EMITENT |
|
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 11 ianuarie 2019
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 14 iunie 2018, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: (3) Dispozițiile prezentei legi se aplică numai în condițiile respectării prevederilor legislației naționale în materia prelucrării datelor cu caracter personal.2. După articolul 35 se introduc două noi articole, articolele 35^1 și 35^2, cu următorul cuprins:
Articolul 35^1
(1) Sunt permise, fără consimțământul titularului oricărui drept de autor sau al oricărui drept conex și fără plata vreunei remunerații, reproducerea, distribuirea, comunicarea către public, punerea la dispoziția publicului, radiodifuzarea, închirierea și împrumutul unei opere sau altui obiect protejat, cu condiția ca acestea să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor, în scopul:
a) realizării, de către o persoană beneficiară sau o persoană care acționează în numele acesteia, a unui exemplar în format accesibil al unei opere sau al unui alt obiect protejat prin drept de autor sau drepturi conexe, la care persoana beneficiară are acces în mod legal, pentru uzul exclusiv al persoanei beneficiare;
b) realizării, de către o entitate autorizată, a unui exemplar în format accesibil al unei opere sau al unui alt obiect protejat prin drept de autor sau drepturi conexe, la care persoana beneficiară are acces în mod legal sau comunicarea publică, punerea la dispoziție, distribuirea sau împrumutul, fără scop lucrativ, al unui exemplar în format accesibil către o persoană beneficiară sau o altă entitate autorizată în scopul utilizării exclusive de către o persoană beneficiară.(2) Expresia persoană beneficiară prevăzută la alin. (1) înseamnă, indiferent de orice alte dizabilități, o persoană care:
a) este nevăzătoare;
b) are deficiențe de vedere ce nu pot fi corectate pentru a obține o funcție vizuală echivalentă, în esență, cu cea a unei persoane fără astfel de deficiențe și care, drept urmare, nu poate citi opere tipărite în aceeași măsură, în esență, ca o persoană care nu este afectată de o astfel de deficiență;
c) are un handicap de percepție sau dificultăți de citire și, în consecință, nu poate să citească opere imprimate în aceeași măsură, în esență, ca o persoană care nu suferă de un astfel de handicap;
d) suferă de un handicap fizic ce o împiedică să țină în mână ori să manipuleze o carte sau să își concentreze privirea ori să își miște ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod obișnuit pentru citire.(3) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos, prevăzute la alin. (1), au următoarele semnificații:
a) operă sau alt obiect protejat înseamnă o operă care se prezintă sub formă de carte, publicație periodică, ziar, revistă sau alte tipuri de scrieri, notații, inclusiv partituri, precum și ilustrațiile aferente acestora, pe orice tip de suport, inclusiv în format audio, cum ar fi cărțile audio, și în format digital, care este protejată prin drept de autor sau drepturi conexe și care este publicată sau pusă sub o altă formă la dispoziția publicului în mod legal;
b) exemplar în format accesibil înseamnă un exemplar al unei opere sau al unui alt obiect protejat, care este realizat întrun mod sau o formă alternativă și care îi permite persoanei beneficiare să aibă acces la opere sau alte obiecte protejate, inclusiv acces în condiții la fel de viabile și confortabile ca cele de care se bucură o persoană care nu suferă de niciuna dintre deficiențele sau de niciunul dintre handicapurile prevăzute la alin. (2);
c) entitate autorizată înseamnă o entitate care este autorizată sau recunoscută de un stat membru în vederea furnizării, fără scop lucrativ, către persoane beneficiare, de servicii de educație, formare pedagogică, citire adaptativă sau acces la informații, incluzând și instituțiile publice sau organizațiile fără scop lucrativ, care oferă aceleași servicii persoanelor beneficiare ca una dintre activitățile lor de bază sau dintre obligațiile lor instituționale, sau ca parte a misiunilor acestora de interes public. În scopul luării în evidență, entitățile autorizate au obligația să notifice Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, care urmează să comunice informațiile către punctul central de acces al Uniunii Europene și către punctul de acces la informații instituit de Biroul Internațional al Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală.(4) În vederea realizării unui exemplar în format accesibil în conformitate cu prevederile alin. (1) sunt exceptate de la dreptul de reproducere:
a) orice acte necesare pentru a modifica, a converti sau a adapta o operă sau alt obiect protejat prin drept de autor sau drepturi conexe;
b) furnizarea mijloacelor necesare pentru a parcurge informațiile într-un exemplar în format accesibil;
c) modificările care ar putea fi necesare atunci când formatul unei opere sau al unui alt obiect protejat este deja accesibil pentru anumite persoane beneficiare, în timp ce ar putea să nu fie accesibil pentru alte persoane beneficiare, din cauza diferitelor deficiențe sau handicapuri sau a diferitelor grade ale respectivelor deficiențe sau handicapuri.(5) Utilizările prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure și să respecte integritatea operei sau obiectelor protejate prin drept de autor sau prin drepturi conexe, ținând seama în mod corespunzător de modificările necesare pentru ca opera sau alt obiect al protecției să devină utilizabile în formatul accesibil.(6) Orice dispoziție contractuală care are drept scop înlăturarea sau limitarea în orice mod a utilizărilor permise conform alin. (1) este nulă de drept.
Articolul 35^2
(1) Entitățile autorizate care desfășoară activitatea prevăzută la art. 35^1 alin. (1) lit. b) au obligația stabilirii și respectării unor proceduri clare și transparente cu ocazia îndeplinirii următoarelor obligații:
a) distribuie, comunică și pun la dispoziție exemplare în format accesibil numai către persoanele beneficiare sau alte entități autorizate;
b) adoptă măsurile corespunzătoare pentru a descuraja reproducerea, distribuția, comunicarea către public sau punerea la dispoziția publicului în mod neautorizat a exemplarelor în format accesibil;
c) dă dovadă de grija cuvenită atunci când tratează operele sau alte obiecte protejate, precum și exemplarele în format accesibil ale acestora și ține evidența acestor operațiuni;
d) publică și actualizează, pe site-ul propriu, dacă este cazul, sau prin intermediul altor canale online sau offline, informații cu privire la modul în care își respectă obligațiile prevăzute la lit. a)-c);
e) respectă dispozițiile legale cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor beneficiare.(2) Orice persoană beneficiară sau entitate autorizată, din România sau din alt stat membru al Uniunii Europene, are dreptul să obțină, de la o entitate autorizată care desfășoară activitatea prevăzută la art. 35^1 alin. (1) lit. b) și care are sediul în România, un exemplar în format accesibil al unei opere sau alt obiect protejat, dacă acesta este disponibil.(3) Entitățile autorizate din România au posibilitatea să solicite și să obțină de la o entitate autorizată din alt stat membru al Uniunii Europene un exemplar în format accesibil al unei opere sau al altui obiect protejat prin drept de autor sau drepturi conexe sau accesul la un astfel de exemplar, în condițiile legii naționale a statului respectiv.(4) La cererea persoanelor beneficiare, a altor entități autorizate sau a titularilor de drepturi de autor, entitatea autorizată care desfășoară activitatea prevăzută la art. 35^1 alin. (1) lit. b) este obligată să pună la dispoziție, într-o formă accesibilă, următoarele informații:
a) lista operelor sau a altor obiecte protejate prin drept de autor sau drepturi conexe, pentru care dispune de exemplare în format accesibil, precizând formatele disponibile;
b) numele și datele de contact referitoare la entitățile autorizate cu care a efectuat schimburi de exemplare în format accesibil.(5) Exportul de exemplar în format accesibil, efectuat de o entitate autorizată stabilită într-un stat membru către o țară terță, care este parte la Tratatul de la Marrakesh, precum și importul de asemenea exemplare, dintr-o țară terță, membră a Tratatului de la Marrakesh, efectuat de o persoană beneficiară sau de o entitate autorizată dintr-un stat membru, se efectuează în condițiile Regulamentului (UE) 2017/1.563 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 septembrie 2017 privind schimbul transfrontalier între Uniune și țările terțe de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și ale altor obiecte ale protecției prin drept de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate.3. La articolul 142 alineatul (4), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
d) în cazul în care orice act de reproducere, distribuire, transformare, extragere sau reutilizare se face în scopul prevederilor art. 35^1.4. La articolul 145 alineatul (1), literele e) și i) se abrogă. 5. La articolul 145, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: (3) Dreptul de comunicare publică a operelor muzicale este supus gestiunii colective extinse. În acest caz, organismul de gestiune colectivă reprezentativ îi reprezintă și pe autorii și titularii de drepturi care nu au acordat mandat. Autorul sau titularul de drepturi are libertatea să înlăture producerea efectelor gestiunii colective extinse printr-o notificare transmisă cu 30 de zile înainte organismului de gestiune colectivă reprezentativ.6. La articolul 146 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:
d^1) drepturile online asupra operelor muzicale, prevăzute la art. 173;7. La articolul 162, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
f) să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora să furnizeze, în format scris și electronic, în termen de 30 de zile de la solicitare, informațiile și documentele solicitate pentru determinarea cuantumului remunerațiilor, precum și informații privind operele utilizate, ștampilate și semnate de reprezentantul legal;8. La articolul 181 alineatul (1), după litera m) se introduce o nouă literă, litera m^1), cu următorul cuprins:
m^1) ține evidența entităților autorizate să desfășoare activitățile prevăzute la art. 35^1 alin. (1) lit. b) și furnizează atât Comisiei Europene, cât și punctului de acces la informații instituit de Biroul Internațional al Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală denumirea și datele de contact ale entităților autorizate, precum și orice alte date colectate în urma comunicării voluntare a acestora, de către entitățile autorizate;9. La articolul 185, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Titularii de drepturi care au instituit măsuri tehnice de protecție au obligația de a pune la dispoziția beneficiarilor excepțiilor prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. a), c) și e), art. 35 alin. (2) lit. d) și e), art. 35^1 și 39 mijloacele necesare pentru accesul legal la opera sau la oricare alt obiect al protecției. Totodată, aceștia au dreptul să limiteze numărul copiilor realizate în condițiile de mai sus.10. La articolul 190, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
h) încălcarea prevederilor art. 35^2 alin. (2) și, de către utilizatori, a prevederilor art. 162 lit. f).11. La articolul 209, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:
l) Directiva (UE) nr. 2017/1.564 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 septembrie 2017 privind anumite utilizări permise ale anumitor opere și ale altor obiecte ale protecției prin drept de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate și de modificare a Directivei 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 242 din data de 20 septembrie 2017.
Prezenta lege transpune Directiva (UE) 2017/1.564 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 septembrie 2017 privind anumite utilizări permise ale anumitor opere și ale altor obiecte ale protecției prin drept de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate și de modificare a Directivei 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 242 din data de 20 septembrie 2017.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
FLORIN IORDACHE
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 8 ianuarie 2019.
Nr. 15.