Dat fiind faptul că interesul privind depozitele digitale este în continuă creştere şi la noi în ţară vom aduce în atenţie cîteva documente şi iniţiative care reuşesc să dea o dimensiune concretă a ceea ce se întâmplă în acest moment. Pentru a da o perspectivă asupra ce este cuprins sub conceptul de depozite digitale am pornit la un ministudiu care oferă o faţetare corespunzătoare şi lămuritoare prin extragerea definirilor din documentele cu cea mai mare relevanţă.

Un prim document demn de luat în seamă pe al cărui eşafodaj se construiesc cele mai multe iniţiative în domeniu este Modelul de Referinţă pentru un Sistem de Informare cu Arhivă Deschisă¹ (Reference Model for an Open Archival Information System – OAIS), arhicunoscuta şi mult citata Carte albastră publicată în Ianuarie 2002 de CCSDS – Consultative Committee for Space Data Systems, instituţie care are drept scop dezvoltarea de recomandări pentru sisteme de date şi de informare având în vizor două obiective a) reducerea costurilor pentru diferitele agenţii şi b) pentru promovarea interoperabilităţii şi a sprijinirii cooperării dintre agenţiile spaţiale prin partajarea resurselor. În anul 2003 acest standard recomandat devine standardul ISO 14721².

Ceea ce mai trebuie spus este faptul că acest model este unul deschis prin faptul că poate fi completat sau modelat după necesităţi şi faptul că este un model de referinţă şi nu o arhitectură de referinţă, această distincţie semnatică fiind una foarte importantă pentru cei care vor studia Modelul pentru a concepe un sistem pentru necesităţile instituţiei în care activează.

Acesta este şi documentul în care este definit obiectul digital ca fiind un obiect compus dintr-un set de biţi iar prezervarea pe termen lung este un act de menţinere a informaţiei într-o formă corectă, inteligibilă şi independentă pe termen lung. Un alt concept foarte important este şi baza de cunoaştere care se defineşte a fi un set de informaţii incorporate de o persoană sau un sistem, care permit ca persoana sau sistemul să înţeleagă informaţia primită.

Modelul de referinţă al OAIS nu se referă la depozite digitale ci la ceea ce la momentul conceperii standardului era perceput a fi arhivă digitală. Având această nuanţă în minte iată ce spune standardul:

„[...] Termenul de «arhivă» a ajuns să fie utilizat pentru o gamă largă de funcţii şi sisteme de stocare şi prezervare. Arhivele tradiţionale sunt percepute precum capacităţi sau organizaţii care prezervează înregistrări generate originar de sau pentru o organizaţie guvernamentală, instituţie sau corporaţie pentru accesul comunităţilor publice şi al celor private. Arhiva îşi îndeplineşte această însărcinare prin însuşirea înregistrărilor, asigurându-se că acestea sunt lizibile comunităţii care le accesează şi le gestionează astfel încât să conserve conţinutul informaţional şi autenticitatea. Din perspectivă istorică, aceste înregistrări au fost sub formă de cărţi, lucrări, hărţi, fotografii şi film, care pot fi citite direct de oameni sau care pot fi citite cu ajutorul simplu oferit de mărire optică şi scanare. Accentul preponderent în prezervarea acestei informaţii a fost în direcţia asigurării că stau pe un mediu cu stabilitate mare în timp iar accesul la acestea este controlat cu grijă.[...]”

Pentru mai multă relevanţă vă rog să treceţi în revistă şi modelul funcţional al OAIS.

Voi continua cu un document din anul 2005 intitulat Privire generală asupra depozitelor digitale³ interesant prin prisma faptului că dorea să facă lumină în evoluţia depozitelor care erau destinate stocării obiectelor digitale. Rachel Heery, UKOLN, University of Bath şi Sheila Anderson, Arts and Humanities Data Service definesc în capitolul introductiv ce este un depozit digital. Aceeaşi problemă a transmutării conceptului de depozit digital este semnalată pentru diferitele funcţii şi modele de organizare care există. Astfel se precizează faptul că larga utilizare a termenului merge mână în mână cu diversitatea în creştere a înţelesurilor.

„[...] Depozitele digitale sunt «colecţii de obiecte digitale», dar ce distinge depozitele digitale de celelalte colecţii de obiecte digitale precum directoarele, cataloagele, bazele de date ? Care sunt caracteristicile definitorii ale unui «depozit digital»? În ceea ce priveşte termenii care au fost popularizaţi în lumea digitală (portal, arhitectură...) sunt necesare unele distincţii după însuşiri: este depozitul digital gestionat precum un depozit instituţional ? Sau un depozit tematic ? Ce conţine depozitul ? E un depozit de e-printuri ? E un depozit de date ? Un depozit de obiecte didactice ? Obiectul de bază al depozitului este prezervarea, accesul sau managementul datelor ?

Propunem ca un depozit digital să fie diferenţiat de alte colecţii digitale prin următoarele caracteristici:

• conţinutul este depozitat într-un depozit digital fie de către creator, deţinător sau de terţi

• arhitectura depozitului destionează deopotrivă conţinutul şi metadatele

• depozitul oferă un set minim de servicii de bază, de exemplu introducere, extragere, căutare, controlul accesului

• depozitul terbuie să fie sustenabil şi de încredere, bine susţinut şi bine gestionat

Depozitele digitale formează o intersectare a intereselor pentru diferitele comunităţi ale diferitelor practici: biblioteci digitale, cercetare, educaţie, e-ştiinţă, edituri, managementul înregistrărilor, prezervare. [...]”

Serviciile cheie pe care depozitele digitale trebuie să le acopere în câteva zone funcţionale sunt:

• Acces crescut la resurse

• Noi modalităţi de peer-review şi de publicare

• Managementul informaţiilor la nivel corporatist (managementul înregistrărilor şi sistemele de management ale conţinutului)

• Partajarea datelor (reutilizarea datelor din cercetare, reutilizarea obiectelor didactice)

• Prezervarea resurselor digitale

Concluzia este totuşi că depozitele digitale contituie de fapt un complex de servicii gestionate pentru a servi un scop şi un anumit segment de utilizatori. De fapt acesta este şi punctul unde am dorit să ajung în ceea ce priveşte conceptul de depozit digital. Nu există o definiţie care să stabilească distinct graniţele a ceea ce este un depozit digital.

În acelaşi document este dată şi o tipologie a depozitelor digitale, care pentru scopul acestui studiu merită să fie amintite.

După tipul conţinutului:

• pentru date de cercetare brute

• date de cercetare derivate

• lucrări ştiinţifice full text de tip pre-print

• lucrări ştiinţifice peer-review în formă finalizată/lucrări ale conferinţelor

• e-teze

• Publicaţii originale full text (rapoarte tehnice departamentale sau instituţionale)

• Obiecte didactice digitale

• Înregistrări de nivelul de instituţii corporative (înregistrări privind studenţii şi de personal, licenţe, etc)

După aria de acoperire:

• personal (arhiva personală a autorului)

• Revistă (rezultatul unei singure reviste sau al unui grup de reviste)

• Departamentul

• Instituţional

• Interinstituţional (regional)

• Naţional

• Internaţional

După funcţionalitatea primară a depozitului digital:

• Acces mărit la resurse (localizarea şi descoperirea resurselor)

• Acces după subiect la resurse (localizarea şi descoperirea resurselor)

• Prezervarea resurselor digitale

• Noi modalităţi de diseminare (noi moduri de publicare)

• Managementul resurselor instituţionale

• Partajarea şi reutilizarea resurselor

După grupul ţintă:

• Studenţi

• Profesori

• Cercetători
  

RSP⁴ – Repositories Support Project este o iniţiativă de mare amploare a JISC pentru a sprijini dezvoltarea şi creşterea reţelei de depozite digitale din Marea Britanie. Aceştia construiesc definirea depozitelor digitale tot pe Privire generală asupra depozitelor digitale, document prezentat mai sus şi concluzionează astfel:

„[...] Un depozit digital este un mecanism pentru gestionarea şi stocarea conţinutului digital [...]”

În cadrul programului eContent a existat un proiect de studiu asupra practicilor digitale din Europa intitulat reUSE⁵. Ceea ce este interesant este faptul că participanţii la acest proiect au elaborat o Carte albă a Depozitelor Digitale (Martie 2005) în care depozitele digitale nu au o definire clară, ci încă o dată reprezintă un subiect care include o varietate de comunităţi, metodologii şi tehnologii.

Este remarcată evoluţiei în percepţie şi concepte de la management informaţional la dezvoltarea managementul conţinutului ajungându-se la ultima formă care atrage privirile fiind foarte la modă actualmente: managementul cunoaşterii. Aceste concepte aduc promisiunea unui control mai bun al activităţilor, structuri mult mai bine închegate în sprijinul schimbului de informaţii şi în general o creştere a productivităţii având costuri din ce în ce mai scăzute. Organizaţiile din lumea întreagă au mers pe această cale şi au construit Sisteme Electronice pentru Managementul Documentelor şi a Înregistrărilor iar mai târziu a Sistemelor de Management al Conţinutului şi al Cunoaşterii.

Sper ca această scurtă introducere să vă conducă la studii de mai mare amploare şi să lanseze dezbateri interesante reflectate în lucrări substanţiale.