Sunt recunoscător organizatorilor pentru ocazia oferită de a trimite un mesaj din partea noii conduceri a Arhivelor Naționale și doresc mai întâi să-mi exprim aprecierea pentru activitatea remarcabilă a în câmpul culturii românești și al raporturilor culturale româno-americane.
Înscrierea unei secțiuni dedicate accesului la informație în România post-comunistă în , precum și a numeroase comunicări de istorie recentă vor aduce cu siguranță în discuție, direct sau indirect, și problematica arhivelor românești.
Cei mai mulți dintre Dvs. cunoașteți, cu siguranță, evoluția dificilă, chiar contradictorie, din ultimele două decenii a instituției Arhivelor Naționale în raport cu marile misiuni cu care este investită conform legii, anume: creșterea și gestionarea patrimoniului arhivistic din depozitele proprii, controlul aplicării legii la toți creatorii de arhive din România, eliberarea de acte doveditoare pentru reconstituirea unor drepturi cetățenești și valorificarea reparațiilor morale și materiale după anii de dictatură, asigurarea accesului maximal la informația istorică, în primul rând ceea ce numim arhivele comunismului.
În pofida unui conservatorism instituțional vădit, a marginalizării și a unei lipse de mijloace materiale și umane aproape insuportabile, Arhivele Naționale au făcut în această perioadă eforturi supradimensionate pentru a face față cerințelor unei societăți aflate în transformare profundă și accelerată. Putem afirma, cu puține șanse de a greși, că nu există o altă instituție publică în România ultimelor două decenii, care să fi făcut atât de mult pentru democrație cu atât de puține mijloace.
În anul 2007 s-a produs, cu largul concurs al societății civile, o cotitură în ce privește problema esențială a accesului la arhive. Este o cucerire de importanță maximală în procesul de reformare a instituției, care se cere nu doar continuată, ci și dezvoltată. Din păcate, această deschidere salutară s-a lovit foarte curând de limite materiale greu de surmontat.
Acei dintre Dvs. care cunosc mai îndeaproape Arhivele românești, au constatat cu siguranță penuria materială supărătoare în care se zbate majoritatea unităților noastre, informatizarea abia incipientă, cantitatea importantă a documentelor inaccesibile din cauza lipsei personalului necesar, cantitatea uriașă de arhive păstrată la unitățile creatoare, care nu poate fi preluată din cauza lipsei de spații de depozitare etc. Acestea și multe alte probleme, unele devenite cronice, afectează în continuare în modul cel mai direct atât administrarea Fondului Arhivistic Național, cât și calitatea accesului la documente. Aceste probleme se află, toate, pe agenda noastră și ne străduim să le impunem și pe agenda de priorități a ministerului de tutelă, Ministerul Administrației și Internelor. Împreună suntem deciși să întreprindem eforturile necesare pentru ca problema modernizării arhivelor să devină o problemă constantă pe agenda Guvernului României.
Convingerea noastră este că arhivele nu sunt doar păstrătoarele memoriei naționale și temelie a științei și culturii, ci și componentă sine qua non a democrației. O Românie democratică și europeană, în adevăratul sens al cuvântului, nu poate fi concepută fără arhive moderne și larg accesibile, la standardele secolului XXI. Acesta este obiectivul strategic cu care pornim la drum.
Cu aceste gânduri, vă rog să-mi permiteți să urez succes deplin Conferinței de la Sibiu și să asigur participanții de întreaga noastră considerație și colaborare !
București, 1 iulie 2012
Dr. Ioan Drăgan
Director al Arhivelor Naționale ale României