Marţi, 26 noiembrie, începând cu ora 11:00, la Biblioteca Naţională a României a avut loc prezentarea proiectului DReam (Digital Resources – Easy to access and manage)
Iniţiat de Biblioteca Naţională a României şi susţinut financiar de către Fundaţia Orange România, proiectul oferă produse şi servicii accesibilizate persoanelor nevăzătoare şi cu vedere slabă, astfel încât acestea să poată consulta documente şi informaţii, simultan şi neîngrădit, în condiţii egale cu ceilalţi utilizatori ai bibliotecii. Valoarea totală a proiectului este de 105820 RON, iar în urma câştigării programului de finanţare „Lumea prin culoare şi sunet“, Fundaţia Orange finanţează proiectul cu 86470 RON. Proiectul se desfăşoară în perioada aprilie 2013 – aprilie 2014.
Prin proiectul DReam Biblioteca Naţională a României îşi propune:
- să ofere utilizatorilor cu dizabilitãţi vizuale aceleaşi lucrãri pe care le pune la dispoziţia publicului larg, adaptate nevoilor lor de lecturã.
- să faciliteze accesul acestora la domenii variate ale cunoaşterii, navigarea pe Internet, precum şi informarea la timp asupra unor evenimente curente;
- să dezvolte un set de instrumente care să asigure pregătirea de bază a utilizatorilor cu deficienţe de vedere
- să ofere consultanţă instituţiilor culturale care doresc sã îşi accesibilizeze clãdirile, produsele sau serviciile.
Indeplinirea acestor obiective a fost prin punerea la dispoziţie a unor resurse inovatoare, precum:
- Planuri în relief ale clădirii;
- Cititoare de ecran – soft-uri ce redau vocal, în mai multe limbi, informaţia afişată pe monitorul computerului
- Magnificatoare de ecran – soft-uri ce afişează, în format mărit sau folosind diferite contraste, informaţia de pe monitorul computer-ului;
- Televizor cu circuit inchis – dispozitiv independent ce permite afişarea oricărui tip de document tipărit pe un ecran, în format mărit sau folosind diferite culori şi contraste de culori;
- Dispozitive de scanare şi redare (vocal sau în format mărit) a documentelor tipărite;
- Imprimantă Braille;
- Dispozitive de lectură a cărţilor în format DAISY;
- Precum şi o colecţie semnificativă de cărţi electronice şi cărţi audio.
Pentru a evita izolarea persoanelor cu dizabilităţi într-o sală de lectură anume creată, echipamentele şi staţiile de lucru adaptate pentru nevăzători au fost amenajate astfel încât să ofere acces din majoritatea spaţiilor alocate publicului general Zona cataloagelor, Sala de Ştiinţe filologice, Sala de Ştiinţe juridice, Sala de presă, Sala pentru copii şi tineret, Sala de referinţe.
Coordonatorii proiectului sunt: Adriana-Elena Borunã, Adina Ciocoiu şi Nicoleta Rahme.
Evenimentul este urmat de o proiecţie de film accesibilizat de către Fundaţia Cartea Călătoare în proiectul „Caravana Cinema pentru nevăzători” la care sunt invitaţi să participe deopotrivă spectatori valizi şi cu dizabilităţi vizuale.
Despre parteneri:
Instituţie menită să identifice, să gestioneze, să comunice şi să pună în valoare tezaurul documentar naţional, Biblioteca Naţională a României contribuie la construirea unei societăţi româneşti moderne, dinamice şi bine informate, deschizând căi către cunoaşterea culturii şi spiritualităţii naţionale şi universale pentru toţi utilizatorii săi.
Fundaţia Orange se situează în centrul acţiunilor filantropice corporative şi a politicii de responsabilitate socială ale Orange România. Proiectele filantropice reprezintă o modalitate de a demonstra şi de a pune în practică valorile brandului Orange.
Ţintele principale vizate de către Fundaţia Orange sunt detectarea şi tratamentul precoce al deficienţelor de auz în încercarea de a limita consecinţele dizabilităţilor respective, integrarea persoanelor cu deficienţe de văz, de vorbire şi de auz în comunitate facilitând accesul acestora la educaţie, la cultură şi la sănătate.
Contact:
Adriana-Elena Borună,
Serviciul Cercetare. Dezvoltare, Biblioteca Naţională a României
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Tel: 021 3142434 int. 1120