reprezentare logo Kosson

Stimați colegi,

Astăzi s-a desfășurat la Casa Uniunii Europene „Lansarea apelului de propuneri de proiecte în domeniul cercetării și inovării”. Ceea ce a fost subliniat cu apăsare a fost faptul că acest pachet de 7 miliarde de euro este menit a impulsiona participarea în proiecte, având o presiune către IMM-uri. Cui se adresează acest pachet:

  • universități,

  • organizații de cercetare

  • IMM-uri

  • instituții financiare

Ceea ce mi s-a părut important a fost faptul că participanții – reprezentanți ai mediului privat și public deopotrivă au pus problema necesității unui anumit tip de coaching pentru scrierea de proiecte care să treacă cu mai mare sorți de izbândă de evaluare. Doamna Beatrice Păduroiu, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică a adus câteva lămuriri în ceea ce privește programele viitoare ale ANCS calibrate pe nevoile de instruire, de ghidare a potențialilor participanți în proiecte bazate pe PC7 (trebuie urmărit calendarul de evenimente a ANCS-ului). De asemenea, tot dânsa a indicat că ANCS sprijină instituțiile bugetare cu fonduri pentru a ușura greutatea cofinanțării în cazul participării la proiecte PC7. Ar mai fi util de adăugat disponibilitatea Oficiului ROST de la Bruxelles pentru a găzdui întâlniri de lucru sau constituire a consorțiilor. În cadrul evenimentului a mai fost prezentată povestea de succes a unui IMM românesc care a reușit să atragă finanțare pentru propriile programe de cercetare prin PC7.
O experiență interesantă povestită de domnul Dan Caraman, manager al Integral Consulting R&D. Dânsul a avut bunăvoința de a împărtăși câteva idei pe marginea unor remarci din audiență privind dificultățile și oarecum cutumele stabilite în evaluarea și constituirea consorțiilor în proiectele PC7. Trăgând linia dincolo de mici picanterii și „deficiențe” exprimate în plen, pun ca orizont de reflecție îndemnul spre perseverență dat de Dan Caraman. Cât mai multe propuneri și una sau două vor ieși cu sorți de izbândă.

Proiectul OpenAIRE a fost și el adus în atenția audienței făcând interesul unui număr bun de părți interesate prezente. Să sperăm că aceste legături vor rodi în viitor.

 

OpenAIRE Bucharest presentation - Casa Uniunii Europene from Constantinescu Nicolaie

Voi continua cu un extras relevant din comunicatul de presă oficial care poate fi accesat aici: http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/11/900&format=HTML&aged=0&language=RO&guiLanguage=en

Bruxelles, 19 iulie 2011 – Comisarul Máire Geoghegan-Quinn a anunțat astăzi acordarea a aproape 7 miliarde de euro, destinate să dea un impuls inovării prin cercetare. Este cel mai mare pachet financiar de acest gen al Comisiei Europene, acordat în temeiul celui de-al șaptelea Program-cadru pentru cercetare (PC7), și se preconizează că va genera în jur de 174.000 de locuri de muncă în viitorul apropiat, precum și circa 450.000 de locuri de muncă și o creștere a PIB-ului de aproape 80 de miliarde de euro în 15 ani1. Finanțarea cercetării de către UE este o prioritate a agendei politice și a fost plasată acum în centrul unei strategii coerente pentru inovare, denumită „O Uniune a inovării” (IP/10/1288, MEMO/10/473), care este necesară dacă Europa dorește să poată concura cu țări mari și dinamice precum SUA și China.

Granturile vor promova cercetarea în vederea abordării celor mai mari provocări sociale cu care se confruntă Europa și lumea în ansamblu. Printre cei peste 16.000 de beneficiari ai fondurilor se vor număra universități, organizații de cercetare și întreprinderi. Se va acorda o atenție specială IMM-urilor, care vor beneficia inclusiv de un pachet de aproape 1miliard de euro. De asemenea, va exista un nou premiu UE pentru femeile inovatoare a căror activitate a fost finanțată de PC7 sau de programe anterioare. Majoritatea „cererilor de propuneri” (invitații la licitație pentru obținerea de fonduri) vor fi publicate la data de 20 iulie.
 

WP 2012 - Crearea de servicii excelente de promovare a inovatiei in cercetare from Constantinescu Nicolaie

Contextul

PC7 este cel mai mare program de finanțare a cercetării din lume, având un buget de peste 53 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013. Prin adoptarea strategiei Europa 2020 și, în februarie anul acesta, a inițiativei emblematice „O Uniune a inovării”, statele membre au făcut din cercetare și inovare o prioritate a agendei politice europene și piatra de temelie a planurilor de investiție în locuri de muncă și creștere durabilă.

A se vedea, de asemenea, MEMO/11/520 și MEMO/11/521

Inițiativa „O Uniune a inovării”: http://ec.europa.eu/innovation-union

Strategia Europa 2020: http://ec.europa.eu/europe2020/index_ro.htm

Agenda digitală: http://ec.europa.eu/digital-agenda


1. based on the NEMESIS model which was developed by Prof. Paul Zagamé (Ecole Centrale Paris Erasme) as part of the European research project DEMETER.