Poate că sunt mulţi dintre dumneavoastră care lucrează pentru conservarea memoriei culturale indiferent că aceasta constă din valori de patrimoniu mobile şi imobile, fie că activaţi în domeniul informatic construind platformele de mâine atât de necesare, aveţi la bază un mandat instituţional concret sau poate că desfăşuraţi un proiect sau pur şi simplu din necesitatea de a salva artefacte importante de la distrugere. Dincolo de idei, dincolo de obiective, dincolo de tot ce înseamnă logistica conservării memoriei culturale ar fi foarte interesant dacă am sta doar pentru câteva clipe şi ne-am întreba cu toată sinceritatea de ce tot efortul acesta? Dar mai cu seama un raţional şi sincer până la tăierea răsuflării: Qui bono?

Pornesc prin a vă introduce în lumea unei scurte povestiri ştiinţifico-fantastice scrisă de regretatul Arthur C. Clarke intitulată „Steaua”. Pe scurt, dincolo de firul poveştii care parcurge armonios mai multe planuri, nucleul este constituit de dispariţia unei civilizaţii, care, cunoscând din timp destinul nefast, construiesc un seif în care aleg să pună cele mai reprezentative artefacte capabile să transmită eventualilor vizitatori istoria, cultura, realizările şi filozofia şi tot ceea ce avea mai bun această civilizaţie. Atenţia acestora nu s-a îndreptat doar la conţinut, ci şi asupra instrumentelor de stocare şi comunicare, căci acestea trebuiau să reziste la explozia care transformase soarele lor într-o supernovă.

Intrebarea care se pune este: ce am alege noi pământenii dacă ar fi să stocăm cunoaşterea pentru a fi transmisă în timp? Am alege hârtia? Discurile optice? O anume tehnologie de stocare pe principiile magneticii?

Poate că totuşi ar trebui să ne îndreptăm atenţia asupra unor materiale mult mai trainice: piatra? Cristalul? Metalul?

Pentru a da o perspectivă asupra ceea ce ar putea constitui vehiculele de stocare a informaţiei, merită să aruncăm o privire proiectului Rosetta - http://rosettaproject.org/

Proiectul Rosetta este un proiect colaborativ al specialiştilor în domeniul lingvisticii şi a vorbitorilor nativi pentru a elabora o bibliotecă digitală public accesibilă a limbilor umanităţii. În acest moment această bibliotecă conţine peste 100.000 de pagini care documentează peste 1.500 de limbi, fiind cea mai mare colecţie de acest tip de pe Internet.

Mai mult decât intenţia nobilă a proiectului interesant este pentru noi Discul Rosetta, care prezintă câteva caracteristici cu totul şi cu totul speciale. Trebuie spus că Discul Rosetta este instrumentul care acompaniază Arhiva Digitală pentru Limbi Rosetta. Creatorii spun despre Discul Rosetta că este un prototip al unei faţete prezentate de Fundaţia The Long Now intitulată Biblioteca pentru 10.000 de ani: „Discul Rosetta este menit să fie o arhivă durabilă a limbilor umanităţii, precum şi un obiect cu o valoare estetică care sugerează o călătorie a imaginaţiei de-a lungul culturii şi istoriei.”

Suprafaţa discului este gravată iar pe faţă are o imagine centrală a pământului purtând inscripţii în opt limbi importante ale lumii. Textul inscripţionat pe avers este: „Limbile pământului: aceasta este o arhivă de peste 1.500 de limbi ale umanităţii asamblată în anul 02008 C.E. Măreşte de 1000 de ori pentru a descoperi peste 13.000 de pagini de documentaţie a limbilor.”

Pe revers sunt inscripţionate cele 13.000 de pagini de documentaţie. Datorită faptului că paginile sunt gravate direct, nu există probleme de dependinţă de o anume tehnologie sau format. Citirea discului necesită pur şi simplu mărirea optică, fiecare pagină fiind de jumătate de milimetru.

Discul alcătuit din titanium este protejat într-un container sferic care oferă protecţie cât şi funcţionalităţi suplimentare. Emisfera aversului se comportă ca o lupă cu o putere măritoare de 6X.

Mai multe informaţii găsiţi pe siteul acestui proiect cel puţin interesant.

Ar putea aceste discuri să constituie ceea ce am putea numi capsule temporale care să poarte mesajul culturii umanităţii?