Constituirea Bibliotecii Digitale Naţionale, parte componentă a Bibliotecii Digitale Europene, are ca principal scop conservarea şi protecţia patrimoniului cultural naţional existent în bibliotecile din Sistemul Naţional de Biblioteci precum şi promovarea colecţiilor şi lărgirea accesului la informaţie.
În Biblioteca Digitală Naţională vor fi incluse şi documentele create numai în format electronic (cărţi şi reviste on-line, resurse electronice de pe site-uri, baze de date, etc)
Obiectivele care stau la baza acestui demers se referă la:
* transpunerea în format electronic a patrimoniului cultural scris;
* promovarea patrimoniului cultural scris la nivel european;
* protejarea valorilor de carte bibliofilă şi manuscrise;
* protejarea documentelor aflate într-o stare avansată de deteriorare;
* îmbunătăţirea posibilităţilor de acces la documente, local sau la distanţă, cu impact asupra creşterii numărului de utilizatori şi a categoriilor acestora;
* posibilitatea consultării simultane de către mai mulţi utilizatori a aceluiaşi document;
* oferirea unui mod de consultare a documentelor modern, în acord cu noile tehnologii, independent de spaţiul şi programul de funcţionare al bibliotecii (cu respectarea restricţiilor de copyright);
* îmbunătăţirea calităţii procesului de consultare a documentelor;
* creşterea numărului de resurse electronice realizate direct în format electronic, fără echivalent tradiţional (tipărit).
Prin digitizarea colecţiilor de documente şi constituirea Bibliotecii Digitale Naţionale, se asigură o bună promovare a valorilor naţionale, o mai bună diseminare a informaţiei şi o valorificare superioară, la nivel naţional şi internaţional, a colecţiilor speciale, a documentelor rare.
Software: DigiTool; Ex Libris