COMMUNITY PARTICIPATION CONTEST Global Libraries Romania
|
IREX invită pe toţi bibliotecarii şi utilizatorii de biblioteci să se înscrie la un Concurs de Participare Comunitară, cu premii cuprinse între 100 şi 2500 USD.
I. Obiectivele concursului:
•Ÿ Să încurajeze implicarea comunităţii în utilizarea noilor tehnologii;
•Ÿ Să încurajeze apariţia de idei noi de promovare a dezvoltării locale prin intermediul centrelor de internet din biblioteci;
•Ÿ Să disemineze bunele practici printr-o conlucrare între biblioteci şi comunitate, care să iniţieze o dezbatere naţională cu privire la rolul bibliotecilor în; comunităţile lor.
Prin intermediul mai multor proiecte, organizaţiile şi bibliotecile româneşti au identificat modalităţile în care centrele internet pot contribui la eforturile de dezvoltare locală. Mult mai mulţi români fără acces la aceste resurse ştiu însă cum s-ar putea face utile centrele internet pentru comunitate.
Dat fiind că România pregăteşte un program naţional al centrelor internet din biblioteci, IREX intenţionează să promoveze schimbul de idei asupra modului în care pot fi cel mai bine utilizate aceste centre de către comunitate.
II. Care este dimensiunea acestor finanţări?
IREX aşteaptă propuneri de proiecte cu bugete cuprinse între100 şi 2.500 USD, care să ajute punerea în practică a unor mici proiecte comunitare la centrele de internet din biblioteci.
III. Furnizaţi-ne câteva exemple de proiecte eligibile pentru acest concurs
IREX este mai ales în căutarea unor proiecte adresate clar nevoilor de dezvoltare locală. Proiectele considerate cele mai bune sunt cele cu efecte de durată, cu implicarea comunităţii vizate, şi pentru care finanţarea acordată constituie doar investiţia iniţială necesară pentru lansarea iniţiativei
Câteva exemple de proiecte:
•Ÿ înfiinţarea unei pagini de internet a autorităţilor locale, care să facă legătura între locuitori şi serviciile publice sau să faciliteze accesul către reprezentanţii autorităţilor, urmată de programe de instruire pe tema utilizării ei, destinate membrilor comunităţii şi organizate la bibliotecă;
•Ÿ înfiinţarea unei pagini de internet pe teme turistice, ca de exemplu un site de promovare a atracţiilor din zonă şi a micilor pensiuni, implicând părţile interesate pe tot parcursul procesului (ex: fotografiile care ilustrează atracţiile turistice pot fi realizate de localnici; membrii comunităţii pot participa la realizarea unor înregistrări audio cu legendele locale etc.);
•Ÿ elaborarea unei programe şi realizarea de cursuri destinate membrilor unui anume grup local defavorizat (de ex. tinerii fără loc de muncă, locuitorii unei regiuni dezavantajate, muncitorii agricoli, foştii mineri) în domenii care să contribuie la soluţionarea problemelor;
•Ÿ instruirea de voluntari din rândul comunităţii în întreţinerea computerelor şi tehnici de asistenţă, astfel încât centrele internet din biblioteci să poată rămâne deschise şi după orele obişnuite de program;
•Ÿ înfiinţarea unei pagini de internet pe tema istoriei locale, care să cuprindă imagini şi relatări ale localnicilor. Conţinutul poate fi obţinut prin concursuri de fotografie, sau prin înregistrarea unor întâlniri cu localnici ce povestesc legende şi întâmplări etc.
IV. Pentru ce tip de activităţi pot fi utilizate premiile?
Fondurile pot fi utilizate pentru:
•Ÿ înfiinţarea de pagini de internet noi, de durată lungă, care vin în întâmpinarea unei anumite nevoi a comunităţii;
•Ÿ angajarea unor specialişti în anumite domenii, care să asigure pregătirea unui grup ţintă bine definit;
•Ÿ cheltuieli de instruire şi întrunire, fonduri utilizate pentru reunirea participanţilor la elaborarea unei iniţiative specifice;
•Ÿ achiziţionarea de software pentru crearea de pagini de internet, editare de imagine sau echipament (cameră digitală, scanner, webcam, server) care să asigure aplicarea durabilă în practică a proiectului propus.
Fondurile nu pot fi utilizate pentru:
•Ÿ achiziţionarea de software de tip sistem integrat de bibliotecă;
•Ÿ acoperirea nevoilor de capital, cum sunt lucrările de renovare sau construcţie;
•Ÿ salarii sau venituri adiţionale destinate bibliotecarilor sau reprezentanţilor autorităţilor;
•Ÿ conectarea la internet.
V. Care sunt regulile concursului?
Regulile concursului:
1) Cererile se depun până în ultima zi a fiecărei luni:
•Ÿ 30 noiembrie
•Ÿ 31 decembrie
•Ÿ 31 ianuarie
•Ÿ 29 februarie
•Ÿ 31 martie
•Ÿ 30 aprilie
Pentru a analiza propunerile de proiecte se va crea un juriu format din reprezentanţi ai IREX, ai bibliotecilor şi organizaţiilor non-guvernamentale. Pentru a departaja proiectele cu punctaj apropiat, IREX a ales ca metoda dezbaterea, ce se va desfăşura online pe site-ul
2) Cererile pot fi depuse de către orice bibliotecar sau membru al comunităţii şi semnate de directorul (directorii) bibliotecii sau bibliotecilor participante.
3) Activităţile trebuie să includă utilizarea resurselor de internet ale bibliotecilor.
4) Proiectele vor avea o durată între o zi şi trei luni.
5) Toate cererile acceptate vor fi anunţate pe pagina de internet a programului, www.biblioteca.ro, şi vor deveni documente publice.
VII. Cum vor fi selectate aplicaţiile?
Criterii de selecţie:
IREX va evalua cererile pe baza următoarelor criterii:
•· participarea activă a comunităţii vizate de proiect, implicarea în planificarea / desfăşurarea proiectului;
•· nivelul de relevanţă pentru nevoile locale;
•· inventivitatea şi originalitatea ideii de proiect;
•· adaptabilitatea la nivel naţional, replicabilitatea;
•· utilizarea productivă a resurselor de internet ale bibliotecii, şi a tehnologiei informaţiei în general;
•· alocarea eficientă şi rezonabilă a fondurilor;
•· şansele de încheiere în perioada de timp alocată.
VIII. Unde şi cum se depun propunerile de proiecte?
Depunerea cererilor
Propunerile vor fi depuse în format electronic, prin e-mail la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. şi carbon copy la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (completaţi Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. în câmpul „CC:").
Propunerile de proiect vor fi structurate în două părţi separate: (a) partea tehnică (b) partea privind costurile sau aspectele economice.
CERERE DE FINANŢARE
1. Numele proiectului |
|
|||||
2. Regiune, municipiu |
|
|
|
|||
3. Semnatari (cine va răspunde pentru punerea în practică?) |
a) Nume, titlu |
Telefon |
|
|||
b) Nume, titlu |
Telefon |
|
||||
4. Biblioteca gazdă |
a) Numele bibliotecii |
Telefonul bibliotecii |
||||
b) Adresa bibliotecii |
Adresa de internet a bibliotecii, URL, dacă este cazul |
|||||
|
||||||
5. Obiectivele proiectului. Activităţi. Rezultate preconizate. |
Explicaţi ce probleme sau nevoi locale doreşte să abordeze proiectul, detaliind pe obiective specifice, activităţi propuse per obiectiv, şi rezultate preconizate. |
|||||
6. Rezumatul proiectului. |
Descrieţi proiectul în 2-3 paragrafe. |
|||||
7. Grup(-uri) ţintă. |
Cine va beneficia de pe urma proiectului? |
|||||
8. Implicarea comunităţii. |
Explicaţi cum implicaţi comunitatea / comunităţile vizate de proiect. |
|||||
9. Rezultatele proiectului. |
Descrieţi impactul acestui proiect după încheierea finanţării.
|
|||||
10. Resurse existente ce vor fi utilizate în aplicarea proiectului. |
|
|||||
11. Durata şi programul de desfăşurare. |
Faceţi o listă a etapelor pe care le presupune proiectul şi a principalelor puncte de reper în realizarea lor. |
|||||
12. Totalul fondurilor solicitate. |
|
|||||
13. Bugetul proiectului. Adăugaţi rânduri suplimentare, la nevoie. |
Item |
Cantitate |
Cost per item |
Total |
||
|
|
|
|
|||
|
|
|
|
|||
|
|
|
|
|||
Total |
|
|||||
14. Transfer de fonduri. |
Dacă finanţarea este atribuită, către cine vor fi transferate fondurile? (de ex. contul bancar al bibliotecii, ONG, persoană.) |
|||||
15. Durabilitatea proiectului. |
Explicaţi modul în care fondurile investite în acest proiect vor fi în avantajul pe termen lung al comunităţii. |
|||||
|
||||||
|
||||||
|
||||||
__________________________________
Coordonator de proiect NUME
__________________________________
Coordonator de proiect SEMNĂTURĂ DATA
__________________________________
Director bibliotecă NUME
__________________________________
Director bibliotecă SEMNĂTURĂ DATA