritate, adică înregistrări de persoane, colectivități, locuri, perioade, evenimente, concepte, subiecte, situații, toate organizate ca „date interconectate”[3].
B. Culturalia.ro: utilitatea
Precum modelul său[4] (i.e. Europeana.eu — Fig. 2), Culturalia ar trebui să fie:
pentru utilizatori: un punct de acces unitar la resursele culturale ale națiunii, o sursă autoritativă de cunoștințe și de satisfacții superioare;
pentru instituțiile memoriei (biblioteci, muzee, arhive, galerii): o oportunitate de a-și expune online colecțiile;
pentru profesioniști: o platformă pentru schimb de cunoștințe.
În plus, Culturalia ar putea constitui o facilitate convenabilă pentru expunerea colecțiilor românești și în Europeana.
Astfel, Culturalia ar putea să furnizeze un serviciu public folositor, într-o vreme când — din pricina mutațiilor tehnologice — biblioteca publică tradițională se transformă și când marea majoritate a muzeelor și a arhivelor pot să-și expună public doar o mică parte din colecții (la care contribuabilul este îndrituit să acceadă).
Mai mult, din pricina naturii sale de serviciu online, Culturalia ar putea fi o cale eficace de diminuare a ceea ce eu numesc „discriminarea geografică” (i.e. acces inegal la „Hochkultur” — cultura înaltă — al contribuabilului din mediul urban față de cel din mediul rural, și celui bucureștean față de cel din provincie).
C. Culturalia.ro: arhitectura
În fapt, Culturalia va fi un catalog partajat, adică, va fi o bază de date (centrală) conținând metadatele descriptive (i.e. fișele) ale resurselor digitale expuse, și interfața sa utilizator va permite căutarea și baleierea înregistrărilor catalografice, pe lângă navigarea între ele.
Obiectele digitale propriu-zise vor fi expuse pe saiturile furnizorilor de conținut (Fig. 3).
După gustul meu, această arhitectură distribuită nu este cea mai bună soluție tehnică, din pricina calității modeste a infrastructurii informatice și a conexiunii lente la internet a multor furnizori de conținut. Totuși, din rațiuni „politice”, e improbabilă o arhitectură centralizată, cel puțin la început: instituțiile memoriei sunt (încă) foarte reticente să-și expună resursele pe saitul altcuiva. Sper măcar la implementarea unui repozit central, ca dublură de siguranță.
D. Probleme (și posibile soluții)
D.1. Probleme tehnice
Desigur metadatele descriptive diferă mult de la o instituție a memoriei la alta (atât în privința proprietăților consemnate, cât și a granularității acestora), iar un catalog partajat centralizat va necesita un model de date suficient de flexibil pentru a acomoda descrierile unei mari varietăți de resurse. Din fericire, modele de date precum CIDOC CRM[5] și FRBR-oo[6] sunt suficient de mature pentru a fi folosite în implementări de producție.
O problemă spinoasă este persistența. Un demers precum Culturalia se bazează pe resurse persistente, adică, când un obiect digital este expus într-o asemenea bibliotecă, se presupune că el va fi accesibil (la aceeași adresă) pe termen lung. Această ipoteză nu e evidentă: instituțiile memoriei își schimbă relativ frecvent furnizorii de internet și adresele web (URL) ale resurselor lor online. Astfel, este necesar un mecanism precum PURL [Persistent Uniform Resource Locators][7]. Totuși, chiar și purl.org este administrat/întreținut de o organizație americană privată (i.e. OCLC), așadar chiar și persistența ei pe termen lung nu e garantată.
D.2. Probleme legale
Din perspectivă legală, expunerea online a lucrărilor din domeniul public nu prezintă nici o problemă. Legalmente, problema principală o constituie resursele protejate încă de drepturi de autor. Din pricina dificultății de a publica online opere sub copyright, avem în Europeana (și în toate celelalte biblioteci digitale, de altfel) ceea ce numim „gaura neagră a secolului XX”, adică proporția minoră a materialului de secol XX (și XXI, desigur). Bineînțeles că vom avea aceeași problemă și în Culturalia. Totuși, există soluții ! Favorita mea este ceea ce numesc „modelul maghiar”: Digitális Irodalmi Akadémia[8] —biblioteca digitală a literaturii maghiare contemporane care cuprinde lucrările celor mai importanți scriitori maghiari de azi, începând cu cei mai premiați internațional (e acolo și Sütő András[9] al nostru). Pentru realizarea ei, guvernul maghiar a cumpărat drepturile de (re)publicare online a operelor. Cine oprește guvernul român să facă ceva similar ?
Tot o problemă legală majoră este (re)publicarea online a așa numitelor „opere orfane”, adică lucrările având deținătorii drepturilor intelectuale neidentificați. În cadrul legislativ curent, o lucrare orfană este — practic — exclusă de la expunerea online (de altfel și de la alt fel de expunere), ceea ce — în opinia mea — este contrar interesului autorului/autorilor ei.
Comisia Europeană a adoptat în 2011 (doar) o propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite utilizări admise ale operelor orfane [Directive of the European Parliament and of the Council on certain permitted uses of orphan works][10], care e firavă, în opinia mea. Ea cere o „căutare diligentă” extensivă a deținătorilor de drepturi și remunerare pentru utilizarea operei, în caz de revendicare. Eu aș prefera o „naționalizare” a operelor orfane, publicarea lor online și acces public gratuit. Și, în caz de revendicare justificată, restitutio in integrum ![11]
Pe de altă parte, în octombrie 2011, Comisia Europeană a emis Recomandarea C(2011) 7579 privind digitizarea și accesibilitatea online a materialelor culturale, precum și prezervarea digitală [Recommendation on the digitisation and online accessibility of cultural material and digital preservation][12], care, la articolul 5(a) zice:
să se asigure că materialul aflat în domeniul public rămâne în domeniul public după digitizare.
Dar ce se cheamă că un obiect fizic (să zicem o pictură) aflat în domeniul public e „digitizat” ? De regulă, e fotografiat digital. În cazul acesta, obiectul fizic rămâne în domeniul public, dar reprezentarea sa digitală, i.e. fotografia, este sub copyrightul fotografului (e un obiect distinct !). Pentru cazurile astea, sugestia mea ar fi o modificare a legii drepturilor de autor care să stipuleze o distincție între o fotografie artistică (i.e. o operă de artă) și o „reproducere” a unei opere. Asta ar presupune ca fotograful să specifice dacă fotografia e operă de artă sau reproducere. Iar reproducerea unei opere aflată în domeniul public să intre automat în domeniul public.
În cazul operelor textuale, dacă legea depozitului legal ar fi convenabil modificată astfel încât editorul să trebuiască să depună nu doar cele câteva exemplare tipărite, ci și „matrița” digitală a unei ediții[13], Biblioteca Națională ar putea (re)publica online ediția digitală, dacă ea se află în domeniul public, să zicem după 12 luni de la depunere.
D.3. Probleme practice
Desigur, o problemă practică majoră e finanțarea.
Niște bani sunt necesari pentru dezvoltarea platformei soft. Nu prea mulți, fiindcă există și componente open source disponibile.
Apoi, o problemă serioasă este finanțare proceselor de digitizare propriu-zise. Dar digitizarea e un proces scalabil. Digitizăm de câți bani avem. Nu e neapărat nevoie de investiții inițiale. Digitizarea se poate foarte bine externaliza. Există deja mai multe firme românești foarte competente/eficiente la digitizat. Mai mult, sunt instituții românești importante care au mici dar funcționale unități de digitizare, așadar există deja o finanțare implicită. Ca să nu mai zicem de fotografii muzeelor care — de când cu camerele digitale — digitizează prin definiție.
Pe de altă parte, deja există un volum semnificativ de resurse digitale românești pe web. Mulți „amatori” fac o treabă admirabilă (WikiLovesMonuments e un bun exemplu[14]). Problema cu aceste resurse e că au nevoie și de metadate descriptive (catalogare și indexare). Și asta ar fi mai degrabă treaba profesioniștilor din instituțiile memoriei.
Pe alt plan, avem problema (re)publicării materialelor „problematice”: cum să expui online materiale reprobabile, dar istoric semnificative ? Cum să publici online, să zicem, scrierile antisemite ale lui Eminescu ? Online e mai dificil decât într-un volum fizic să oferi o contextualizare adecvată. O „înrămare” specifică poate?
E. Culturalia.ro: o misiune imposibilă ?
Principala problemă nu sunt banii. Principala problemă e voința (scuze pentru vorba mare) de a realiza Biblioteca Digitală Publică a României. Și aici Ministerul Culturii are rolul primordial.
Mentalitatea multor directori de instituții ale memoriei nu e de ajutor. Tradiționala temere de a nu pierde utilizatori este încă foarte prezentă în România de azi.
După părerea mea, Ministerul Culturii ar trebui să impună (măcar) instituțiilor naționale obiective concrete de digitizare/expunere online. Pe de altă parte, guvernul ar trebui să impună recomandarea Comisiei Europene care cere ca toate materialele digitizate pe bani publici să fie expuse online.
Nu, Biblioteca Digitală Publică a României nu este o „misiune imposibilă”. Dar nici ușoară nu e. Speranța mea stă în comunitățile profesionale. Ele — cu sprijin substanțial din partea „amatorilor” și folosind isteț fonduri europene —vor dezvolta Culturalia în marginea activităților lor curente, chiar dacă guvernul nu manifestă un mare entuziasm.
Dezvăluire: angajatorul meu, Institutul Național al Patrimoniului, este agregatorul național pentru Biblioteca Digitală Europeană și eu sunt responsabil pentru această activitate.
[1] Stipulată prin Hotărârile Guvernului nr. 1410/2009 (art. 5) – www.legex.ro/Hotarare-1410-18.11.2009-101121.aspx și nr. 593/2011 (art. 2/z) – www.legex.ro/Hotararea-593-2011-113280.aspx.
[2] Ca și în cazul altor proiecte similare (e.g. Europeana www.europeana.eu sau DPLA ) îi spunem „bibliotecă digitală” prin extensie: ne lipsește un termen generic pentru biblioteci digitale, muzee digitale, arhive digitale etc.
[3] www.w3.org/wiki/LinkedData
[4] pro.europeana.eu/about?utm_source=portalmenu&utm_medium=portal&utm_campaign=Portal%2Bmenu
[5] www.cidoc-crm.org/docs/cidoc_crm_version_5.0.4.pdf
[6] www.cidoc-crm.org/docs/frbr_oo/frbr_docs/FRBRoo_V1.0.2.pdf
[7]
[8]
[9]
[10] :2011:0289:FIN:EN:PDF
[11] Prin analogie: care este atitudinea normală a statului față de o bucată de pământ pe care n-o revendică nimeni ? Sau chiar față de un copil „al nimănui” ?
[12]
[13] acum, practic, toate publicațiile sunt digitale înainte de a fi tipărite.
[14] wikilovesmonuments.ro