Emilia Sinov - Braşov, formator naţional Proiect CDI
Gheorghe Pupeză - Sibiu, formator naţional Proiect CDI
{sharethis}
În România, începând cu anul 2000, prin proiectul bilateral româno-francez lansat de Ministerul Educaţiei şi Ambasada Franţei la Bucureşti, au fost amenajate în mod oficial aproximativ 2000 de Centre de Documentare şi Informare (CDI), în toate judeţele ţării, în şcoli generale şi licee, atât în rural cât şi în urban.
Acestui demers i se mai adaugă altele două: formarea iniţială în sistem universitar a resursei umane ce deserveşte CDI-ul, profesorul documentarist, şi asigurarea legitimităţii CDI-ului şi a meseriei de profesor documentarist, prin completările aduse şi reglementările OMECT Nr.5689/2008 privind şi.
Ce aduce nou CDI-ul faţă de ruda sa apropiată, biblioteca şcolară ?
1. Forma de organizare a CDI-ului este un important element de noutate. Organizarea spaţiilor după funcţiile sale, accesul liber la documente pentru utilizatori, echipamentul informatic şi audio-video pus la dispoziţie, ambientul plăcut, arhitectura sa modulară şi multifuncţională, toate acestea dau dimensiunea CDI-ului de mediu informaţional în care se formează competenţele infodocumentare ale elevilor.
2. Profesorul documentarist este şi el o noutate; prin formarea sa iniţială, prin misiunile sale, şi mai ales prin poziţia ocupată, cea de cadru didactic. „Auxiliaritatea” bibliotecarului dispare în acest fel, ca şi marginalizarea sa. Mai rămân de schimbat mentalităţile şi atitudinile celorlalţi faţă de noua categorie de personal didactic.
3. Publicul pe care îl deserveşte: elevi, cadre didactice dar şi membri ai comunităţii locale.
Ca şi structură nouă în şcoli, ce vine în sprijinul formării la elevi a competenţelor secolului XXI, CDI-ul întâmpină încă o serie de dificultăţi în procesul de accesare, vehiculare şi gestionare a informaţiei şi a fondului documentar. Utilizarea eficientă a TIC de către CDI presupune conectare în reţea, compatibilitate a aplicaţiilor informatice specifice domeniului infodocumentar, gestionarea informatizată a fondului. Realitatea ne arată că din acest punct de vedere CDI-ul în România este încă la nivelul unei biblioteci. Dar este o realitate impusă, nu liber acceptată de către şcoli. Depăşirea acestui moment depinde de o voinţă politică (politica educaţională !), de o strategie a Ministerului Educaţiei. Este vremea ca Ministerul Educaţiei să elaboreze o politică documentară naţională, pe care să şi-o şi asume !
CDI-ul nu este un moft sau o imitaţie fără rost ! CDI-ul este o necesitate. El asigură egalitatea de şanse pentru toţi elevii. El dă ocazia cadrelor didactice de a-şi remodela demersul didactic, de a desfăşura proiecte educaţionale de mare succes şi cu o mare eficienţă pentru elevi. CDI-ul este un complex multidimensional: gestiune, comunicare, activităţi culturale şi pedagogice. Scopul său este formarea, formarea pentru informaţie, formarea culturii informaţiei la elevi. Este calea spre o societate a cunoaşterii.
Aşadar, nu credeţi că este momentul să trecem de la un proiect minunat la un program adevărat ?