In cadrul Conferintei BIBLIO 2011, am participat la Sectiunea Conservarea si valorificarea colectiilor. Istoria informatiei, ceea ce, potrivit insolitei clasificari a lui Nic, ma plaseaza in "nucleul gingas" al breslei :)). Sectiunea a reunit zece lucrari, din care, in bunul spirit romanesc, s-au prezentat doar opt! Dintre acestea, doua s-au incadrat in Conservarea si valorificarea colectiilor, iar restul la Istoria informatiei. Participantii au provenit din întregul spectru al celor care lucreaza atît cu cartea, cit şi cu informatia în orice forma: profesori, bibliotecari, muzeografi, informaticieni, doctoranzi. Intr-o masura insemnata, nivelul ştiintific a fost ridicat, iar temele abordate - diverse: istoria cartii, a şcolii, a bibliotecilor şi a lecturii, personalitati, dar şi biblioteci contemporane, informatie virtuala. {sharethis}
Profesorul Gheorghe Buluta, fara îndoiala unul dintre cei mai importanti cunoscatori ai bibliologiei romanesti, discipol si colaborator al marelui profesor Dan Simonescu, dupa ce a facut o frumoasa evocare a citorva inaintasi pe umerii carora stam noi astazi, a prezentat Dictionarul bibliologilor români, intocmit impreuna cu profesorul Victor Petrescu de la Tirgoviste si reputatul jurnalist Emil Vasilescu, multa vreme si pina nu demult - inima si spiritul revistei Biblioteca. A propos: de cind Emil Vasilescu nu mai e redactor, n-am mai vazut la evenimentele bibliotecarilor un jurnalist! un profesionist la fel de implicat sufleteste ca domnul Vasilescu, care ii cunostea si chiar era prieten de o viata cu multi dintre bibliotecarii din judete, nici nu pretindem sa apara peste noapte, dar inlocuitorii domniei sale ar fi trebuit sa fie la Brasov (ori la Sibiu, cu citeva saptamini in urma); nu e un repros la adresa organizatorilor ci, dimpotriva, a celor care si-au asumat sarcina de diriguitori ai publicatiilor noastre profesionale (noroc cu dragul de Nic care ne tine la curent cu ce se intimpla in lumea noastra – fapt pentru care ii sintem recunoscatori). Iar simpla preluare post factum a vreuneia dintre lucrarile prezentate la BIBLIO in proximul lor numar nu e suficienta si, cu atit mai putin, etica!; nici pentru responsabilul numarului respectiv, care prefera minima rezistenta profesionala, facind, fireste, un serviciu amical, si nici pentru autorul care isi replica “opera” in n-locuri, cuantificate in tot atitea pozitii in CV.
Dar, ca sa revin: Dictionarul este o galerie de portrete cuprinzind bibliologi din diferite generatii, dupa opera lor scrisa sau activitatea practica prin care au pus in aplicare diverse principii ale bibliologiei - o lucrare remarcabila şi necesara. Profit de ocazie ca sa ii multumim domnului profesor Buluta pentru serviciile aduse atita vreme bibliologiei româneşti.Mergind mai departe cu rezumatul sectiunii, domnul Ioan Oros de la Muzeul Judetean de Istorie si Arta din Zalau, un cercetator pasionat al cartii vechi, a expus citeva orientari istoriografice occidentale referitoare la subiectul pasiunii domniei sale. De asemenea, in oraşul în care diaconul Coresi a pus temelii trainice culturii româneşti, era firesc sa ne vorbeasca cineva despre acest personaj cultural uriaş: Emilian Corneanu a facut o trecere in revista a citorva litere de tipar folosite de tipograful Coresi in cartile sale.
In ceea ce ma priveste, Elena Chiaburu, am facut o analiza a gesturilor care aduceau atingere integritatii fizice şi caracterului de obiect sacru al cartii vechi: furtul pretioaselor ferecaturi şi modificarea textelor ce exprima posesia, ruperea şi patarea filelor, notele şi comentariile nejustificate facute pe marginea textelor, scrisul neîngrijit (blamat deopotriva de scriitori şi de cititori; cele mai multe note referitoare la scrisul neglijent apartin copiştilor şi sînt exercitii de smerenie specifice mediului monahal); lipsa de stradanie la învatatura era o ofensa grava din punct de vedere cultural, individul neinstruit fiind asemanat fiintelor necuvîntatoare.
Parintele profesor Vasile Oltean, directorul Muzeului Primei şcoli româneşti din Şcheii Braşovului, un rafinat cunoscator al culturii româneşti vechi, asa cum ne-a obisnuit de ceva vreme, nici de data asta nu a venit la conferinta fara sa aduca o relicva interesanta sau un dar pentru gazde. Acum a adus patru volume elegante de documente referitoare la cea mai mare personalitate a Bisericii Ortodoxe Române din secolul nouasprezece: mitropolitul Andrei Şaguna, recent editate de domnia sa, pe care la finele prezentarii le-a donat Bibliotecii Universitatii “Transilvania”. Recent, parintelui Oltean i-a aparut si cel de-al treilea volum din Catalogul cartii vechi pastrata la Muzeul din Şcheii Braşovului, editat la Iaşi; tiparit pe hirtie de buna calitate, cu ilustratii color, Catalogul este realmente, o carte frumoasa, ceea ce nu putin lucru in vremurile noastre in care destule edituri scot orice. Sectiunea a fost incheiata de Virgil Borcan de la Universitatea Transilvania, care l-a evocat pe Michel de Montaigne, cunoscutul personaj renascentist, inca actual, caruia ii datoram celebrul moto: „Eu însumi sunt tema cartilor mele”. In conditiile lipsei de timp devenita o constanta a intilnirilor noastre profesionale, practic, expunerea profesorului Borcan a tinut loc si de concluzie a sectiunii.
Facind o translare de la amanuntele sectiunii la imaginea de ansamblu a Conferintei BIBLIO, sesizam faptul ca unele aspecte sint inca perfectibile. Cea mai importanta imi pare finalitatea evenimentului stiintific, in raport cu care, fata de anii precedenti am sesizat (cel putin la cele doua sectiuni la care am participat eu), cistiguri evidente. Depasirea imobilismului si a ascultarii pasive a lecturii lucrarilor este unul dintre acestea. La finele expunerilor s-au formulat intrebari, s-au adus completari si s-au facut comentarii.
Urmatorul pas il reprezinta construirea acelui tip de comportament intelectual care presupune obisnuinta (si, de ce nu? chiar curajul!) de a primi o sugestie si de a discuta idei. Am sesizat doua tipuri de situatii: de o parte, colegii maturi, specialisti; de cealalta, diletantii care inca n-au apucat sa se specializeze, dar care deja stiu tot. Iata citeva exemple: la finele unei comunicari, o sugestie formulata din sala, in perfecta cunostinta de cauza si cu politetea specifica universitarului rutinat, a fost zdrobita sub brutalitatea replicii: „dar eu sint specialist! Am un doctorat in...”. Din cauza ca erau retorica simpla, trec peste sagetile aruncate de unii autori la adresa gazdelor, spre a rezuma alt exemplu: la sfirsitul prezentarii, un autor a tinut neaparat sa mentioneze recomandarile ce i-au fost facute de recenzori in prima faza de colectare a lucrarilor: „dupa tot ce v-am zis, va las pe dv. sa analizati daca...”. Din contra, in ce ma priveste, chiar la inceputul comunicarii, avind oarece nemultumiri privitoare la o anume sintagma din lucrarea mea, am rugat auditoriul sa-mi dea o sugestie la sfirsitul expunerii. Cu profesionalismu-i bine cunoscut, Ruxandra Nazare mi-a sugerat ceva, iar profesorul Gheorghe Buluta, seara, destul de tirziu, la iesirea de la concertul de muzica japoneza, dupa ce a reflectat la ce spusesem, mi-a indicat o directie ce merita explorata. Poate ca tocmai prin intermediul unor evenimente precum BIBLIO vom invata sa construim abilitatile necesare dialogului stiintific, de pe pozitii de respect si de apreciere reciproca a capacitatilor profesionale. Fireste, nu pot termina insiruirea fara dragalasa mentionare a colegilor incepatori care ne dau cu serioasa inocenta in fiecare an definitia internetului, a bazelor de date ori a colectiei digitale. In acest moment nu stiu care ar fi iesirea din astfel de situatii, dar probabil ca introducerea intre criteriile de apreciere a lucrarii, pe linga cele privitoare la forma grafica, ce prevaleaza in momentul de fata in template, si a unu - doua criterii privitoare la noutate / contributie personala a autorului, ar fi de ajutor.
In incheiere, reiau o chestiune semnalata si anul trecut: persoane care trimit lucrari la conferinta, spre a avea ce-şi trece în CV, dar nu participa, sau daca participa, fie la momentul în care trebuie sa-şi faca expunerea nu mai sint de gasit, fie chiar pleaca pe la amiaza, pe motiv ca acasa... sau miine... Din aceasta cauza, eforturile de saptamini si chiar luni inainte ale gazdelor sint anulate: programul nu se poate respecta, ultimele momente din desfasurator sint compromise, iar inchiderea conferintei se face cu o sala goala. Atitudinea aceasta denota lipsa de respect atit fata de evenimentul stiintific, cit si fata de gazde. Oaspetii straini, dar si noi, romanii, strabatem sute de km ca sa ajungem acolo; facem niste eforturi financiare si "geografice" si, mai ales, avem in spate saptamini de munca la realizarea unor comunicari a caror finalitate am vrea sa fie atentia colegilor nostri. Dar, nu importa: chiar si cei care "sar" peste responsabilitati au fost la o conferinta internationala!
In pofida celor citorva minusuri, nu e nici o indoiala: plusurile BIBLIO, deja cu traditie la Brasov, prevaleaza. Nu pot incheia fara a remarca o data in plus colaborarea benefica dintre Biblioteca Universitatii “Transilvania” şi Judeteana “G. Baritiu” în organizarea evenimentului; si a ambelor cu o suma intreaga de alte institutii din oras cu care s-au incheiat parteneriate. Marturisesc cu toata sinceritatea ca daca eu as fi in situatia de a organiza o astfel de intilnire, nu stiu daca as reusi sa fiu atit de calda si de prietenoasa precum i-am simtit pe toti colegii de la Brasov! Si le multumesc pentru asta.