Dragi colegi, dacă vă mai amintiți, în anul 2011, a fost emisă o a Comisiei privind digitizarea și accesibilitatea online a materialului cultural și conservarea digitală (vezi și ). Documentul a fost întâmpinat cu speranță de comunitatea românească și a fost sensibilizat Ministerul Culturii cu o scrisoare deschisă, la care a existat și un răspuns. În 2014, a mai fost o Raportare privind stadiul aplicării Recomandărilor. Acest articol este dedicat unei prime părți a documentului emis recent de Comisie și care poate fi descărcat de la următorul link: . Voi aborda problematica prezervării digitale într-un articol ulterior.
O trecere în revistă a concluziilor
„Per global, aproape toate statele membre au atins un nivel bun de progres privind digitizarea materialelor de cultură, raportând continuarea planurilor care au fost stabilite în trecut cu câțiva ani în urmă, precum și noi evoluții cum ar fi introducerea digitizării într-o strategie națională ambițioasă pe agenda digitală în România”.
România împreună cu Bulgaria și Croația vor folosi fondurile structurale pentru activitatea de digitizare (Programul Operațional Competitivitate).
Centre de competențe pentru digitizare au fost dezvoltate de următoarele state: Cehia, Germania, Estonia, Lituania, Letonia și Polonia.
Următoarele state au dezvoltat centre pentru digitizare: Bulgaria, Cehia, Germania, Estonia, Spania, Finlanda și Slovacia.
Ar mai fi și inițiativele colaborative și cele destinate reducerii efortului bugetar. Se desprinde întrebarea foarte clară: ce lipsește României să realizeze astfel de modele de colaborare, de unificare și sprijinire a completării competențelor, bugetelor și a necesităților specifice?
Exemplul Ungariei care a angajat aproape 500 de oameni care nu aveau ocupație pentru activitățile de digitizare este ceva care ar trebui privit cu foarte multă atenție. În acest context, la una dintre întâlnirile profesionale o idee a fost strecurată și mi s-a părut că nu ar fi decât benefică și reparatorie: folosirea persoanelor lipsite de libertate pentru a susține eforturile de digitizare.
Documentul recunoaște o creștere a țărilor care sprijină datele deschise din sectorul patrimoniului cultural și care încurajează și reutilizarea prin folosirea de API-uri sau prin exploatarea de date deschise interconectate (linked open data). Sunt menționate câteva state în care s-au înregistrat activități care să reutilizeze datele: Austria, Germania, Spania și Marea Britanie.
Este menționat și faptul că unele state deja au început să dezvolte și să implementeze strategii privind prezervarea digitală, mai exact, au în vedere legi ale depozitului legal digital. O altă problemă care este nerezolvată până în acest moment este aceea a monitorizării digitizării la nivel național, care să implice o abordare sistematică. Nu există o perspectivă completă a progreselor privind digitizarea la nivel european.
Strategiile la nivel național și programe de finanțare
Pentru România este menționată Strategia națională pentru agenda digitală, aprobată în 2015, care are punctul 3.3 TIC în cultură. Aici este menționat explicit obiectivul de a avea 750.000 de elemente în Europeana până în 2020. Este punctat și faptul că programul național pentru competitivitate are în alocare peste 11 milioane de euro pentru „e-cultură” în perioada 2016 - 2020.
Digitizarea și accesibilitatea online: materialele aflate în domeniul public
Raportul punctează directiva 37 din 2013 privind reutilizarea informațiilor din sectorul public, care are potențialul de a disemina și mai multe materiale culturale, dat fiind faptul că extinde aria de efect și asupra acestora.
O problemă ridicată de 10 state printre care și România, care produce incertitudini din punct de vedere legal, este potențialul drept asupra reproducerilor fotografice ale operelor aflate în domeniul public. Ei bine, recomandările Comisiei spun clar că ceea ce este în domeniul public trebuie să rămână în domeniul public și după digitizare. Chiar și în cazul aplicării de licențe deschise, unele state membre au menționat că ar exista neclarități, iar altele chiar au inițiat sesiuni de instruire cu privire la folosirea acestora. Sunt oferite instrumente precum rigtsstatements.org, pe care l-am luat în vizor acum câteva săptămâni și calculatorul european pentru domeniu public de la http://outofcopyright.eu/. Totuși aș dori să punctez că nu ducem lipsă de știri proaste: .
Privitor la măsurile, inițiativele, programele adoptate de 22 de state membre care adresează problema domeniului public, România nu există. Ceea ce poate fi menționat suplimentar de ceea ce spune Raportul este faptul că există o preocupare pentru domeniul public și în țara noastră, dar că aceste preocupări nu au găsit o cale formalizată concretizată într-o formă anume. Sunt prezentate experiențele și inițiativele statelor membre care deja au abordat problematica iar raportul reușește să ofere repere importante pentru fiecare țară.
Digitizarea și accesibilitatea online a materialelor aflate sub protecția drepturilor de autor
Aceasta este o zonă interesantă pentru că are darul de a produce cele mai multe controverse și astfel întârzieri. Este vorba despre transpunerea în cadrul legal local al statelor membre a prevederilor directivei privind operele orfane și monitorizarea operelor ieșite din tiraj (out-of-commerce). România este unul din statele care a transpus directiva (vezi completarea Legii 8 din 21 iulie 2015). Numai din materialele publicate pe kosson.ro s-ar putea construi o întreagă saga a acestui subiect delicat. Ceea ce aduce în lumină raportul este practica câtorva state care au propus amendamente la propriile legi privind drepturile de autor prin care se extinde gestionarea drepturilor în vederea digitizării, fiind astfel posibilă diseminarea de opere ieșite din fluxul comercial (ieșite din tiraj = out-of-commerce), indiferent de statutul acestora orfan au ba (Cehia, Olanda). Aceasta este o practică care merită investigată pentru că rezolvă ambele probleme. Rămâne complexitatea managerială pe care o implică o astfel de mișcare pentru că în practică nu pot să-mi imaginez decât un model bazat ierarhic pe criteriul expirării drepturilor indiferent de natura legală pe care o comportă statutul unei opere, dar pentru că trebuie să existe o separare, vor trebuie introduse modele de evidență separată.
Cinsprezece state membre au baze de date specializate pentru evidența drepturilor de autor.
Europeana
S-ar părea că per global, Europeana stă bine la țintele cantitative. Recomandarea puncta un număr de 30 de milioane de opere și la 1 ianuarie 2016 erau deja 49 de milioane în evidență (la momentul publicării documentelor erau deja 53 de milioane). La materialele audio-vizuale lucrurile stau mai slab, fiind atins un procent de 98% din ținta propusă prin Recomandare.
Pentru România este menționat faptul că a fost folosită Europeana Art 280 pentru a crește dorința instituțiilor de se face mai cunoscute prin Europeana. Contribuția României în acest moment este de 172.186 unități, adică 0,4% din procentul tuturor celor existente deja (53 milioane).
Pentru unele state setarea accesibilității prin Europeana a devenit o cerință pentru finanțarea publică a proiectelor de digitizare (Austria, Cehia, Spania, Polonia, Slovacia). Unele state cer ca materialele digitale să treacă prin agregatorii de la nivel național sau prin portaluri stabilite la nivel național.
Și am ajuns și la spinoasa problemă a definirii „capodoperei” - „masterpiece”. România menționează faptul că însăți participarea la campania Europeana 280 este considerată a fi un posibil răspuns la problematica „capodoperelor”.
În ceea ce privește conformitatea la standarde, ESE și EDM sunt folosite în continuare pentru transformarea datelor primite de agregatori înainte de a fi contribuite mai departe. Este demn de a fi amintit standardul Carare pentru arheologie. Europeana și-a aliniat serviciile cu un nou standard care ajută la vizualizarea imaginilor la rezoluții mari: International Image Interoperability Framework (IIIF).
Raportul prezintă și situația folosirii Identificatorilor Permanenți în statele membre. Aici este o problematică pe care și Culturalia.ro va trebui să o trateze cu multă atenție. Identificatorii permanenți sunt folosiți pe scară largă în următoarele state membre: Austria, Estonia, Lituania, Olanda, Polonia, Slovacia și Marea Britanie. Alte state membre folosesc cu aplicare punctuală: Belgia, Cehia (Manuscriptorium), Ungaria, Italia (CulturaItalia), Portugalia (Biblioteca Națională) și Slovenia (Biblioteca digitală). Germania este pe cale de a stabili un mecanism de identificatori alte state mergând și ele pe același drum. Franța chiar a produs un vademecum privind folosirea identificatorilor permanenți în 2014 ca parte a publicată la începutul anului 2016. Acesta este și un punct care trebuie adresat înainte ca proiectul Culturalia.ro să debuteze. Voi mai spune și cu această ocazie faptul că este nevoie ca România să-și dezvolte propriul sistem de identificare permanentă la nivel național. În afară de linkul propriu-zis către resurse, care în sine trebuie să fie considerat un identificator permament, mecanismul URN pentru care se va opta, va trebui să fie mecanismul adoptat la nivel național pentru dereferențierea URL-urilor corespondente unei resurse. Fără un astfel de mecanism care acum să fie discutat și adoptat, orice inițiativă națională va fi sortită unei viitoare revizuiri când va fi necesară adoptarea unui URN iar atunci se va face cu fonduri suplimentare și cu mari dureri de cap. Acum ete nevoie să fie introdus în caietul de sarcini.
Datele deschise generate de Europeana poartă marca CC0 convenită prin Acordul Europeana pentru Schimbul de Date. Din nefericire sunt și aici probleme. De exemplu, Germania a ridicat dreptul de autor asupra descrierii obiectelor dat fiind faptul că implică un act creativ făcut de cercetători. Grecia a ales calea prezentării publice parțiale a metadatelor. S-ar părea că și în Italia tot specialiștii din muzee nu sunt dispuși să pună la dispoziție descrierile la niveluri înalte de amănunt.
A fost adus și argumentul unei slab reutilizări a metadatelor (Belgia) iar la celălalt capăt al spectrului Germania care a pus la dispoziție date din cultură prin intermediul unui API, are o rată de 50.000 de cereri pe zi pentru care nu poate identifica originea și nici felul în care sunt utilizate.
Probleme identificare în evoluția aplicării recomandărilor Comisiei din 2011
- „realitățile politice”
- practicile de lucru tradiționale
- lipsa resurselor
- lipsa unor mecanisme de monitorizare