În acest articol voi analiza ultimele propuneri ale Comisiei Europene privind armonizarea drepturilor de autor la nivelul statelor membre. Pentru cei interesați, propunerile pot fi găsite la următorul link: .
În luna mai a anului 2015, Comisia Europeană „a identificat conținutul digital ca fiind un motor principal al creșterii în economia digitală”.
Documente analizate:
- Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions: Promoting a fair, efficient and competitive European copyright-based economy in the Digital Single Market
- Proposal for a REGULATION OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL on ensuring the cross - border portability of online content services in the internal market
COM(2015) 627 final
Trebuie menționat faptul că în acest moment vorbim despre o „inițiativă”. Se bazează pe Articolul 114 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, care privește libertatea de a oferi și primi servicii în cadrul pieței interne.
Este una din primele inițiative ale Strategiei pentru DSM - Digital Single Market. Spune că scopul este acela de a „stabili cum se face exploatarea respectând” directivele existente [1] (to establish [...] where the act of exploitation [...] takes place for the purpose of Directive 96/9/EC, Directive 2001/29/EC, Directive 2006/115/EC and Directive 2009/24/EC.).
Serviciile pentru conținut online se bazează pe drepturile de autor și drepturile auxiliare care au fost armonizate la nivelul Uniunii. Acestă inițiativă trebuie considerată ca „un exercițiu a acestor drepturi armonizate”. Propunerea nu va impune nici o obligație ca deținătorii drepturilor și furnizorii de servicii să renogocieze contractele [2]. Aceasta deoarece, aplicarea propunerii va anula termenii care contravin obligației de a oferi portabilitate trans-frontalieră. Propunerea nu va impune costuri suplimentare și nici obligativitatea de a asigura calitatea serviciului furnizat în afara statului membru.
Propunerea vine și cu o derie de definiții pentru: abonat (subscriber), consumator (consumer), stat membru de rezidență (Member State of residence), prezență temporară (temporarily present), serviciu online pentru conținut (online content service).
„Serviciul online pentru conținut” implică următoarele două posibilități: - plata per serviciu atunci când se percepe taxare, - identificarea rezidenței de către furnizor
Cel de-al doilea caz ridică câteva nedumeriri privind viața privată. În plus, practica a imprimat deja în uzanțe geolocalizarea și adaptarea serviciilor (vezi iTunes și YouTube).
Articolul 3 al propunerii se referă la obligativitatea furnizorului de servicii de a permite abonaților care sunt temporar în alt stat să acceseze serviciile online. Formularea unei obligativități a accesului (articolului 3(1) - COM(2015) 627 final), nu este cea mai fericită pentru că furnizorii de servicii, în acest moment prin mecanismele de autentificare existente, oferă servicii bazându-se pe un profil de utilizator generat automat, care implică de cele mai multe ori și geolocalizare. Mai degrabă, obligativitatea ar trebui îndreptată la restricționarea prin orice fel de justificare tehnică sau legală legată de principiul teritorialității a accesului la serviciu de către terți și de furnizor în funcție de profil. Furnizorul nu este neapărat și carrierul. Blocarea în funcție de geolocație nu ar fi posibilă fără culegerea de informații privind locația. Astfel, obligativitatea ar putea fi îndreptată către interzicerea culegerii de date privind locația și astfel ar rămâne doar aspectul constituirii profilului utilizatorului înregistrat.
Articolul 5, Paragraful 1 și 2 - Termeni contractuali Este menționat faptul că prevederile contractuale dintre: - deținătorii drepturilor de autor și a drepturilor conexe - cei care dețin alte drepturi relevante pentru utilizarea conținutului prin intermediul unor servicii și furnizorii de servicii, pe de o parte și apoi între furnizorii de servicii și abonați, care nu sunt în acord cu Art. 3(1) și 4, vor fi lovite de nulitate.
Cele două categorii deținătoare de drepturi menționate mai sus ar putea cere „mijloace eficiente” de verificare că serviciul este oferit conform Art.3(1). Întrebarea se pune ce constituie un mijloc eficient dacă nu un mecanism de urmărire a abonatului, fapt care ar leza grav dreptul la viață privată. Este menționat că astfel de mijloace să fie „rezonabile” și „să nu treacă peste nivelul necesar atingerii scopurilor”. La articolul 6 este menționat faptul că mijloacele de urmărire să nu depășească limitele stabilite prin 95/46/EC (on the protection of individuals with regard to the processing of personal data and on the free movement of such data) și 2002/58/EC (concerning the processing of personal data and the protection of privacy in the electronic communications sector (Directive on privacy and electronic communications)). Articolele 5(1) și 5(2) induc neclarități în aplicare.
[1] Directive 96/9/EC on the legal protection of databases, OJ L 077, 27.03.1996, p. 20-28. Directive 2001/29/EC on the harmonisation of certain aspects of copyright and related rights in the information society, OJ L 167, 22.6.2001, p. 10–19. Directive 2006/115/EC on rental right and lending right and on certain rights related to copyright in the field of intellectual property, OJ L 376, 27.12.2006, p. 28–35. Directive 2009/24/EC on the legal protection of computer programs, OJ L 111, 5.5.2009, p. 16–22.
[2] „The proposal will not oblige right holders and service providers to renegotiate contracts as it will make unenforceable any provisions in contracts contrary to the obligation to provide for cross-border portability”. Textul tradus: Propunerea nu va impune nicio obligație ca deținătorii drepturilor și furnizorii de servicii să renogocieze contractele pentru că va intra în contradicție cu oricare termeni din contractele care contravin obligației de a oferi portabilitate trans-frontalieră.
COM(2016) 593 final - propunerea privind drepturile de autor în Piața Comună
Motivarea pentru această propunere este aceea a evitării fragmentării pieței interne. Comisia a mai identificat trei „domenii de intervenție”, care necesită atenție privind stabilirea unor excepții: - utilizarea trans-frontalieră în domeniul educației - exploatarea textelor și a datelor din zona cercetării științifice (text and data mining) - Prezervarea patrimoniului cultural
Comisia realizează faptul că în ciuda avantajelor folosirii mijloacelor de comunicare electronice există bariere în ceea ce privește valorificarea patrimoniului: clarificarea regimului drepturilor de autor pentru opere în general și pentru operele ieșite din circuitul comercial (out-of-commerce) în special. Pe de altă parte sunt recunoscute dificultățile prin care trec editurile în a-și licenția publicațiile online și a obține un venit corespunzător din valoarea pe care o generează: „această propunere oferă un nou drept editorilor de presă având drept țintă ușurarea licențierii online a publicațiilor, recuperarea investiției și întărirea drepturilor acestora”.
Propunerea indică noi excepții care trebuie implementate de statele membre. Propunerea „cere statelor membre să stabilească mecanisme care să ușureze clarificarea drepturilor de autor și a drepturilor înrudite în domeniul operelor ieșite din circuitul comercial și exploatarea operelor audiovizuale”.
Titlul II - Măsuri pentru a adapta excepțiile și limitările la mediul digital și trans-frontalier.
Articolul 3 - Exploatarea textelor și a datelor.
La Alin. 1 este propus să existe o excepție privind exploatarea textelor și a datelor „în scop de cercetare” condiționate de „acces în condiții legale” (lawful access). Această precizare lovește excepția de nulitate pentru că însăși relația de cauzalitate se face, în baza principiului subsidiarității, la corpul legislativ al statului membru, care a implementat în mod diferit directivele citate. Rezultatul este o non-excepție pentru că nu se poate aplica. Apoi mai există o limitare în ceea ce privește cine poate face operațiuni de exploatare a textelor și datelor: organizațiile de cercetare. Nicidecum publicul larg sau studenți, doctoranzi, etc. Limitarea este amplificată prin efectele alineatului 2, care nu permite relații contractuale cu terți alții decât organizațiile de cercetare.
Alineatul 3 care permite aplicarea de măsuri care să garanteze securitatea și integritatea rețelelor și a bazelor de date atrage după sine concluzia din alineatul 4 în care statele membre sunt încurajate să definească bune practici privind securitatea rețelelor și a bazelor de date.
Articolul 4 - folosirea operelor și altor materiale pentru activități de educație la nivel trans-frontalier și în mediul digital
Sunt introduse excepții privind accesarea bazelor de date și a programelor de computer. Această excepție prevede limitarea la spațiul fizic și doar la elevii, studenții și profesorii lor. Folosirea resurselor educaționale va fi însoțită de citarea lor doar dacă acest lucru este imposibil.
Articolul 5 este destinat prezervării patrimoniului cultural și introduce o excepție care permite operelor protejate dar care se află în colecțiile proprii să poată fi digitizate pentru a fi prezervate.
Titlul III este destinat măsurilor pentru a îmbunătăți practicile privind licențierea și creșterea accesului la colecții
7(1). Când în numele membrilor săi, o organizație de gestiune colectivă licențiază neexclusiv în scop necomercial unei instituții de patrimoniu resurse deja existente în colecții pentru a fi digitizate, distribuite și comunicate publicului sau pentru a pune la dispoziție opere ieșite din circuitul comercial, se consideră că licența se extinde peste toți deținătorii de drepturi din aceeași categorie, dar care nu sunt reprezentați de acea organizație de management colectiv. Acest lucru este permis dacă respectiva organizație de management colectiv este reprezentativă pentru tipul de deținători de drepturi acoperit.
Statele membre împreună cu deținătorii de drepturi, organismele de gestiune colectivă și instituțiile pentru patrimoniu cultural, se vor asigura că cerințele pentru a determina dacă operele pot fi licențiate respectând 7(1) „fără a depăși ceea ce este necesar sau rezonabil” și nu apar înaintea unei verificări dacă o colecție poate fie considerată a fi ieșită din circuitul comercial în întregimea sa atunci când sunt indicii ca aceasta are acest statut.
Aliniatul 3 obligă („shall”) statele membre să constituie mecanisme pentru a supune atenției publice operele care sunt considerate a fi ieșite din circuitul comercial. Aceleași mecanisme ar trebui să fie capabile de a gestiona licențierea resurselor astfel încât să se aplice și deținătorilor de drepturi care nu sunt reprezentați, dar să și permită contestarea care ar veni din partea unui deținător de drepturi. Mai este meționat faptul că este necesar să fie acordată o perioadă de grație începând cu expunerea publică până la momentul digitizării, distribuirii sau comunicării publice.
Aliniatul 4 obligă („shall”) ca licențele să fie obținute de la organizații de gestiune colectivă „reprezentative” pentru statul membru pentru care se poate urmări originea operelor, fie că au fost publicate, fie că au fost difuzate pentru prima dată, fie că sediul producătorului sau creatorului se află acolo sau în cazul în care nu se poate determina țara de origine, statul unde instituțiile de patrimoniu își au sediul.
Problemele pe care le ridică Titlul III (destinat măsurilor pentru a îmbunătăți practicile privind licențierea și creșterea accesului la colecții) se leagă de restricționarea la uzul instituțiilor de patrimoniul, acestea fiind „desemnate” a fi unicul intermediar al memoriei. Nu este menționată posibilitatea accesului publicului în intermedierea cu posibilele mecanisme de licențiere a operelor ieșite din circuitul comercial. Acest titlu este limitativ și impune creare de mecanisme la nivel național pentru care trebuie să existe strategii și alocări speciale de bugete. Organismele de gestiune colectivă sunt cele mai câștigate, acestea fiind principalul beneficiar a unui instrument de evidență la nivel național construit din alocare bugetară. Menționăm și aspectele potențial discreționare pe care un astfel de organism „reprezentativ” pentru statul membru le-ar putea avea în relația cu cei care ar căuta rezolvarea drepturilor de autor pentru categoria de opere încadrate aici.
Articolul 8 întărește o „obligativitate” ca statele membre să păstreze pentru 6 luni informațiile prin care un potențial deținător al drepturilor ar putea să conteste acordarea unei licențe în baza Art. 7 înainte ca opera să fie digitizată, distribuită și comunicată publicului. Aceste informații vor fi introduse într-un „un portal online unic” (a single online portal), care va fi dezvoltat de Oficiul pentru Proprietate Intelectuală a Uniunii Europene (Regulation (EU) 386/2012). În plus, nu există nicio mențiune despre cum trebuie să fie formulate licențele care vor fi acordate, mai ales că articolul spune că acestea vor produce efecte trans-frontaliere. Am putea deduce faptul că ne vom lovi de încă o fragmentare indusă de modul diferit în care vor fi redactate licențele și diferențele în ceea ce privește efectele și limitările diferite pe care 27 de cadre legislative le va introduce. Astfel, neclaritatea privind licențierea nu face decât să perpetueze stare de fragmentare, de data aceasta, a modului de aplicare a directivei care are în intenție armonizarea. Articolul 9. Ce înseamnă un „representative user”? Articolul 10 trebuie să asigure un „mecanism de negociere” (o instituție imparțială cu experiență în domeniu) pentru părțile interesate de a difuza opere din sfera audio-vizualului.
Titlul IV - Măsuri pentru a atinge o bună funcționare a pieței pentru drepturile de autor
Capitolul 1 - Drepturile pentru publicații
Articolul 11 - Protejarea publicațiilor de presă privind folosirea digitală
Alineatul 4 introduce o nouă perioadă de protecție a drepturilor de autor pentru publicațiile de presă iar această perioadă se va calcula începând cu luna ianuarie a anului următor celui în care materialul de presă a fost publicat. Nu sunt precizate ce sunt acelea „publicații de presă”. Cum se va face departajarea între informațiile și simplele date din presă, care sunt exceptate și ceea ce poate fi încadrat ca operă - „publicație de presă”.
Articolul 12 (Dreptul la o compensare convenabilă) spune că în cazul în care un autor a transferat sau a oferit o licență unei edituri, acest transfer în sine constituie o bază legală suficientă pentru editură ca aceasta să ceară o parte din compensațiile rezultate pentru cazurile în care opera a fost folosită prin exercitarea unei excepții sau printr-o limitare a dreptului transferat sau prin prevederile licenței prin care ofera a intrat în portofoliul editurii.
Ei bine, acest articol introduce necesitarea de a introduce mecanisme de urmărire a cine ce profituri face de pe urma „exploatării” excepțiilor și a licențelor. Într-o notă pozitivă se poate interpreta ca pe o invitație ca autorii să nu mai îngroașe portofoliile editurilor iar licențele să fie non-exclusive. Privind aspectele neplăcute, articolul va invita editurile să organizeze vânători de vrăjitoare.
Capitolul 2 - Anumite utilizări ale conținuturilor protejate prin serviciile online
Articolul 13 - Utilizarea conținutului protejat de către furnizorii de servicii din societatea informațională și oferirea accesului la volume mari de opere încărcate de utilizatori
Acest articol este dedicat agregatorilor de conținut contribuit de utilizatorii platformelor pe care le construiesc. Aceștia au obligația să verifice contribuțiile utilizatorilor pentru a nu permite găzduirea de conținut care să încalce drepturile de autor și să lucreze împreună cu deținătorii drepturilor. „Aceste măsuri precum utilizarea tehnologiilor pentru recunoaștere, trebuie să fie corespunzătoare și proporționate. De observat este faptul că această prevedere stă la intersecția cu exploatarea textelor și a datelor. Ceea ce este cu adevărat nerealist este impunerea agregatorilor să ofere deținătorilor de drepturi informații despre măsurile implicate în parcurgerea volumelor de opere. Probabil că acest serviciu poate fi oferit punctual, altfel ar fi ca un abonament al deținătorilor de drepturi la serviciile interne ale unui agregator, ceea ce este foarte puțin probabil că va fi acceptat. Statele membre vor fi obligate că constituie mecanisme de contestare.
Capitolul 3 - Remunerație corespunzătoare în contractele autorilor și a artelor interpretative
Articolul 14 - Obligații privind transparența
Aliniatul 1 pune presiune pe statele membre să regleze relația dintre autori și interpreți și organismele de gestiune colectivă. Primii vor fi „asigurați” de statele membre că primesc informații relevante și suficiente la timp privitor la exploatarea operelor și a spectacolelor. Aceste informații vor conține „modurile de exploatare”, „veniturile generate” și „remunerația datorată”. Acest lucru înseamnă că statul se va implica direct în relația dintre autori/interpreți și organismele de gestiune colectivă, în aliniatul 2 atingându-se aspectele legate de proporționalitatea eforturilor, care, atenție vor fi calculate în funcție de „venitul generat”. Astfel, sunt introduse niveluri diferite de atenție și astfel o discriminare a sectoarelor culturale și creative implicate.