Mă numesc Paul Ayris și sunt bibliotecar în Biblioteca Universitară UCL (University College London), precum și președintele Asociației Bibliotecilor de Cercetare Europene LIBER. Sunt încântat să restabilesc relația cu membrii comunității bibliotecarilor și specialiștilor din științele informării din România și am speranța că viitorul va deschide multe oportunități de colaborare.
Folosind Kosson ca pe o punte, aș dori să vă invit să fiți parte a unui foarte important proiect european: DART-Europe. Acesta are drept scop colectarea lucrărilor de licență și a dizertațiilor în regim de Acces Deschis.
DART-Europe strânge detalii privind tezele de doctorat, care să poată fi liber pentru a putea fi descărcate, consultate și utilizate. Vă rog să-mi permiteți să vă ofer mai multe detalii despre acest proiect și să-mi exprim speranța unei colaborări cu instituțiile din România privind acest serviciu pan-european.
DART-Europe este un parteneriat între biblioteci de cercetare şi consorţii de biblioteci care lucrează împreună pentru a îmbunătăţi accesul global la tezele de cercetare europene. DART-Europe este susţinut de LIBER (Ligue des Bibliothèques Européennes de Recherche) şi reprezintă Grupul de Lucru European al organizaţiei Networked Digital Library of Theses and Dissertations (NDLTD).
Partenerii DART-Europe colaborează strâns pentru a furniza cercetătorilor un portal European unitar pentru căutarea si utilizarea tezelor si dizertaţiilor electronice (Electronic Theses and Dissertations – ETDs) şi împreuna vor să influenţeze pozitiv viitorul tezelor ştiinţifice în format electronic, in Europa. DART-Europe oferă partenerilor săi o reţea de forumuri europene pe subiecte legate de ETD şi poate pune la dispoziţia acestora oportunităţi de a trimite cereri de finanţare pentru proiecte colaborative în vederea atingerii viziunii DART-Europe în ceea ce priveste ETD.
DART-Europe este susţinut prin contribuţiile partenerilor săi.
Partenerii susţin următoarele principii:
DART-Europe va incuraja dezvoltarea, descoperirea si utilizarea dizertaţiilor electronice (e-theses) din Europa şi va susţine un portal european pentru agregarea si accesul la acestea.
Bibliotecile din Europa si consortiile de biblioteci sunt invitate sa contribuie cu metadate la dezvoltarea DART-Europe Portal. Acestea vor putea determina singure termenii si condiţiile care vor fi aplicate metadatelor pe care le pun la dispoziţia portalului.
DART-Europe accepta contribuţia si cu alte resurse din partea partenerilor săi menite să susţina managementul, descoperirea, utilizarea si prezervarea dizertaţiilor electronice, precum şi alte obiective ale organizaţiei.
Partenerii DART-Europe vor desemna un reprezentant care va acţiona ca persoană de contact pentru organizaţie şi va nominaliza cel puţin un reprezentant care să fie inclus în listele de e-mail ale DART-Europe.
DART-Europe accepta oferte din partea partenerilor care doresc să găzduiască întâlniri ale DART-Europe Project Board în diverse ocazii.
Partenerii vor ajuta la menţinerea statutului DART-Europe ca reţea internaţională de excelenţă pentru informare, expertiză si atragere de resurse legate de ETDs.
DART-Europe va fi administrată de UCL (University College London) si guvernată de un Board format din reprezentanţi ai organizaţiilor partenere. Constituirea si Termenii de Referinţă ai Board-ului vor fi determinate şi din când în când revizuite de către acesta.