O vizită la o librărie găseşte mereu scuza unei spontane revizuiri a bugetului. Mulţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi, cu siguranţă sentimentul irezistibil al achiziţiei, cel al nevoii de cunoaştere nouă.

 Două lucrări mi-au atras atenţia, lucrări care sunt încredinţat că nu ar trebui să lipsească din bagajul de cunoştinţe al niciunui student, profesor sau cecetător. 

 Este vorba despre:

Chelcea, Septimiu.(2007).Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat, un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane (ediţia a IV-a revizuită şi adăugită).Bucureşti: Comunicare.ro şi

Rad, Ilie. (2008).Cum se scrie un text ştiinţific: disciplinele umaniste (ediţia a II-a revăzută şi adăugită). Iaşi: Polirom.

Cu lucrarea domnului Chelcea eram familiarizat din vremea studenţiei (2003), pe domnul Rad descoperindu-l de curând.

Voi începe scurta prezentare a lucrărilor prin cel mai potrivit context pe care această duminică l-a oferit: cea a iertării unii faţă de ceilalţi.

În partea introductivă, domnul Chelcea pune problema recunoaşterii şi asumării limitărilor şi lipsurilor existente în ceea ce priveşte redactarea corectă a lucrărilor studenţilor, doctoranzilor, cât şi ale profesorilor dând glas conştiinţei sincere cu scop de îndreptare: „Recunosc, pe de altă parte, că în ceea ce am publicat se întâlnesc unele dintre greşelile pe care acum le denunţ”. Pe de cealaltă parte, domnul Rad indică un alt aspect al lipsurilor: „Cauza este una singură: e vorba despre norme care nu se învaţă nicăieri, pe care fiecare cercetător şi le însuşeşte «din mers»”.

Trebuie remarcat faptul că ambii autori reclamă nuanţat fiecare în lucrările lor necesitatea întreprinderii efortului de elaborare a unui îndreptar, a unui manual, după cum se desprinde din prefaţa lucrării domnului Rad şi ceva mai nuanţat în prefaţa la ediţia a IV-a a lucrării domnului Chelcea, unde este este amintită necesitatea gândirii unui «Cod de onoare» în contextul extinderii fenomenului plagiatului şi dezvoltarea unor „programe de promovare a integrităţii universitare” - bazate inevitabil tot pe instrumente de tipul celor reclamate de domnul Rad.

Ambii autori punctează carenţele existente într-un sistem educaţional, care încă se caută pe sine pornind de la modul în care este structurat parcursul academic „accelerat” ce nu reuşeşte să confirme calitatea şi ajungând până la valorificarea rezultatelor cercetării al căror rol nu este încă îndeajuns conştientizat.

Domnul Rad merge un pas mai înainte făcând propunerea unui manual academic de profil, care să fie instrumentul atât de necesar tinerilor cercetători.

Reţinem îndemnul „Să nu plagiezi!” argumentat savuros printr-o epigramă extraordinară a lui Marţial (Marcus Valerius Martialis, c.42-c.104). Într-adevăr, plagiatul pare a fi un flagel în ziua de azi, când condensarea timpului cercetătorilor şi abundenţa informaţională fac mai dificilă identificarea posibilelor tentative, dar chiar şi când acesta este descoperit, de obicei se tranşează cât mai elegant posibil fără a se şti, de fapt, că există mecanisme legale pentru protecţie sau pur şi simplu se evită din delicateţe apelul la aceste instrumente legale (Legea Dreptului de Autor şi a Drepturilor Conexe). De altfel, uneori este dificilă stabilirea graniţelor plagiatului (Chelcea, 2007).

Întrând în partea tehnică a lucrărilor, ambele descriu stilul ştiinţific, pas absolut necesar în construirea unui text articulat.

Sunt abordate speciile textului ştiinţific, cum se întocmeşte aparatul critic al unei lucrări ştiinţifice, elementele de normare a redactării, precum bibliografia, semnele de punctuaţie, regulile de prelucrare şi citare a textelor, trimiterile bibliografice în notele de subsol iar în lucrarea domnului Rad găsindu-se şi un capitol dedicat transcrierii textelor.

Ambele lucrări pregătesc didactic, pas cu pas studentul pentru deznodământul constituit din asamblarea finală a lucrării sale. Astfel, lucrarea ştiinţifică este prezentată chiar vizual ca structură în ambele lucrări. Sunt prezentate cerinţele fiecărei părţi pornind chiar de la modul în care trebuie să fie întocmită coperta până la Anexe.

Vă voi lăsa acum curiozitatea şi exerciţiul dorinţei de a pune la punct multe dintre „problemele” cu care fiecare dintre noi ne confruntăm când redactăm sau corectăm un text ştiinţific. Recunosc că multe aspecte le-am citit şi le-am asimilat conştient din lectura acestor lucrări.

Altele, cărora nu le-am acordat atenţie până acum, au pus repere, sper eu trainice.

După cititrea lucrărilor dau dreptate autorilor fiind încredinţat că soluţia pe viitor ar fi iniţierea unui proiect de cercetare condus de Academia Română, care să reunească eforturile tuturor autorilor care s-au aplecat de-a lungul vremii asupra problematicii redactării textelor ştiinţifice şi să se realizeze un instrument unitar care să răspundă necesităţilor ştiinţifice.

Sper din toată inima că am reuşit să vă conving să achiziţionaţi cele două lucrări şi nu numai, ci şi pe cele ale altor autori români şi străini menţionaţi pentru a vă perfecţiona şi a deveni şi mai exigenţi cu propriile producţii şi cu materialele ştiinţifice elaborate cu diverse ocazii.