- Accesul la informații;
- Responsabilitaea față de individ, pe de o parte, și față de societate în ansamblu, pe de alta;
- Confidențialitate și transparență;
- Accesul liber și respectul față de proprietatea intelectuală;
- Neutralitate, integritate personală și competență profesională;
- Relația profesională între colegi și între angajat / angajator. {sharethis}
Din acest motiv, în cele ce urmează, vom face delimitările conceptuale necesare plasării chestiunii în context, vom creiona importanţa dimensiunilor etice ale domeniului biblioteconomic şi vom analiza modul cum asociaţiile profesionale au codificat principiile care ar trebui să guverneze activitatea din biblioteci. Scopul analizei este de a schiţa direcţiile viitoare de acţiune ale biblioteconomiei româneşti din punctul de vedere al construcţiei unor comportamente etice, în concordanță cu reglementările internaționale în domeniu.
Cercetarea se întemeiază pe atît lucrări de biblioteconomie, cît şi unele privitoare la etică şi deontologie; vor fi analizate cîteva coduri de conduită întocmite de asociaţiile profesionale ale bibliotecarilor, iar pentru obţinerea rotunjimii necesare subiectului vor fi folosite şi o serie de lucrări de drept şi de sociologie.
Delimitări conceptuale. Fapt bine cunoscut, termenul de etică provine din grecesul ethos, care înseamnă caracter sau obişnuinţă, din care Aristotel a creat adjectivul etic pentru a înfăţişa o clasă specifică de calităţi umane, numite de dînsul virtuţi etice. Aceste virtuţi reprezintă, după Aristotel, nişte facultăţi ale caracterului, temperamentului omului, care mai sînt numite calităţi spirituale. Potrivit unor filosofi, cele două concepte principale cu care operează etica sînt binele şi corectitudinea. Prin urmare, structura teoriei etice este determinată în mare măsură de modul în care defineşte şi îmbină aceste două noţiuni fundamentale[2].
Pentru a traduce exact noţiunea de etică din limba greacă în limba latină, Cicero, marele filosof al Romei antice, a creat noţiunea de moralis (moral), de la latinescul moris (moravuri, obiceiuri), similar grecescului ethos. Mult mai aproape de noi, Paul Ricoeur propune o distincţie între etică şi morală şi să fie desemnat prin morală tot ceea ce, în ordinea binelui şi răului, se referă la legi, norme, imperative, din cauză că ceea ce apropie şi leagă etica de morală sînt intenţia şi scopul etic, noţiuni care, la rîndul lor, preced noţiunea de lege, de imperativ moral. În fapt, vom numi scop etic, scopul unei vieţi bune cu şi pentru celălalt.
Potrivit lui Paul Ricoeur, triunghiul de bază al eticii este compus din Eu, Tu, El:
În primul stadiu, Eu cred în liberatea mea: fac ce pot şi pot ce sînt, dar în fapt intrăm cu adevărat în etică atunci cînd ne afirmăm şi propria voinţă, şi liberatea celuilalt. Etica se naşte, prin uramare, din această depăşire: să fac în aşa fel încît libertatea celuilalt să fie asemeni libertăţii mele. În termenii felului în care ar trebui să fie relaţiile dintre oameni, în mediul economic şi social, aceasta înseamnă necesitatea de a inspira încrederea celorlalţi. Din acest punct de vedere, Paul Ricoeur construieşte trilogia: libertatea mea, libertatea ta, regula[3].
Mulţi filosofi consideră că un comportament moral sau corespunzător presupune acceptarea conştientă a unor constrîngeri sau reguli specifice care limitează atât urmarea propriilor interese, cît şi căutarea binelui colectiv. Ajungem astfel la celălalt concept enunţat, deontologia (deon în limba greacă însemnînd datorie), care este definită drept o teorie care fie nu defineşte binele independent de corectitudine, fie nu interpretează corectitudinea ca pe un factor de maximizare a binelui[4]. Deontologii resping ideea definirii corectitudinii prin bine, precum şi pe aceea că binele ar fi premergător corectitudinii. Pentru a acţiona corect, subiecţii trebuie să se abţină de la acele fapte cunoscute deja ca fiind greşite. Aceste condiţii restrictive se concretizează în reguli, legi, constrîngeri deontologice, interdicţii sau norme numite mai general „constrîngeri deontologice”. În general, constrîngerile deontologice sînt formulări negative sau interdicţii, sînt enunţuri restrânse, limitate şi au o influenţă nemijlocită prin faptul că sînt ataşate direct deciziilor şi acţiunilor subiecţilor şi mai puţin consecinţelor probabile care decurg din aceste alegeri sau acţiuni[5].
Din punctul de vedere care ne interesează aici, deontologia este definită ca ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie, instituţie, profesie sau o parte a acesteia, prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţe de elaborare, aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli. Prin urmare, deontologia include atît raporturile existente în interiorul unei profesii, între cei care o practică, cît şi raporturile cu terţii, care fie sînt beneficiarii exercitării profesiei respective, fie colaboratori în diferite forme, fie, pur şi simplu, spectatori, care fără să aibă vreun interes, iau cunoştinţă de aceasta, într-un anumit fel.
Regulile deontologice care guvernează o activitate sau profesie sînt, de obicei, încorporate în coduri, acestea reprezentînd într-o formă concentrată, sedimentările valorice şi normative ale unei societăţi, exprimate printr-un limbaj adecvat<[6]
Charta sau Codul, calificate drept etice, morale, deontologice sau de bună conduită, sînt documente scrise referitoare la valorile, normele şi conduitele pe care personalul unor organizaţii trebuie sau ar trebui să le urmeze. Aceşti doi termeni sînt, însă, departe de a fi neutri ca semnificaţie: atît Codul, cît şi Carta sînt conotate din punct de vedere juridic. Numai că, de fiecare dată este vorba de un act juridic unilateral, emanat de la o autoritate centrală (lider, Consiliu de conducere); codurile etice sînt, de cele mai multe ori, concepute e conducerea generală şi doar rareori sînt rezultatul unui consens a priori [7].
Privitor la aceste coduri, se constată că graniţa dintre etică şi deontologie este rareori respectată. Astfel, este vorba, cînd de un cod pur etic, cînd de un cod deontologic, cînd de o chartă în care se afirmă simultan principii etice şi reglementări profesionale. Oricum ar fi, ceea ce este important e faptul că prin codul său, o organizaţie încearcă să:
a) răspundă presiunilor interne sau externe exercitate asupra ei şi să facă faţă acelor tipuri de evenimente care îi incriminează moralitatea;
b) în numele „principiului precauţiei”, să se disculpe anticipat de orice acuzaţie potenţială de amoralitate sau imoralitate, apărîndu-şi, în acelaşi timp, interesele[8].
Codul etic este un document scris ce enunţă şi enumeră valorile, normele şi tipurile de conduită pe care o organizaţie doreşte să le vadă aplicate atît în interior, cît şi în exterior. Putînd fi incitativ (cu o dominantă culturală) sau coercitiv (cu o dominantă disciplinară), un astfel de cod are menirea de a atrage atenţia atît oamenilor din respectiva organizaţie, cît şi ansamblului de părţi interesate asupra faptului că performanţa economică ⁄ profesională nu se obţine cu orice preţ şi că scopul nu justifică întotdeauna mijloacele. Din acest punct de vedere, codul etic constituie un instrument de reglare a relaţiilor între organizaţia văzută ca o entitate ce se conduce după reguli formale şi informale ce cuprind personalul acesteia şi beneficiarii ⁄ utilizatorii produselor sau serviciilor sale. Pe de altă parte, codul deontologic cuprinde normele profesionale ce au menirea să orienteze subiecţii angajaţi, să servească drept ghid de evaluare, să îndrume activitatea şi să constituie un stimul pentru îmbunătăţirea nivelului profesional dintr-o organizaţie [9].
Relevante pentru conceperea unei strategii deontologice în raport cu etica muncii sunt următoarele scheme pentru diferite tipuri de procese sociale, în dublă analiză:
(fig. 2 şi 3, cf. Vasile Miftode, Metodologia sociologică. Metode şi tehnici de cercetare sociologică, Galaţi, Editura Porto-Franco, 1995, p. 29).
Schemele prezentate sugerează faptul că la elaborarea unui cod de deontologie profesională este necesară stabilirea principiului major, în funcţie de scopul urmărit, adică a unui principiu etic din care decurg drepturile şi îndatoririle în exercitarea unei profesii. Se impune apoi, sublinierea primatului responsabilităţii faţă de persoanele cu care se intră în contact, în relaţie directă cu aceasta fiind respectarea autonomiei şi demnităţii profesionale [10].
După cum se observă, liniile majore ale deontologiei ţin de conformarea comportamentului profesional la reguli şi principii morale precum:
- principiul datoriei de a munci;
- principiul lucrului bine făcut;
- principiul respectului pentru om şi pentru lucruri;
- principiul respectului pentru valoare şi pentru lege.
Codificarea eticii şi a deontologiei în domeniul biblioteconomic din România. Așa cum stipulează și Proiectul de Cod de Etică pentru Bibliotecari elaborat de IFLA, modelele de dezvoltare promovate de societatea informaţiei sînt fundamental etice. În România, însă, intermedierea infodocumentară este încă la nivelul unor înţelegeri şi practici elementare. Valurile de aserţiuni despre dezangajarea intermediarilor, ca urmare a progreselor tehnologiilor informaţionale sînt expresia ignoranţei privitoare la locul informaţiei în societate. Implicarea majoră a profesioniştilor din biblioteci în mişcarea informaţiei, filtrarea şi ierarhizarea resurselor, asigurarea coerenţei sistemelor şi a formelor de organizare a colecţiilor şi de îndrumare a utilizatorilor devine tot mai evidentă, iar inactualitatea sau incorectitudinea unor informaţii furnizate pot cauza disfuncţii păgubitoare[13]. Aşa cum arătam la început, momentan abordarea problemelor eticii specifice domeniului biblioteconomic este limitată la elaborarea unor coduri deontologice de către unele asociaţii profesionale, în ciuda faptului că nevoia de reconsiderare a chestiunii a fost afirmată cu diferite prilejuri.
Analiza modului în care s-a codificat etica şi deontologia în biblioteconomia românească, precum şi a rezultatelor acestei codificări trebuie să ţină seama de particularităţile domeniului.
Dintre acestea, cele mai importante sînt: existenţa mai multe tipuri de biblioteci (universitare, şcolare, publice, particulare, specializate), varietatea nomenclatorul profesiilor existente în aceste biblioteci şi, inevitabil, diversitatea serviciilor furnizate. Mai mult decît atît, nici din punct de vedere organizatoric nu există unitate, înfiinţîndu-se de-a lungul anilor mai multe asociaţii profesionale, care fie au codificat, fie nu, normele de conduită ale membrilor lor. Mai mult chiar, până şi asociaţiile profesionale care au alcătuit coduri de comportament, au abordat chestiunea în mod diferit.
Privind cronologic, deşi domeniul biblioteconomic din România a fost legiferat relativ recent [14], în mod tacit a existat întotdeauna un nivel informal de înţelegere etică, de consens moral între indivizi asupra a ceea ce se numeşte minimul moral în comportare, stipulat sintetic în Regulamentele de funcţionare elaborate de fiecare bibliotecă de-a lungul timpului.
Cel dintîi document de codificare a regulilor de manifestare ale unor exponenţi ai domeniului biblioteconomic a fost Codul de etică IFLA pentru membrii Consiliului de Conducere şi persoanele ce deţin funcţii din cadrul Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Bibliotecari - IFLA, aprobat de Consiliul de conducere al IFLA în decembrie 2006 şi tradus în limba română în anul 2007, de către Gilda Eleonora Drăgănescu şi Dan Matei. În ciuda faptului că România nu are reprezentanţi în forurile de conducere ale IFLA, în Preambulul documentului se precizează că scopul întreprinderii a fost acela de a constitui „şi un ajutor pentru Membrii Consiliului de Conducere sau persoanele ce deţin funcţii în diferite structuri, în vedere unei mai bune înţelegeri a îndatoririlor ce le revin de pe urma funcţiei pe care o deţin”[15].
Ulterior, în cursul anului 2007, Asociaţia Bibliotecarilor din România (o structură hibrid, care reuneşte biblioteci din învăţămîntul de toate gradele, biblioteci publice şi specializate de diferite subordonări), a elaborat Codul deontologic al profesiei de bibliotecar din România, intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2008[16]. Potrivit principiilor enunţate în acest document, Codul deontologic al profesiei de bibliotecar din România „reprezintă forma de asumare de către comunitatea bibliotecarilor din România a unei conduite profesionale în conformitate cu standardele internaţionale”. În consecinţă, acest Cod ar trebui să fie un cadru de formalizare a unor reguli consensuale între bibliotecari şi beneficiarii serviciilor lor, privitoare la modul de a acţiona în acelaşi spaţiu social, pentru a conferi un spor de autoritate acestuia în ansamblul societăţii.
La interferenţa dintre morală şi drept, un astfel de Cod ar trebui să fie un instrument de orientare, intervenţie ameliorativă şi evaluare a moralităţii acţiunilor membrilor comunităţii bibliotecare, pe baza unor standarde generale "bune pentru fiecare, dar şi pentru societate". Lucrurile ar trebui să stea astfel din cauză că asemenea standarde urmăresc să armonizeze concurenţa cu cooperarea, individualismul cu întrajutorarea, coerciţia cu liberul arbitru, în scopul de a proteja atât libertatea şi demnitatea persoanei (bibliotecarului), cât şi binele public. În realitate, însă, Codul deontologic al bibliotecarului din România, enumeră principii destul de amestecate atît din punctul de vedere al valorilor exprimate, cît şi al domeniilor de referinţă. În cele 16 articole componente sînt enumerate (fără a fi enunţate) chestiuni ce ţin de profesie în sine, de instituţia bibliotecii, de relaţia cu utilizatorii serviciilor acesteia, dar şi de legislaţie.
Deşi nu se precizează nicăieri acest lucru, se poate presupune că acest Cod al deontologic al bibliotecarului din România a fost întocmit în conformitate cu prevederile Constituţiei României, al legislaţiei din domeniul biblioteconomiei, al educaţiei şi al muncii, cu respectarea drepturilor omului, dar şi cu cerinţele exercitării responsabilităţilor individuale, respectiv cu Legea bibliotecilor nr. 334/2002 republicată, Legea învăţămîntului republicată, cu completările şi modificările ulterioare, Legea privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, Codul muncii [17], Statutul ABR. De asemenea, Codul deontologic al profesiei de bibliotecar din România este elaborat în raport cu valori, principii şi norme etice generale, precum: libertatea de exprimare, liberul acces la informaţii şi circulaţia liberă a ideilor şi informaţiilor, dreptate, echitate, respect şi toleranţă, profesionalism, merit, transparenţă, responsabilitate profesională şi socială, onestitate şi corectitudine intelectuală. Presupunerea porneşte de la rolul de ghid în desfăşurarea relaţiilor moral-profesionale dintre bibliotecari, dintre aceştia şi beneficiarii serviciilor lor, precum şi a relaţiilor dintre membrii comunităţii biblioteconomice şi colaboratorii externi pe care îl are un cod deontologic.
Scopul declarat al elaborării Codului deontologic al profesiei de bibliotecar din România a fost susţinerea şi dezvoltarea continuă a climatului de cooperare, respect reciproc, colegialitate, politeţe, încredere, discreţie, solidaritate, ce trebuie să existe în interiorul comunităţii bibliotecarilor pentru a spori calitatea activităţii lor şi care are impact asupra beneficiarilor serviciilor bibliotecilor.
O precizare ce nu şi-a găsit locul în Codul deontologic al bibliotecarului din România, deşi era necesară, este aceea potrivit căreia comunitatea biblioteconomică este apolitică. Afilierea unui membru al comunităţii biblioteconomice la un partid politic este o opţiune strict personală şi nu angajează cu nimic comunitatea biblioteconomică sau o subdiviziune a acesteia (biblioteca), după cum apartenenţa la comunitatea biblioteconomică nu îngrădeşte în nici un mod activităţile politice ale membrilor ei, ca persoane particulare, în afara spaţiului biblioteconomic[18].
Privitor la politica de nediscriminare menţionată în Cod, așa cum reiese și din Proiectul IFLA, nu trebuie limitată doar la relaţia bibliotecar-utilizator, deoarece acoperă toată sfera activităţii bibliotecarilor: angajarea şi evaluarea lor, promovarea în organisme sau funcţii de conducere, accesul la drepturile oferite de lege. Lucrurile ar trebui să stea astfel deoarece Codurile deontologice garantează respectarea drepturilor omului şi asigură drepturi egale tuturor membrilor unei comunităţi profesionale, pe baza principiilor nediscriminării, egalităţii de şanse şi de tratament, promovării autonomiei personale, informării corecte şi accesului la resurse materiale şi servicii. Procedînd astfel, se poate elimina conflictul de interese; depăşirea şi/sau soluţionarea stărilor tensionate; prevenirea şi combaterea oricărei forme de corupţie, favoritism, înşelăciune; protecţia faţă de abuzuri, precum şi faţă de acţiuni de denigrare, calomnie, răzbunare.
Un capitol important care lipseşte din Codul deontologic al bibliotecarului din România este cel al abaterilor de la principiile stipulate în acest act. În articolul 3 din Preambul se enunţă în mod general doar că „nerespectarea prevederilor prezentului cod deontologic atrage răspunderea morală şi profesională a bibliotecarului”, fără a se enumera posibilele abateri profesionale. Vom reveni, însă, asupra acestui aspect în altă parte a lucrării.
Furnizând un model de conduită, Codul îşi propune să fie un contract moral între membrii comunităţii biblioteconomice, a cărei coeziune o menţine, prin angajarea adeziunii şi devotamentului, a aprecierii, a imparţialităţii şi a comunicării profesionale. Considerat a fi parte integrantă a mecanismelor de asigurare a calităţii instituţionale, Codul deontologic al profesiei de bibliotecar din România are menirea declarată de a contribui la optimizarea procesului de formare profesională, morală şi civică, prin punerea în act a unor atitudini şi comportamente cât mai aproape de exemplaritate.
Ca o consecinţă a lipsei de unitate ce grevează domeniul biblioteconomic în România, la Conferinţa Generală a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, desfăşurată la Gura Humorului, între 22 şi 24 aprilie 2010 a fost adoptat un Cod Etic al Bibliotecarului, aplicabil bibliotecarilor din sistemul public. După cum se observă încă din titlu, documentul este structurat în mod diferit de cel prezentat anterior, exemplul urmat fiind, la prima vedere, Code of Ethics of the American Library Association [19].
Documentul începe cu o precizare foarte interesantă, care nu este, însă, explicată: „prezentul cod etic consfinţeşte principiile fundamentale ale unei profesii independente”[20]. Nu ştim cum au caracterizat alcătuitorii Codului Etic al Bibliotecarului profesia independentă, dar pentru a stabili cadrul discuţiei, vom arăta că în România activităţile independente sînt definite doar în Codul fiscal[21], conform căruia „nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau orice persoane care sint legate de un angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care crează raporturi angajator / angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului" (art. 127 alin. 3)”. Această definiţie este completată de un reputat jurist român al dreptului muncii, Alexandru Ţiclea, care precizează că „per contrario, toate celelalte activitati sint independente”, şi enumeră o serie de profesiuni exclusiv liberale, reglementate prin acte normative speciale (expert contabil şi contabil autorizat, notar public, avocat, medic veterinar, auditor financiar, persoanele care practică servicii publice conexe actului medical - tehnician dentar, biochimist, logoped, optician etc., consilier în proprietatea industrială, expert criminalist, executor judecătoresc, arhitect, consultant fiscal, detectiv particular, psiholog cu drept de liberă practică, trader şi consultant de investiţii, asistent medical şi moaşă, broker, medic, medic dentist şi farmacist, mediator, practician în insolvenţă, geodez etc.)[22], din înşiruire lipsind, însă, bibliotecarul. Prin urmare, această precizare din Codul Etic al Bibliotecarului din bibliotecile publice din România necesită o clarificare din partea alcătuitorilor Codului.
Altă observaţie privitoare la acest Cod etic este că are caracter de document coercitiv, cu o dominantă disciplinară. Structurat în trei secţiuni care privesc profesia, instituţia bibliotecii şi utilizatorii, Codul conţine numai principii definite drept obligaţii: „codul etic se referă la obligaţiile bibliotecarului faţă de profesie, faţă de instituţia bibliotecii şi faţă de utilizatori”[23]. Concret, în viziunea Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor publice din România, obligaţiile bibliotecarului faţă de profesie sînt următoarele: „să fie animat de un crez sincer şi un interes maxim pentru profesia sa; să-şi onoreze profesia, conştientizând rolul social-educaţional major al acesteia; să vegheze şi să militeze cu pasiune şi devotament pentru cinstirea demnităţii şi nobleţei profesiunii de bibliotecar; să-şi îndeplinească misiunea fără avantaje nejustificate şi fără profit necuvenit; să-şi exercite profesia în respectul valorilor de competenţă, profesionalism şi eficienţă; să ofere servicii de înaltă calitate, în concordanţă cu indicatorii de performanţă specifici, folosind în mod optim resursele de care dispune; să promoveze principiul de învăţare pe toată durata vieţii pentru a-şi îmbunătăţi propriile competenţe şi pe cele ale unor categorii cât mai largi de utilizatori ai serviciilor de bibliotecă; să se opună oricărei tentative de cenzură informaţională; să manifeste respect şi corectitudine faţă de toate persoanele şi organizaţiile cu care cooperează în exercitarea profesiei”.
Codul Etic al Bibliotecarului din bibliotecile publice din România continuă cu enumerarea obligaţiilor faţă de instituţia bibliotecii: „să fie loial instituţiei bibliotecii; să cunoască şi să participe la elaborarea strategiei şi la realizarea politicilor publice ale bibliotecii; să protejeze, să îmbogăţească şi să valorifice ştiinţific patrimoniul bibliotecii; să promoveze eficienţa, diversificarea şi independenţa serviciilor bibliotecii ca instrumente ale democraţiei; să acţioneze în scopul menţinerii şi dezvoltării cooperării şi a bunei înţelegeri între toate tipurile de biblioteci; să susţină demersurile de asociere şi parteneriat ale bibliotecii cu alte instituţii; să se implice activ şi novator în viaţa comunităţii; să promoveze biblioteca drept instituţie primordială cu rol cultural, informaţional, educaţional şi social; să nu se afle într-o situaţie de conflict de interese şi să nu folosească instituţia şi resursele acesteia în interes personal; să-şi exercite profesia astfel încât să contribuie la ridicarea prestigiului acesteia”.
Ultima secţiune a Codului enumeră obligaţiile bibliotecarului faţă de utilizatorii serviciilor bibliotecii, şi anume: „să asigure accesul liber şi nelimitat al publicului la informaţii şi documente şi să ofere servicii de înaltă calitate tuturor utilizatorilor; să trateze pe toţi utilizatorii cu egal respect, indiferent de etnie, rasă, vârstă, statut social, religie, sex, convingeri religioase sau politice; să ofere informaţii complete, obiective şi imparţiale, necondiţionate de punctele de vedere, ideile sau valorile personale, nici de ingerinţe politice sau interese economice; să insufle utilizatorilor simţul răspunderii pentru conservarea patrimoniului bibliotecii; să respecte intimitatea utilizatorilor, să garanteze confidenţialitatea datelor personale ale acestora, a informaţiilor solicitate şi a surselor consultate”[24].
Analiza conţinuturilor celor două Coduri combinată cu cea a situaţiei de fapt şi a practicilor domeniului biblioteconomic românesc sugerează că în realitate există o serie de conflicte etice, numite în literatura de specialitate loialităţi conflictuale. Astfel, pot apărea conflicte între loialitatea faţă de valorile personale ale bibliotecarului ca individ, faţă de instituţia în care lucrează şi faţă de profesie. Martha Smith Montague a creionat o schemă de loialităţi conflictuale într-un mediu profesionist şi sugerează cinci niveluri posibile de orientare la locul de muncă în scopul rezolvării acestor conflicte:
- etică ideală, adică cel mai înalt nivel al aspiraţiilor sau obiectivelor unui individ ori grup;
- etica practică de lucru, ce exprimă aspiraţii inalte, concordante cu obiectivele instituţionale, profesionale şi personale, este durabilă dar şi flexibilă, adaptabilă;
- etica de presiune, ce reprezintă un scenariu în care presiunile interne şi / sau externe disociază obiectivele instituţionale sau profesionale de cele ale lucrătorilor;
- etica subversivă, ce înfăţişează o situaţie în care un grup de oameni avansează în mod tacit, în afara sistemului în care lucrează, ceea ce ei percep a fi scopuri nobile pentru profesia sau organizaţia lor;
- etică de supravieţuire, adică situaţia în care cerinţele instituţionale ameninţă integritatea angajaţilor, siguranţa şi încrederea lor în asemenea măsură încît indivizii sînt nevoiţi să se izoleze în cadrul organizaţiei[25].
Fireşte, dezirabil ar fi ca profesioniştii din biblioteci să se străduiască să atingă nivelul "etică practică de lucru", dar, în viaţa de zi cu zi, adesea circumstanţe cum ar fi scăderea bugetelor sau cenzura asupra unor fonduri şi colecţii ale bibliotecii, îi obligă pe aceştia să opereze la niveluri mai reduse, cum ar fi "etica de supravieţuire" şi chiar "etică subversivă". În actuala conjunctură economică a României, foarte adesea, profesioniştii din domeniul biblioteconomic se străduiesc să îşi demonstreze mai degrabă loialitatea faţă de organizaţia în care activează decât faţă de profesiile lor, într-o măsură însemnată din cauza motivaţiilor economice. Acest lucru este regretabil în măsura în care astfel de acceptări faţă de autoritatea finanţatoare pot duce la aprobarea unor grile de salarizare incorecte sau la angajarea în biblioteci a unor non profesionişti.
În ciuda caracterului coercitiv, la fel ca în cazul Codului deontologic al bibliotecarului elaborat de Asociaţia Bibliotecarului din România, şi Codului etic al Bibliotecarului din bibliotecile publice îi lipsesc referirile la abateri şi sancţiunile aplicate în eventualitatea săvîrşirii acelor abateri. Documentul supus analizei se încheie cu fraza generalizatoare potrivit căreia „fiecare bibliotecar, indiferent de atribuţiile specifice pe care le are în cadrul bibliotecii, are datoria să adere la principiile fundamentale ale codului şi să conştientizeze faptul că este responsabil de respectarea prevederilor acestuia” [26].
Nu cunoaştem care au fost raţiunile potrivit cărora alcătuitorii celor două Coduri nu au inclus un capitol privitor la abateri şi sancţiuni, dar practica nu este neobişnuită. Nici Asociaţia Bibliotecarilor Americani (ALA), și nici Proiectul IFLA de pildă, nu prevăd sancţiuni în codurile de etică. Se procedează aşa pornindu-se de la existenţa unui principiu etic, premisa fiind că deşi sancţiunile pot promova anumite tipuri de comportament, ele pot face acest lucru dintr-un motiv greşit (teama de pedeapsă). Or, scopul unui cod etic este, în primul rînd, promovarea înţelegerii spiritului etic[27]. Concentrîndu-se asupra sancţiunilor, un asemenea cod ar distrage atenţia de la înţelegerea valorilor ce ar trebui să determine comportamentul angajaţilor din bibliotecile româneşti. Din aceste motive, probabil, s-a preferat abordarea potrivit căreia un comportament în conformitate cu prevederile codului este strict voluntar. Din păcate, însă, biblioteconomia românească nu beneficiază de aceeaşi valoroasă cultură profesională existentă în domeniul similar din SUA şi din alte ţări dezvoltate ale lumii, care să justifice abordarea. În plus, nu trebuie uitat faptul că în ţările menţionate, deşi codului de etică îi lipseşte capitolul privitor la sancţiuni, în interiorul asociaţiilor profesionale există Comitete de etică responsabile cu evaluarea şi rezolvarea unor astfel de chestiuni, iar asociaţiile derulează programe sistematice de instruire şi consiliere în conduită etică.
Pornind de la premisa că acţiunile lipsite de etică sînt asociate cel mai adesea cu comportamentul indivizilor şi că, în consecinţă, nu există o obligaţie clară de sancţiune din partea asociaţiilor profesionale din domeniul biblioteconomic românesc, enumerăm, totuşi o serie de exemple de posibile încălcări ale Codului deontologic: frauda sub orice formă în activitatea de bibliotecă; corupţia sau favorizarea acesteia (de la acte de mituire, până la trafic de influenţă, cu recurs la bani, servicii, cadouri); distrugerea, alterarea sau falsificarea documentelor şi a bazelor de date ale Bibliotecii, ca şi utilizarea lor în scopuri ilicite; comportamentul imoral, obscen sau scandalos în spaţiul Bibliotecii precum şi în activităţile aflate în conexiune cu Biblioteca; furnizarea de informaţii false conducerii Bibliotecii; obstrucţionarea activităţii de instruire profesională a oricărei categorii profesionale din Bibliotecă; orice formă de agresare fizică sau morală; favoritismul sub orice formă; obţinerea, pretinderea sau nerefuzarea unor avantaje necuvenite; îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sub influenţa alcoolului; intrarea neautorizată în spaţiile în care accesul este reglementat prin măsuri speciale; utilizarea neautorizată şi provocarea de prejudicii, cu vinovăţie, a patrimoniului Bibliotecii; folosirea abuzivă a calităţii de membru al comunităţii biblioteconomice; organizarea şi desfăşurarea de activităţi politice în Bibliotecă, ca şi folosirea numelui Bibliotecii, a resurselor umane, financiare sau materiale ale acesteia în scopuri politice partizane; discriminarea sub orice formă.
Ar trebui amintită şi hărţuirea sexuală a angajaţilor Bibliotecii, sub incidenţa acesteia intrînd: condiţionarea angajării, numirii, admiterii sau evaluării personalului din Bibliotecă de obţinerea unor favoruri sexuale; practicarea unor comportamente sau atitudini de natură sexuală, implicite sau explicite, fizice sau verbale, prin care se urmăreşte obţinerea unor avantaje personale; promovarea unor conduite care au ca intenţie sau ca efect crearea unei intimităţi jenante, a unui climat de muncă ostil sau conflictual, ori care conduc la afectarea imaginii Bibliotecii şi a performanţelor profesionale ale bibliotecarilor; folosirea unor ţinute vestimentare indecente în raporturile publice din spaţiul Bibliotecii. Fireşte, includerea unei anumite conduite în categoria hărţuirii sexuale se va face numai după o analiză a cazului şi a circumstanţelor în care a avut loc, atât în cadrul Bibliotecii, cât şi în afara ei.
Referitor la abaterile de la regulile stabilite de conduită ar fi trebuit precizat modul în care acestea pot fi raportate, iar organizaţia ar trebui să aibă şi mijloacele pentru a-i sancţiona pe cei care încalcă acea conduită.
Încălcarea normelor Codului deontologic al profesiei de bibliotecar ar trebui să atragă după sine sancţiuni în conformitate cu Legea bibliotecilor, Legea educaţiei naţionale, Codul Muncii, Regulamentele de ordine interioară ale Bibliotecilor şi instituţiilor tutelare. Mai mult chiar, dacă una dintre faptele reglementate întruneşte condiţiile pentru a atrage şi altă formă de răspundere, conducerea Bibliotecii în cauză are obligaţia de a sesiza organele de stat competente.
Concluzia celor expuse pînă aici este că se impune o aliniere la preocupările internaționale în domeniu și o reconsiderare a locului eticii în formarea specialiştilor informaţiei. În primul rînd, este necesară extinderea ariei de aplicare a principiilor etice asupra accesului general la educaţie, accesului liber la informaţie, libertăţii de exprimare şi a diversităţii culturale deoarece aceste elemente fundamentale sînt, la rîndul lor, piloni etici pe care se sprijină aproape toate acţiunile şi comportamentele celor implicaţi în mişcarea informaţiei. Acest lucru ar trebui să se producă într-o măsură mai însemnată prin intensificarea educaţiei pentru informaţie, atît în şcolile de biblioteconomie, cît şi în afara acestora, în biblioteci. În al doilea rînd, asociaţiile profesionale ale bibliotecarilor din România, o dată ce şi-au asumat sarcina codificării normelor de conduită ale membrilor lor, ar trebui să poată fi văzute ca nişte „voci” ale profesiei, prin crearea unui climat etic în interiorul lor, lucru care, deocamdată nu se întîmplă. În acest sens, asociaţiile ar trebui să facă un efort real pentru a-şi încuraja membrii să îşi asume, în mod serios, responsabilităţile morale; să pună capăt comportamentului defensiv în raport cu dezbaterea publică; să înceteze a răspunde cu „justă” indignare criticilor şi să vină în întîmpinarea opiniilor din afară, în loc să aştepte pînă cînd controversele „vor zdruncina citadela”. De asemenea, asociaţiile ar trebui să recunoască într-o măsură mai mare natura pluralistă a sistemului informaţional din care bibliotecile fac parte şi să încurajeze colaborarea cu celelalte organizaţii al căror obiect de activitate este gestionarea şi diseminarea informaţiei.
În fine, după ce asemenea deziderate vor fi îndeplinite, asociaţiile ce reunesc profesioniştii din bibliotecile româneşti vor trebui să-şi revizuiască şi să-şi schimbe Codurile în consens cu valorile internaționale din domeniul nostru de activitate şi să le adapteze noilor realităţi în care bibliotecile funcţionează.
[1] Ion Stoica, Codul etic al profesiilor infodocumentare din România, în Puterea cărţii, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2005, p. 67 - 71; idem, Sensul schimbării în universul infodocumentar, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2009, p. 147 - 148 şi 167.
[2] Dan Crăciun, Vasile Morar, Vasile Macoviciuc, Etica afacerilor, Bucureşti, Editura Paideia, 2005, p. 9 - 10; J. Rawls, A theory of justice, Cambridge, Mass., Harvard University Press, 1971, p. 24; (cf. Peter Singer-editor, Tratat de etică, Iaşi, Editura Polirom, 2006, p. 235). [3] Paul Ricoeur, Soi-même comme un autre, Paris, Ed. Le Seul, 1990, p. 42 - 45 (cf. Crăciun, Morar, Macoviciuc, Etica afacerilor, p. 9 - 10). [4] J. Rawls, A theory of justice, Cambridge, Mass., Harvard University Press, 1971, p. 30;(cf. Peter Singer, Tratat de etică, p. 235- 236). [5] Peter Singer, op. cit., p. 236. [6] Verginia Vedinaş, Deontologia vieţii publice, Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2007, p. 19 – 20 şi 122. [7]Crăciun, Morar, Macoviciuc, Etica afacerilor, p. 525.
[8]Ibidem,p. 526.
[9]Ibidem; Justin Schlegel, L´évaluation dans le codes de déontologie, în "Revue Française de Pédagogie, nr. 106, 1994, apud Carmen Cozma, Elemente de etică şi deontologie, Iaşi, Editura Univ. "Al. I. Cuza", 1997, p. 146.
[10] Carmen Cozma, Elemente de etică şi deontologie, p. 146.
[11]Ibidem, p. 139 -141.
[12] Tănase Sârbu, Introducere în deontologia comunicării, Iaşi, Editura Cantes, 1999, p. 18.
[13] Ion Stoica, Sensul schimbării în universul infodocumentar, p. 167.
[14] Legea nr. 334 / 2002, cu modificările ulterioare.
[15] Codul de etică IFLA pentru Membrii Consiliului de Conducere şi Persoanele ce deţin funcţii
().
[16]Codul deontologic al profesiei de bibliotecar din România,
[17] Între timp, cadrul legislativ menţionat a suferit modificări importante: Legea învăţămîntului a fost schimbată, Legea privind statutul personalului didactic a fost abrogată, iar Codul muncii a suferit numeroase modificări.
[18] Unele evenimente recente au dovedit că neincluderea acestei prevederi în Codul deontologic al bibliotecarului poate avea urmări negative.
[19]
[20]
[21] Legea nr. 571 ⁄ 2003, publicată în „Monitorul Oficial” al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003 şi modificată ulterior.
[22] Alexandru Ţiclea, Tratat de dreptul muncii, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2007, p. 6 - 9.
[23]
[24]
[25]Conflicting Loyalties, în Encyclopedia of Library and Information Science, vol. III, Editor - in - Chief Marcia J. Bates, Associate Editor Mary Niles Maack, p. 1747, sub voce.
[26]
[27]Encyclopedia of Library and Information Science, vol. III, p. 1752.